Istoric Program Galerie Sf.Moaste Evenimente Tamaie Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
 
 
 

 

 

 

 



Maica Domnului
Prodromita

Asculta

Inapoi
Sf. Cuvios Siluan Athonitul

Viaţa

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruÅŸi, alcătuită - pe lângă părinÅ£i - din cinci băieÅ£i ÅŸi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeÅ£e ÅŸi de multă înÅ£elepciune, îi este primul model în viaÅ£a sa lăuntrică.

Încă de mic copil, Simeon ÅŸi-a pus în gând - avea doar patru ani - ca atunci "când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul". Auzind mai apoi de viaÅ£a sfântă ÅŸi minunile săvârÅŸite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon ÅŸi-a dat seama că "dacă există SfinÅ£i, înseamnă că Dumnezeu e cu noi ÅŸi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc."

De îndată ce ÅŸi-a dat seama că a găsit credinÅ£a - împlinise 19 ani - Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară ÅŸi atracÅ£ia pentru viaÅ£a monahală. Tatăl său este însă categoric: "Fă-Å£i mai întâi serviciul militar, apoi eÅŸti liber să te duci."

Această stare excepÅ£ională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros ÅŸi chipeÅŸ, începe să ducă o viaţă asemenea celorlalÅ£i tineri de vârsta lui; o viaţă departe de sfinÅ£enia fiorului divin care îl cercetase.

Dotat cu o fire robustă ÅŸi cu excepÅ£ională forţă fizică, trece prin multe ispite ale tinereÅ£ii; într-o zi loveÅŸte pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viaţă.

În vâltoarea acestei vieÅ£i de păcat, prima chemare la viaÅ£a monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coÅŸmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurează sufletul său tulburat. Până la sfârÅŸitul vieÅ£ii, Cuviosul Siluan i-a mulÅ£umit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa .

Această a doua chemare, petrecută cu puÅ£in timp înaintea serviciului militar, a jucat un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă de acum înainte. Simeon a simÅ£it o adâncă ruÅŸine pentru trecutul său ÅŸi a început să se căiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa faţă de tot ce vedea în această viaţă s-a schimbat radical.

Simeon îÅŸi execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conÅŸtiincios, cu o fire paÅŸnică ÅŸi purtare ireproÅŸabilă, a fost foarte preÅ£uit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăinţă, Sfântul Munte Athos (unde trimitea uneori chiar ÅŸi bani). În timpul serviciului militar, sfaturile sale salvează de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut in ispită.

PuÅ£in înainte de eliberare s-a dus să ceară binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt; însă negăsindu-l îi lasă o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon simte puterea rugăciunii Sfântului Părinte.

Sf. Siluan Athonitul

Ajuns mai apoi acasă, se îmbarcă în scurt timp pentru o nouă perioadă a vieÅ£ii sale: Muntele Athos. "Grădina Maicii Domnului", citadela monahismului răsăritean ÅŸi oaza spiritualităţii filocalice, Sfântul Munte cunoÅŸtea la sosirea sa un moment de apogeu.

În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a "Sfântului Mucenic Pantelimon" (Russikon). Introdus în tradiÅ£ia seculară atonită: rugăciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire ÅŸi cuminecare, citirea, munca ÅŸi ascultarea - fratele Simeon se împărtăşeÅŸte din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieÅŸte-mă pe mine, păcătosul!"

Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândeÅŸte - ca un dar nepreÅ£uit - rugăciunea inimii, ce Å£âÅŸnea de la sine, fără încetare.

Lipsit de experienţă, tânărul frate cade mai apoi pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice.

După 6 luni de sfâÅŸieri lăuntrice, într-o după-amiază, ÅŸezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii, încercând preÅ£ de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu - fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad.

Pradă aceleiaÅŸi spaime ÅŸi întristări, se duce la Vecernie în paraclisul "Sfântului Ilie" ÅŸi abia ÅŸopteÅŸte "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieÅŸte-mă!". Atunci, în dreapta uÅŸilor împărăteÅŸti, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu! Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte.

Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinÅ£i creÅŸtini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârÅŸită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii ÅŸi al pierderii harului sfâÅŸie sufletul ("nu puteÅ£i înÅ£elege durerea mea" spunea Siluan).

Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăieÅŸte o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, acelaÅŸi har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puÅ£ină intensitate, după care treptat lucrarea sa simÅ£ită a început să slăbească; pacea ÅŸi bucuria lăsau loc unei chinuitoare neliniÅŸti ÅŸi temeri de a pierde harul.

În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, fratele Simeon (devenit acum monahul Siluan) recurge la mijloace ascetice care pot părea incredibile.

Păstrându-ÅŸi "ascultarea" de econom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste două mii de vieÅ£uitori, se cufundă ÅŸi mai adânc în rugăciune.

Începe o lungă perioadă (15 ani !) de alternări continue între vizite ale harului ÅŸi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.

După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoşătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea ÅŸi necredinÅ£a. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Åži atunci aude glasul Domnului: "Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor".

"Doamne, zice atunci Siluan, învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit".

Åži din nou, în inima sa primeÅŸte acest răspuns de la Dumnezeu:

"Å¢ine mintea ta în iad ÅŸi nu deznădăjdui."

Începând din acel moment sufletul său a înÅ£eles că locul de bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se găseÅŸte în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie - acest flagel al umanităţii care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu ÅŸi cufundă lumea în nenorociri ÅŸi suferinÅ£e; mândria - această adevărată sămânţă a morÅ£ii care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan îÅŸi concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruieÅŸte orice suferinţă pământească, aruncându-se într-o suferinţă încă ÅŸi mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înÅ£elept pe marginea adâncului, "ÅŸi nu deznădăjduieÅŸte".

Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăseÅŸte ca mai înainte - Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi.

În această stare, Cuviosul Siluan începe să înÅ£eleagă în profunzimea lor marile taine ale vieÅ£ii duhovniceÅŸti. PuÅ£in câte puÅ£in, în rugăciunea sa începe să predomine compătimirea pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Întinsă la extrem ÅŸi însoÅ£ită de lacrimi din belÅŸug, rugăciunea sa trece dincolo de marginile timpului. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru "întreg Adamul" - iubirea lui Hristos pentru toată omenirea.

AceeaÅŸi iubire îl îndeamnă pe Siluan să-Å£i aÅŸterne în scris experienÅ£a interioară, extraordinara sa viaţă duhovnicească, ignorată aproape cu totul de confraÅ£ii săi monahi. În această perioadă a vieÅ£ii sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie, cel care avea să publice însemnările sale.

SfârÅŸitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniÅŸtit ÅŸi smerit ca întreaga sa viaţă de călugăr. După o scurtă suferinţă (8 zile), perfect lucid, senin ÅŸi cufundat în rugăciune, se stinge uÅŸor - fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva - între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Prin ViaÅ£a sfântă ÅŸi însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos transmite un mesaj umanităţii strivite de absurditatea experienÅ£elor cotidiene, durere ÅŸi deznădejde. Probabil - cum spunea Părintele Sofronie (Saharov) într-una din cărÅ£ile sale - ultimul...

"Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinÅ£a lui Dumnezeu. Numele său era Simeon. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite ÅŸi zicând: "MiluieÅŸte-mă!". Dar strigătul său se pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni ÅŸi luni de zile a rămas în această rugăciune ÅŸi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde ÅŸi a strigat: "EÅŸti neînduplecat!" Åži când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său strivit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe Îl vede pe Hristos viu. Inima ÅŸi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieÅ£uiască. Åži de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeÅ£e, nesfârÅŸit iubitoare, plină de pace ÅŸi bucurie. Åži în toÅ£i anii îndelungatei sale vieÅ£i ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfârÅŸită, nepătrunsă..."

 

Evenimente

• undefined
• SÄ‚-I...
• undefined

Calendar

• Sf. Mc. Teodot, episcopul Cirenei (Cipru)
• Sf. Mc. Isihie Sincliticul
• Sf. Mc. Cvint, fãcãtorul de minuni
• Sf. Mc. Nestor si Tribimiu
• Sf. Ap. Parmena, unul din cei 7 diaconi
• Sf. Mc. Troadiu si cei împreunã cu dânsul
• Sf. Mc. Eutalia, fecioara
• Sf. Mc. Andronic si Atanasia
• Sf. Nicolae, preotul din Plana (Grecia)"

 
 
 
Istoric Program Galerie Evenimente Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
                 
        @ Schitul Darvari 2008