“Insusi Dumnezeul pacii sa va sfinteasca pe voi desavarsit, si intreg duhul vostru, si sufletul, si trupul sa se pazeasca, fara de prihana, intru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Cel care va cheama. El va si indeplini” (1 Tes. 5, 23-24).
Odata casatoriti si uniti “intr-un singur trup” “ca pietre vii ziditi-va casa duhovniceasca” (1 Petru 2,5), fiti Biserica Dumnezeului nostru.
Uneori ne confruntam cu opinia ca orice relatie dintre un barbat si o femeie este un pacat sau o slabiciune permisa si scuzabila. Despre aceasta problema se vorbeste mult si, mai ales, in termeni platonici si ascetici. Cunoastem din istoria Bisericii ca pe parcursul veacurilor au existat erezii, care se pronuntau impotriva casatoriei. Ecourile acestor conceptii se intalnesc si in literatura contemporana teologica si morala. Literatura patristica, dedicata in mare parte monahismului, nu pomeneste nimic despre ispitele cu care se confrunta omul in familie si in casatorie.
Desi filosoful din Alexandria, Plotin (204-269) “nu a avut nimic in comun cu crestinismul” (Enciclopedia de filosofie, vol. IV, p. 275), el a influentat mult gandirea filosofico-etica a crestinilor din primele veacuri. Pentru Plotin, materia in sine este rea. Imparatia materiei este opusa celei dumnezeiesti si ostila adevaratei naturi omenesti. “Omul nu va putea niciodata birui aceasta lume. Singura solutie este sa fuga din ea si sa se adaposteasca la sanul lui Dumnezeu”. “Idealul omului izolat nu este cina lui vie si libera, ci doar contemplatorul rupt de lume si ascetul, care se rusineaza de propriul lui trup ( Soloviov, vol. 10, p. 482).
Lui Plotin ii este straina conceptia Apostolului Pavel pe care o gasim in prima epistola catre Corinteni (I Cor. 6, 19-20): “Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu [...] Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”.
Hristos a sfintit trupul prin inomenirea sa, iar casatoria - prin prezenta Sa la ea. Prima minune pe care a savarsit-o a fost la nunta din Cana Galileii. Cei care se pronuntau impotriva casatoriei au creat mitul potrivit caruia mirii de la aceasta nunta au ramas feciorelnici. Aceasta legenda nu are niciun temei biblic. Apostolul Pavel ii numeste pe cei care interzic casatoria mincinosi si infierati in cugetul lor (vezi 1 Tim. 4, 2-3).
Negarea eretica casatoriei este condamnata si in Pravilele Apostolice. In canonul 51 se spune: “Daca vreun episcop, sau prezbiter, sau diacon, sau oricare din catalogul ierarhicesc s-ar indeparta de nunta, de carnuri si de vin, pentru scarba, nu pentru infranare, nesocotind ca toate sunt foarte bune si ca barbat si femeie a facut Dumnezeu pe om, ci hulind ar barfi faptura, ori sa se indeparteze, ori sa se cateriseasca si sa se lepede de Biserica, asemenea si laicul”, iar canonul al 5-lea spune: “Episcopul sau prezbiterul sau diaconul sa nu se lepede de femeia sa in chip de evlavie. Daca se va lepada de ea, sa fie indepartat de la cele sfinte, iar daca persista in acest pacat sa se cateriseasca”.
In canonul 1 al sinodului din Gangra se spune: “Daca cineva va condamna nunta sau femeia credincioasa care traieste cu barbatul ei, sau o va certa pe aceasta ca pe o persoana care nu va putea intra in Imparatia lui Dumnezeu, sa fie anatema” (adica exclus din Biserica) si mai departe (canonul 14): “Daca vreo femeie si-ar lepada barbatul si ar voi sa se abtina, fiindu-i scarba de nunta, fie anatema”.
Noi, crestinii, folosind cuvintele Sfintilor Parinti de la sinodul din Gangra “cinstim fecioria in smerenie [...] incuviintam si smerita lepadare de grijile lumesti si laudam casatoria cinstita” (canonul 21).
Aceste reguli pot fi citate la nesfarsit, dar observam din cele mentionate mai sus ca Biserica a cinstit dintotdeauna casatoria si se pronunta pentru apararea sfinteniei ei impotriva ereticilor, aplicandu-le pedepse aspre. Aducand ca exemplu pe sotii Acvila si Priscila, Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: “sa nu se osandeasca casatoria si sa nu se considere sotia, cresterea copiilor, casa si munca o piedica pentru urmarea faptelor credintei”. Acvila si Priscila au fost sot si sotie, se ocupau cu mestesugul si si-au aratat dragostea pentru Dumnezeu mai bine decat multi dintre cei care locuiesc in manastiri.
In capitolele anterioare s-a vorbit despre faptul ca numai in casatoria crestina se realizeaza unirea duhovniceasca, trupeasca si sufleteasca a doua persoane, iar relatiile dintre sot si sotie sunt comparate cu cele dintre Hristos si Biserica (Efes. 5, 23-25).
Caracterul de sfintenie al casatoriei, definit in epistolele apostolice, cuprinde si relatiile intime dintre soti, care se completeaza reciproc si se iubesc: “Si cei doi vor fi un singur trup”. Acest moment, poate cel mai sacru din viata sotilor, poate atinge culmile sfinteniei, daca reprezinta finalul si simbolul apropierii lor sufletesti si trupesti. Aceasta constituie o etapa aparte in relatiile dintre ei. Uneori putem observa cum ochii tinerilor casatoriti lumineaza de un nou fel de dragoste si de bucurie, pentru acest dar minunat ei trebuie sa-I multumeasca lui Dumnezeu amintindu-si mereu ca “toate sunt foarte bune si ca barbat si femeie a facut Dumnezeu pe om” ( canonul 51 din Pravilele Apostolice).
In Biserica primara exista obiceiul ca prima saptamana dupa nunta tinerii s-o petreaca ca frate si sora si sa poarte cununile bisericesti. Acest lucru se facea cu un singur scop: ca nunta lor sa fie cinstita, ca sa predomine starea de rugaciune si pentru ca tinerii sa aiba incredere deplina unul in celalalt. In a opta zi, dupa ce ei isi scoteau cununile, ei puteau trece si la alt fel de relatii. Aceasta inlesneste constientizarea profunda a etapelor de apropiere intre soti si a dragostei lor.
Acum cununile se scot imediat cum s-a terminat slujba cununiei, dar nu inainte ca sa se citeasca rugaciuni speciale pentru scoaterea lor. Mirii sunt scutiti sa se abtina in prima saptamana.
Relatiile dintre soti cer multa rabdare si tandrete, tact si intelegere. Femeia nu trebuie traumatizata, ci sa primeasca bucurie la fiecare descoperire noua a persoanei sotului, a dragostei lui pentru ea si invers.
Perioada pastrarii fecioriei cel putin doua-trei zile, daca nu e posibil o saptamana, este o garantie a curatiei casniciei. Aceasta perioada permite sesizarea sensului adanc al Tainei Casatoriei si constientizarea unei noi etape in viata omului. Nu trebuie sa ne grabim, dar nici sa ne abtinem ca in post, doar daca nu exista pentru aceasta hotarare anumite pricini.
Nu putem da sfaturi concrete, doar cel formulat de Apostolul Pavel: “Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia” (1 Cor. 7, 4). Barbatul ar trebui sa-si aminteasca de acest lucru, mai ales inainte de a cere implinirea lui. Este mai bine daca la inceput initiativa este cedata femeii, evitand abuzarea de psihicul si de trupul ei.
Sfintind casatoria si patul mirilor (”nunta cinstita si viata neintinata”), Biserica invata si infranarea de la relatiile intime. Inainte de masa crestinul ortodox rosteste rugaciunea, dar daca alaturi este un preot, acesta se roaga: “Doamne, binecuvanteaza mancarea si bautura robului Tau”, insa stim ca Biserica condamna lacomia si betia si le numeste pacate. La fel, binecuvantand casatoria, Biserica condamna sotii care isi intemeiaza relatiile exclusiv pe cele intime. Cand intr-o casnicie predomina sexul, putem vorbi despre desfranare; cand barbatul, dupa ce a strigat la sotie, cere de la ea satisfacerea propriilor pofte trupesti, vorbim la fel despre desfranare.
Adresandu-se crestinilor casatoriti, Clement Alexandrinul spunea: “omul trebuie sa se abtina de la voluptate [...] in toate trebuie sa se cunoasca limita si masura”. Neputinta infranarii alunga perceperea deplinatatii caracterului treimic al persoanei sotilor - locul dragostei este ocupat de voluptate. Infranarea joaca un rol important in viata de familie. La fel, se cere si calugarilor sa se infraneze. Noi ne consideram oameni fericiti pentru ca “toate ne sunt ingaduite, dar nu ne vom lasa biruiti de ceva” (1 Cor. 6, 12).
Postul ne invata cum sa ne stapanim simturile si trupul, el ne invata cum sa ne infranam de la relatiile intime. Este important sa se respecte zilele si perioadele de post (postul Mare, al Craciunului, al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, si al Adormirii Maicii Domnului), cand Biserica nu savarseste Taina Cununiei. Sotii trebuie sa se infraneze si in zilele in care se pregatesc sa primeasca Sfanta Impartasanie. De asemenea, in ajunul sarbatorilor imparatesti, in saptamana luminata si in zilele Craciunului.
In aceste perioade crestinul trebuie sa se umple de sentimentul de “bucurie pentru Dumnezeu”, care este cea mai mare bucurie.
Un element important al postului in viata de familie este infranarea trupeasca a sotilor. incalcarea ei trebuie insotita de pocainta si de multe ori are ca rezultat sarcinile nedorite, imbolnavirea copilului conceput in timpul postului etc. “Posibil ca de boala sotiei, scria staretul Ambrozie unui crestin, sa fiti de vina chiar dumneavoastra: poate nu ati respectat sarbatorile sau nu ati fost fidel sotiei, fapt pentru care Dumnezeu v-a pedepsit cu boala ei“.
Pedeapsa loveste acolo unde sotii au gresit, iar toate consecintele relatiilor intime se rasfrang asupra femeii. Sotul este dator sa se abtina din dragoste pentru sotie, pe care, cum spune Apostolul Pavel, el trebuie s-o iubeasca ca pe propriul sau trup (Efes. 5, 28-30).
Simtul masurii si infranarea, apropierea duhovniceasca si sufleteasca a sotilor, dragostea lor atotcuprinzatoare sfinteste si inveseleste momentele unirii lor trupesti. Ea devine expresia si simbolul dragostei si al a lor. Apostolul Pavel spune: “Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre” (1 Cor. 7,5).
Cinstind “nunta cinstita” si “patul neintinat”, Biserica condamna relatiile premaritale si in afara casatoriei, considerandu-le pacate. “Desfranarea nu poate fi socotita casatorie, scrie Sfantul Vasile cel Mare, si nici chiar inceputul ei”. Barbatul care intretine relatii sexuale cu o femeie, chiar daca aceasta persoana este logodnica lui, nu are dreptul sa fie ridicat la treapta preotiei (Regula 68 a Sfantului Vasile cel Mare).
Drept consecinte ale relatiilor premaritale sunt sarcinile pierdute, nasterea pruncilor morti, copii cu handicap, destramarea casniciei. Ceea ce i se poate trece cu vederea unui necredincios nu i se poate ierta unei persoane credincioase: cui i se da mult, i se cere mult. De obicei, cei care nu se pastreaza curati pana la casatorie, nu reusesc sa pastreze casnicia. Unui eretic, care s-a convertit la ortodoxie, i se permite sa devina preot, dar nu si crestinului care a cazut in pacatul desfranarii sau care s-a casatorit a doua oara (canonul 17 din Pravilele Apostolice, regula 12 a Sfantului Vasile cel Mare).
Tinerii ortodocsi trebuie sa evite relatiile premaritale. Aceasta regula se refera si la persoanele care au hotarat sa se casatoreasca a doua oara. Vom mai spune odata: relatiile sexuale intretinute inainte de casatorie, chiar si cu viitorul sot, pot fi comparate cu savarsirea Liturghiei in lipsa harului preotiei. Pe prima o numim desfranare, pe a doua - blasfemie. Aceasta comparatie este legitima, intrucat relatiile dintre soti se aseamana cu cele dintre Hristos si Biserica. De asemenea, unora li se poate parea a fi o comparatie prea tare. Prea mult ne-am obisnuit cu astfel de relatii si aproape ca nu am auzit blasfemia amintita.
Tanara trebuie sa se pazeasca curata pana la casatorie. Aceasta ii este caracteristic prin insasi natura ei. Nici nu poate fi vorba despre “mila” sau “indulgenta”. Noi vom recunoaste casatoria necredinciosilor drept adevarata si curata si cu cea mai mare bucurie le vom pune pe cap cununi, numai daca ei vor fi de acord sa se intoarca la credinta si in sanul Bisericii lui Hristos. Nu putem spune ca au pacatuit, daca si-au fost fideli unul altuia. Aceste cuvinte se adreseaza mai mult asa-zisilor membri ai Bisericii, care prin relatiile lor inainte de casatorie indeparteaza de la ei harul lui Dumnezeu, cazand astfel intr-un pacat dublu: pacatul desfranarii si pacatul respingerii harului dumnezeiesc.
Legea Noua lasata de Mantuitorul Hristos a schimbat relatia dintre Dumnezeu si om, schimband in acelasi timp si relatiile dintre oameni, dar mai intai de toate dintre sot si sotie. Acest lucru trebuie retinut atunci cand citim Vechiul Testament sau cand urmarim viata multor familii. Casatoria crestina trebuie sa devina nou-testamentara.
Pr.Prof.Gleb Caleda
|
