Istoric Program Galerie Sf.Moaste Evenimente Tamaie Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
 
 
 

 

 

 

 



Maica Domnului
Prodromita

Asculta

Inapoi
Sf. Elefterie

Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată ÅŸi a fost crescut numai de mama sa Antia, care fusese învăţată credinÅ£a creÅŸtină de Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit ÅŸi a învăţat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. Pentru că învăţa ÅŸi propovăduia pe Hristos a atras pe mulÅ£i la credinţă; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea Å£epuÅŸe ascuÅ£ite, de o parte ÅŸi de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor ÅŸi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieÅŸit nevătămat ÅŸi i s-a tăiat capul. A fost aruncat ÅŸi Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul ÅŸi a ieÅŸit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostaÅŸi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos ÅŸi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos ÅŸi alÅ£ii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostaÅŸi.

Mama lui, Antia, a fost ucisă ÅŸi ea cu sabia pe când îmbrăţiÅŸa ÅŸi săruta pe fiul ei mort.

 

Evenimente

• undefined
• SÄ‚-I...
• undefined

Calendar

• Sf. Prooroc Amos
• Sf. Mucenic Dula
• Soborul Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu
• Sf. Mc. Narsi
• Sf. Fortunat
• Sf. Apostol Ahaic
• Sf. Apostol Stefana
• Sf. Cuv. Ortisie si Ieronim
• Sf. Mucenita Gravs
• Sf. Augustin, episcopul Hiponei"

 
 
 
Istoric Program Galerie Evenimente Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
                 
        @ Schitul Darvari 2008