"AnumiÅ£i PărinÅ£i ai Bisericii au interpretat epistolele Sfântului Pavel ca afirmarea implicită a superiorităţii monahismului faţă de căsătorie (1 Cor. 7, 8-9). Dar „dacă se cinsteÅŸte fecioria nu înseamnă că viaÅ£a conjugală este dezonorată” (Sfântul Grigorie Teologul).
Iar Sfântul Macarie Egipteanul exclamă: „Cu adevărat, nu este nici persoană feciorelnică, nici căsătorit, nici monah, nici laic; ci Dumnezeu dă tuturor Duhul Sfânt, potrivit intenÅ£iilor fiecăruia!”. Versiunea siriacă a aceluiaÅŸi text spune: „Cu adevărat, fecioria nu înseamnă nimic în sine, nici căsătoria, după cum nici viaÅ£a monahală sau viaÅ£a în lume nu înseamnă nimic în sine …”
Curăţia interioară este totdeauna posibilă, independent de circumstanÅ£ele exterioare. Sfântul Simeon Noul Teolog este inflexibil asupra acestui punct: „MulÅ£i consideră calea monahală ca fiind mai binecuvântată. în ce mă priveÅŸte, nu aÅŸ dori să aÅŸez vreuna mai presus de celelalte, nici să o laud pe una, dispreÅ£uind-o pe cealaltă, în orice situaÅ£ie, viaÅ£a trăită pentru Dumnezeu ÅŸi după Dumnezeu este întru totul binecuvântată.”
AÅŸa cum am văzut, într-o relaÅ£ie de iubire, cealaltă persoană devine centrul de atracÅ£ie. Scopul este întotdeauna o miÅŸcare către exterior ÅŸi dincolo de sine. Perspectiva este întotdeauna împărăţia cerurilor.
Monahii ÅŸi monahiile au înÅ£eles acest adevăr în aceeaÅŸi măsură ca ÅŸi cuplurile căsătorite. Astfel, PărinÅ£ii asceÅ£i ne învaţă că iubirea nu este ceva care trebuie satisfăcut; iubirea nu poate fi decât desăvârÅŸită.
Iubirea nu este un act de satisfacere, ci o dăruire totală.
Iubirea sexuală este dată spre slava lui Dumnezeu, nu spre satisfacerea egoistă a omului.
Iubirea adevărată nu poate atinge desăvârÅŸirea fără castitate. În Scara raiului, Sfântul Ioan Scărarul aÅŸază puritatea (Treapta a 29-a) imediat înainte de iubire (Treapta a 30-a). Monahismul nu se defineÅŸte prin urmare ca abstinenţă de la iubirea sexuală. Este o altă manifestare a acestei iubiri. Monahismul nu poate să fie o suprimare sau o diminuare a răspunsului uman cel mai vital în faÅ£a vieÅ£ii.
Există un element de ascetism în căsătorie, o purificare a iubirii, aÅŸa cum există o dimensiune a iubirii în monahism, o pasiune pentru Dumnezeu. În tradiÅ£ia monahală, patimile sunt tratate diferit; ele sunt depăşite prin pasiuni mai mari.
O singură experienţă puternică de iubire pasionată ne va face să avansăm mult mai departe în viaÅ£a duhovnicească decât lupta ascetică cea mai anevoioasă.
O singură flacără de iubire curată este suficientă pentru a aprinde un foc cosmic ÅŸi de a transforma lumea întreagă. Iubirea nu este o problemă fizică sau materială. Nu este în primul rând o chestiune sexuală. Nu trebuie să ne temem de iubire ca de un tabu, ci să o primim ca pe o taină sacră; nu ar trebui să fie disimulată ca un secret, ci revelată ca o taină.
Monahismul, ca ÅŸi căsătoria, este un sacrament al iubirii. Monahismul, ca ÅŸi căsătoria, este un sacrament al împărăţiei. Adevărata dimensiune a celor două este eshatologia. Astfel, iubirea este mai mare decât rugăciunea însăşi, iubirea este, de fapt, rugăciune. Pentru că iubirea este ceea ce defineÅŸte firea umană. Călugării ÅŸi cuplurile căsătorite au nevoie ÅŸi unii, ÅŸi alÅ£ii să lupte permanent pentru a fi ceea ce sunt chemaÅ£i să fie - să rămână permanent în uimire faţă de flacăra vie a iubirii dumnezeieÅŸti.
AÅŸa cum am spus mai înainte, iubirea este un dar de sus ÅŸi în acelaÅŸi timp ceva către care trebuie să tindem; este în acelaÅŸi timp un punct de plecare ÅŸi o Å£intă. Alpha ÅŸi omega vieÅ£ii sunt prima ÅŸi ultima literă a cuvântului grecesc care înseamnă „iubesc” (agapao). Ceea ce este valabil pentru un monah sau pentru o monahie este valabil ÅŸi pentru un soÅ£ sau o soÅ£ie.
Fragmente din vol " IUBIRE, CÄ‚SÄ‚TORIE ÅžI SEXUALITATE" de
Părintele IOANNIS CHRYSS |
