Femeia si harismele ei

"Si a zis Domnul Dumnezeu: <<Nu este bine sa fie omul singur, sa-I facem ajutor potrivit pentru el>>". (Facerea 11, 18)

Incercand sa se rupa de vechile sabloane pagane, femeia zilelor noastre incearca sa se afirme ca persoana umana in deplina egalitate cu barbatul.

Daca adeseori femeia si feminitatea au fost marginalizate, astazi se incearca o redescoperire a valorii femeii, o revalorizare a feminitatii. Este nevoie de aceasta recuperare istorica a demnitatii ei. Aceasta recuperare poate insemna salvarea civilizatiei, care astazi s-a abrutizat atat de mult prin "geniul" masculinului.

Daca salvarea omului din caderea in pacat a protoparintilor nostri a venit prin femeie, tot femeia este chemata acum prin vocatia ei sa salveze societatea contemporana de caderea la care asistam, parca, neputinciosi.

Lumea in care traim fiind mult prea masculina, harisma femeii fiind uitata, este din ce in ce mai mult o lume fara Dumnezeu. Femeia incearca sa protesteze impotriva societatii hedoniste in care traieste si care face din ea un instrument de satisfacere a dorintelor egoiste, iar din dezgolirea ei un "vulgar bordel al imaginarului" ce-i distruge taina.

Darurile femeii trebuiesc puse in lucrare tot mai mult : avem nevoie de armonia si echilibrul ei, in aceasta lume dezorientata in care domina dezechilibrul si intamplarea, avem nevoie de delicatetea femeii, caci barbaria isi face tot mai acuta prezenta, avem nevoie de frumusetea femeii, intr-o lume care isi pierde frumusetea cu fiecare clipa ce trece.

Feminitatea nu inseamna doar delicatete si gingasie, ci si sfintenie si maternitate.

Femeia este, in general, mai aproape de Dumnezeu decat barbatul si la acest lucru o conduce maternitatea sa.

Prin darul ei, femeia genereaza si ocroteste viata, pe care o ridica apoi catre Dumnezeu cu mainile ei materne.

Nasterea Domnului din Femeie "marturiseste harisma oricarei femeii de a-L naste pe Dumnezeu in sufletele pustiite "(Paul Evdokimov, Taina iubirii).

Tocmai in aceasta sta vocatia pururi actuala a femeii: in a-L naste pe Hristos in lume. Iar acest lucru devine datorie, dupa cum ne spune Sf. Ap. Pavel: "Fiecare, in chemarea in care a fost chemat, in aceasta sa ramana" (I Corinteni VII,20).

In Biserica Ortodoxa in registrul iconografic median de deasupra usilor imparatesti se reprezinta de obicei icoana Deisis: Hristos in slava, inconjurat de Maica Domnului si de Sf. Ioan Botezatorul. Evdokimov vede in aceste doua figuri imaginile simbol ale masculinului si femininului. Ioan Botezatorul este "violentul" (pe linia Sf. Ilie), care "pregateste caile Domnului", iar Maica Domnului este "cea care naste dumnezeirea pe pamant si umanitatea in cer", implinind astfel maternitatea duhovnicesca. Prin urmare, spune Evdokimov, vocatia spirituala a femeii este aceea de a naste pe Dumnezeu in sufletele devastate.

Crestinismul a sadit in sufletul femeii un element barbatesc : curajul. Dar nu pentru a face din femeie barbat, ci pentru a imprumuta femeii curajul barbatesc, spre a fi cu totul altfel decat barbatul, asa cum spunea Fericitul Augustin despre mama sa: "O femeie delicata, dar barbateasca in credinta ei!"

Prin ingemanarea delicatetii si iubirii feminine cu virtutea curajului masculin, se naste in sufletul femeii crestine iubirea eroic ce a umplut paginile sinaxarelor cu mame martire  si mucenite.

In sufletul lor s-a unit nobletea cea mai delicata cu taria  si consecventa dispretuitoare de moarte:  " In mersul martirelor crestine rasuna pasul de bronz al legiunilor romane! "

Barbatul este prin excelenta organizatorul tehnic si politic, iar de la femeie trebuie sa vina insufletirea organizatiei, cea mai delicata legatura dintre om si om, cea mai superioara intelegere a ceea ce este a altuia, duhul casniciei devotate, in care in locul egoismului  si al puterilor potrivnice vietii guverneaza puterile aducatoare de pace.

De aceea suprema si cea mai insemnata profesie feminina este desavarsirea in dragoste!

Daca aceasta chemare nu este implinita, orice angajare profesionala feminina nu ramane decat un trist joc fara rezultate, iar cultura omeneasca e condamnata sa se sfarme de zidurile urii .

  Ganduri dintr-un articol al pr. Stefan Zara .