Istoric Galerie Sf.Moaste Evenimente Tamaie Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
 
 
 

 

 

 

 



Maica Domnului
Prodromita

Asculta

      În tumultul din centrul Bucureștilor există undeva, ascunsă de privirile trecătorilor preocupați de grijile vieții cotidiene, o oază plină de liniște și spiritualitate. Este sălașul în care câtiva tineri monahi își înalță rugile către Dumnezeu, un loc despre care Părintele Nicolae Steinhardt (Delarohia) spunea că “nu poate să nu atragă prin grația, micimea și liniștea lui tupilată”.
     Schitul Darvari a fost ctitorit în anul 1834, de către Mihail Darvari și sotia sa Elena, născuta în familia Buzeștilor, care au cumpărat de la ctitorii Bisericii “Icoana” – familia Babeanu – un teren în spatele acestei biserici. Aici, „cu cheltuiala dumnealui caminarului Mihalache Darvari, în zilele Măriei Sale Domnului Alexandru Ghica-Voievod, în 1834 August 10” – cum glăsuia pisania de la intrare – a fost zidită o mică si modestă  biserică din lemn, fără turlă, cu hramul Învierii Sfântului Lazăr,al Sfinților Împarati Constantin și Elena și al Sfinților Voievozi Mihail  și Gavriil, ca loc de rugaciune pentru membrii familiei si apropiații acestora. Curtea bisericuț
ei a fost împrejmuită cu ziduri groase și înalte, iar în partea de nord și de vest au fost construite chilii, pentru adăpostirea preoților ce aveau să slujeasca în noul lăcaș.
     Un an mai târziu, în 1835, familia Darvari a chemat aici 12 călugărițe de la mănăstirile Pasărea și Ciorogârla, pentru a îngriji de biserică și pentru a cânta la slujbe. Viețuind în chiliile din jurul bisericii, ele au format în acest locaș întâia obște monahală, prima stareță fiind, potrivit documentelor care datează din acea perioadă, Maica Sofia, fiica unui boier din Câmpulung. Ea a cârmuit obștea nou formată în anii 1835-1846 și 1854-1859. În aceasta perioada slujbele au fost săvârșite de preoți de mir.
 

Citeste mai mult despre istoricul Schitului Darvari>>
 

Evenimente

• undefined
• SÄ‚-I...
• undefined

Calendar

• Sf. Cuvios Sava cel Sfintit
• Sf. Mucenic Anastasie
• Sf. Mucenic Diogen
• Sf. Mucenic Averchie
• Sf. Cuvios Non
• Sf. Cuvios Grat
• Sf. Cuvios Nectarie, cel din chilia lui Iagari
• Sf. Cuvios Filotei Careotul
• Sf. Cuviosi Mucenici cei ce au locuit în chiliile Atonului"

 
 
 
Istoric Galerie Evenimente Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
                 
        @ Schitul Darvari 2008