O lectura recomandata spre folos….cartea:

JURNALUL  CONVERTIRII

sau

„De la Zeita mortii la Imparatul Vietii”

Danion Vasile

Intalnirea noastra are loc intrucat simt nevoia sa dau marturie despre felul in care Hristos vrea sa ii cheme la el pe cei care au fost inselati de diferite religii sau practici spirituale neortodoxe. Tema "De la zeita mortii la Imparatul Vietii" se datoreaza faptului ca am fost un inchinator al lui Kali, Zeita mortii, si am ajuns sa cred in Hristos, Fiul lui Dumnezeu, asa cum Il marturiseste Biserica Ortodoxa.

Spun inca de la inceput ca faptele pe care le voi relata vor parea unora drept neverosimile. Ii inteleg pe sceptici si nu caut sa ii conving. Cuvintele mele li se vor parea acestora ca o poveste, ca un science-fiction ortodox. Cred insa ca se vor gasi si suflete care sa inteleaga ca tot ceea ce va voi spune au fost intamplari pe care le-am trait. Acum, la mai mult de cincisprezece ani de la convertirea mea la Ortodoxie, mi se pare ca m-am nascut si am crescut doar in Biserica. Imi e din ce in ce mai greu sa imi amintesc de practicile yoga si de puterile paranormale pe care le-am avut inainte, ca si de desfraul sexual tantric in care am trait!

Sunt ani de zile de cand scriu si vorbesc impotriva practicilor yoga, a ocultismului si a celorlalte ramificatii ale Miscarii New Age. De ce o fac? Pentru ca stiu ca in bratele acestor rataciri sunt milioane si zeci de milioane de suflete care au nevoie de adevarul lui Hristos. Pentru ca stiu cat de greu este sa mergi pe un drum spiritual la capatul caruia, in locul lui Dumnezeu, te asteapta diavolul.

E o lipsa de smerenie sa vorbesti despre faptele tale, stiu. Numai ca eu nu va voi vorbi acum despre faptele mele bune, va voi vorbi despre faptele mele rele si despre modul in care Hristos a venit in viata mea si m-a adus la lumina adevarului!

M-am născut în anul 1974, pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului. În copilărie am crescut departe de Biserică. DeÅŸi fusesem botezat de mic, ca majoritatea copiilor din România, pe vremea regimului comunist mulÅ£i oameni, chiar dintre cei care credeau în Dumnezeu, nu mergeau la biserică ÅŸi nici nu le ofereau copiilor o educaÅ£ie religioasă.

Îmi aduc aminte cum, mic fiind, intrând într-o biserică catolică, am văzut pe pereÅ£i imagini din pătimirea lui Hristos. Noaptea am visat cum Îl duceau pe Hristos spre Golgota ÅŸi cum El a căzut sub povara crucii. Åži, în vis, eu am vrut să ridic crucea Lui. Visul m-a marcat, dar nu a însemnat o angajare pe calea creÅŸtină. Mă atrăgea în mod deosebit un crucifix despre care mi se spunea că fusese adus de străbunicii mei din Grecia ÅŸi că era de la Muntele Athos. Văzându-L pe Hristos răstignit, mă impresiona suferinÅ£a Lui, dar nu mă gândeam să duc o viaţă creÅŸtină.

Încă de la treisprezece ani, la insistenÅ£ele tatălui meu, am început viaÅ£a sexuală. Tata îmi tot repeta că nu sunt vrednic de numele lui dacă stau cuminte. AÅŸa că nu am stat. Îmi amintesc ÅŸi acum cum stăteam ore întregi, zi de zi, să conving o fată să se culce cu mine. Acum douăzeci de ani copiii duceau o viaţă mult mai curată decât cei de azi ÅŸi era mult mai greu să convingi pe cineva să păcătuiască.

Chiar înainte să împlinesc paisprezece ani mama mea s-a sinucis, aruncându-se de la etaj. A căzut la mai puÅ£in de doi metri de sora mea ÅŸi care avea unsprezece ani - care a suferit un ÅŸoc puternic. Moartea mamei m-a făcut să caut răspuns la întrebarea: “Ce se întâmplă cu omul după moarte?” Încercasem să practic yoga ÅŸi înainte de acest trist eveniment, dar după el m-am apucat cu mai multă seriozitate. Tata îmi aducea acasă cărÅ£i de yoga ÅŸi de filosofie orientală. Am încercat să îmi opresc bătăile inimii, dar nu am reuÅŸit. Am încercat să fac călătorii astrale, să ies din trup, dar fără mari rezultate. Inventasem o nouă metodă de spiritism, fără să îmi dau seama că, în loc să vorbesc cu mama sau cu alte spirite, vorbeam cu dracii. Dar singur nu mă descurcam: aveam nevoie de un guru.

Momentul care mi-a îndreptat toată atenÅ£ia spre căutările spirituale a fost următorul: am fost în vizită la o fată, mult mai mare decât mine, care avea capacităţi paranormale. Multă vreme ghicise în cărÅ£i cu o precizie extraordinară. Åži asta până când a început să viseze biserici dărâmate ÅŸi să audă o voce care o întreba: “Dumnezeu sau diavolul?” Dar nici când se lăsase de ghicit nu pornise pe drumul Bisericii.

Vorbind cu această fată, la un moment dat am spus o minciună neimportantă. Dar, în acea clipă, am simÅ£it cum o putere fizică iese din ea ÅŸi mă împinge. Îmi venea să sar de la etaj, pentru a scăpa de presiunea aceea nevăzută. Fata a plecat în altă cameră ÅŸi m-am liniÅŸ[cenzurat]. Când s-a întors, i-am spus că o minÅ£isem ÅŸi mi-a explicat că din cauza minciunii mi se întâmplase totul. I-am zis că vreau să devin ÅŸi eu puternic cum e ea ÅŸi atunci mi-a sugerat să mă apuc de yoga. M-a trimis la cursurile lui Gregorian Bivolaru, cel mai renumit ÅŸi mai controversat guru din România zilelor noastre.

În 2004, acesta a fost pus de autorităţile române sub urmărire generală, fiind acuzat de “trafic de persoane ÅŸi infracÅ£iuni asociate crimei organizate”. În 2005 a părăsit ilegal Å£ara ÅŸi a cerut azil politic în Suedia, unde Curtea Supremă din Stockholm a considerat că gurul e prigonit exclusiv din motive religioase ÅŸi a refuzat să îl extrădeze. Acum, după ce l-am cunoscut ÅŸi după ce am cunoscut ÅŸi modul în care subjuga sufletele, îl asemăn lui Jim Jones, care ÅŸi-a pus câteva sute de discipoli să se sinucidă în Guyana, în anul 1978. Bivolaru nu a pus pe nimeni să se sinucidă, cel puÅ£in nu până acum. Eu m-aÅŸ fi sinucis, dacă gurul mi-ar fi cerut asta, ÅŸi aÅŸ fi făcut-o fără să stau pe gânduri, fiind convins că sinuciderea ar fi spre folosul meu spiritual.

În anul 1990, când m-am apucat de yoga cu Bivolaru, trecuse mai puÅ£in de un an de când regimul dictatorial al lui CeauÅŸescu căzuse ÅŸi românii obÅ£inuseră libertatea religioasă. CeauÅŸescu prigonise puternic Biserica ÅŸi toate grupările spirituale. De aceea, cei care fuseseră închiÅŸi pe vremea dictatorului se bucurau de o faimă deosebită. Gregorian Bivolaru fusese închis în anul 1977, fiind acuzat de răspândirea de materiale pornografice. Dar discipolii lui susÅ£ineau că de fapt cauza era promovarea practicilor yoga, iar acuzaÅ£iile de pornografie ar fi fost doar un pretext. Apărarea era plauzibilă, câtă vreme mulÅ£i preoÅ£i fuseseră închiÅŸi de regimul comunist sub acuzaÅ£ia unor pretinse apartenenÅ£e la o grupare învinuită de orientare nazistă...

La începutul clasei a zecea am început cursurile de yoga. Primeam orice ni se spunea ca fiind Adevărul. Credeam că Bivolaru e un mare spirit, poate chiar noul Mesia. Ni se spunea că, aÅŸa cum Hristos a fost maestrul Erei spirituale a PeÅŸtilor, aÅŸa Era Vărsătorului, Noua Eră, avea un Mesia care trebuia să vină pentru a duce lumea pe culmile sfinÅ£eniei.

Au circulat în România anumite profeÅ£ii sectante în care scria că BucureÅŸtiul va fi Noul Ierusalim, iar România centrul spiritual al planetei. Credeam aceasta, gândindu-mă la cât de importante sunt tehnicile de meditaÅ£ie pe care le promova Bivolaru. Credeam că el cunoaÅŸte cea mai scurtă cale spre eliberare, spre ieÅŸirea din ciclul reîncarnărilor. Bivolaru propovăduia credinÅ£a în reîncarnare, ca toÅ£i maeÅŸtrii New Age. Åži spunea că Tantra Yoga e cea mai eficientă cale de desăvârÅŸire. Ce e Tantra Yoga? E Yoga sexuală. Prin concentrare, yoghinii afirmă că transmută energiile sexuale în energii spirituale. Åži, făcând [cenzurat], nu o fac pentru plăceri de moment ÅŸi în Tantra Yoga orgasmul e considerat doar o pierdere de energie, iar actul sexual fără orgasm e un mijloc de sporire spirituală.

Elev fiind, mă bucura faptul că la cursurile de yoga veneau foarte mulÅ£i studenÅ£i ÅŸi intelectuali. Pentru mine era o dovadă în plus că mă aflu pe drumul cel bun. Acum, după atâÅ£ia ani, spun că unii veneau acolo doar pentru [cenzurat]. E mai simplu să te apuci de yoga ÅŸi să ai câte partenere vrei, decât să dai banii la bordeluri. TotuÅŸi, pe vremea aceea nu vedeam lucrurile aÅŸa.

Bivolaru era considerat Marele Maestru. De exemplu, ne-a învăţat o tehnică pe care, dacă o practicam vreme de patru luni, puteam zbura prin aer. DeÅŸi nu căutam puterile paranomale, nu era de mirare că unii le dobândeau. Un tânăr ajunsese să zboare de la sol, unde stătea în poziÅ£ie de meditaÅ£ie, până aproape de tavan ÅŸi putea pune obiecte pe dulap. AlÅ£ii dobândiseră alte puteri paranormale, “sidhis-uri”. După o serie de exerciÅ£ii yoghine, am simÅ£it cum mă făcusem mare cât camera. Adică pereÅ£ii îmi apăsau câmpul energetic. Nu aveam de unde să ÅŸtiu că totul era doar senzaÅ£ie indusă de diavol.

Foarte rar am avut totuÅŸi senzaÅ£ia prezenÅ£ei diavolului. La ÅŸedinÅ£ele de meditaÅ£ie, ni se punea o muzică ambientală, foarte plăcută. La un moment dat, ni s-a pus o muzică efectiv hidoasă, parcă venită din iad. O muzică pe lângă care rock-ul pare bebeluÅŸ. M-a ÅŸocat, pe moment, dar am considerat că nu eram eu destul de avansat pentru a ÅŸti să mă folosesc de ea. Altă dată, am făcut o meditaÅ£ie în faÅ£a oglinzii. La lumina lumânării, vroiam să îmi văd aura. Mă pregăteam pentru o meditaÅ£ie pe care vroiam să o fac în cimitirul evreiesc care era aproape de mine. Dar nu a mai fost nevoie să ajung în cimitir. Meditând, am simÅ£it brusc o prezenţă demonică lângă mine. Chiar dacă nu am văzut-o, am simÅ£it-o clar de tot ÅŸi m-am speriat.

Oricum, cel mai intens contact cu diavolul l-am avut în urma iniÅ£ierii mele în Tantra Yoga. Chiar dacă atunci am crezut că am avut o revelaÅ£ie, un moment de contact cu Absolutul, devenind creÅŸtin am înÅ£eles că revelaÅ£ia mea fusese de origine demonică. Iată cum a fost.

Stăteam cu o fată pe plajă, între yoghini. Stând pe nisip în poziÅ£ie de meditaÅ£ie, faţă în faţă, ne-am atins doar palmele ÅŸi vârfurile genunchilor. Åži în clipa aceea am uitat, pur ÅŸi simplu, că sunt om. SimÅ£eam Universul ca pe o fiinţă care are ÅŸapte centri de forţă ÅŸi simÅ£eam cum cei ÅŸapte centri de forţă ai mei erau conectaÅ£i la energia universului. Nu mi-am dat seama cât a durat starea de extaz, dar când mi-am revenit m-am gândit: “ce rost are să merg eu pe calea posturilor aspre când, practicând Tantra Yoga, avansez mult mai uÅŸor?” AÅŸa că m-am decis să practic Tantra Yoga.

DeÅŸi mă apucasem de yoga ÅŸi ca să scap de murdăria sufletească pe care mi-o lăsaseră în suflet păcatele sexuale, am reînceput să fac [cenzurat]. Numai că de data aceasta eram convins că ceea ce fac era bine. În fiecare seară spuneam de trei ori Tatăl nostru, rugându-L pe Dumnezeu să mă ierte pentru tot ce greÅŸisem ÅŸi să îmi dea putere să fac numai binele. Åži nici nu îmi trecea prin cap că prin [cenzurat] păcătuiam. Credeam că, dacă am renunÅ£at să am orgasm, totul e curat. Åži eram atât de convins că Tantra Yoga e bună, încât vroiam ca maestrul să se culce ÅŸi cu sora mea, care era fecioară ÅŸi avea cam 15 ani. Într-o perioadă, maestrul se culca în fiecare săptămână ÅŸi cu prietena mea. Ea îmi povestea că uneori erau ÅŸi alte fete care stăteau la coadă în faÅ£a camerei maestrului, pentru a aÅŸtepta partida de Tantra Yoga.

Nu vreau să se înÅ£eleagă că yoga devenise pentru mine un mijloc de distracÅ£ie. -¢ineam posturi foarte aspre ÅŸi vroiam să renunÅ£ definitiv la mâncare. Adică să trăiesc fără să mai mănânc deloc, nimic.

Am început prin a nu mânca nimic o zi, două, trei. Am reuÅŸit să Å£in o săptămână post, doar cu apă. Åži aveam mai puÅ£in de optsprezece ani, organismul meu era în creÅŸtere. Greu mi-a fost când am Å£inut apoi un post total, am stat o săptămână fără apă sau hrană de orice fel. M-am hrănit doar cu aer ÅŸi cu energie de la diavol. În Săptămâna Patimilor, în anul 1992. Åži m-am întrebat, la începutul postului, la cine să cer ajutorul dacă voi simÅ£i că nu mai rezist, lui Bivolaru sau lui Hristos? Åži am zis că Îi voi cere ajutorul lui Hristos, iar dacă Hristos nu mă va ajuta, voi apela la puterea gurului Bivolaru.

Aveam mare încredere în puterile gurului. Ni se vorbise de o formă specială de yoga, Guru Yoga, în care discipolul face o ascultare oarbă de maestrul lui. Åži ni se spusese o poveste, pe care o crezusem adevărată, cu un om care s-a aruncat în prăpastie pentru că un maestru nu a vrut să îl primească ucenic. Maestrul i-a pus mâinile ÅŸi picioarele la loc ÅŸi apoi l-a înviat. Astfel de poveÅŸti mă făceau să am încredere totală în maestrul meu. Am avut chiar o viziune demonică, în care am văzut universul plin milioane de celule ÅŸi în fiecare din ele maestrul meu stătea în postura de lotus. Eu inspiram aceste celule, iar când le expiram, maestrul rămânea în mine.

O prietenă de-a mea, pe care o adusesem să vadă o conferinţă a lui Bivolaru, mi-a spus uimită cum a văzut raze de lumină care ieşeau din el.

Având eu atât de mare încredere în puterea lui, mă gândesc ÅŸi acum că numai Dumnezeu mi-a pus în minte să aleg să Å£in postul acela aspru cu ajutorul lui Hristos.

În acea săptămână de post total am citit pentru prima oară din Filocalii. Nu îmi dădeam seama că meditaÅ£iile cu Shiva sau cu Milarepa pe care le făceam nu aveau nimic în comun cu spiritualitatea filocalică. Am avut un moment de slăbiciune când am simÅ£it că înnebunesc din cauza postului, dar I-am cerut ajutorul lui Hristos ÅŸi momentul critic a fost depăşit. Yoghin fiind, nu mă lepădasem conÅŸtient de Hristos. Mai mult, maestrul ne punea să facem meditaÅ£ii în fiecare săptămână cu conÅŸtiinÅ£a christică. Eu, stând în faÅ£a crucifixului, mă rugam: “Doamne, am primit în copilărie botezul cu apă, ÅŸi nu mi-a ajutat la nimic. Botează-mă Tu cu foc.” Åži credeam că Hristos mă va ajuta să sporesc pe calea yoghină.

În Vinerea Patimilor am prins răsăritul soarelui într-un parc, meditând în faÅ£a unui crucifix mare de piatră. Chiar dacă în noaptea de PaÅŸti nu m-am dus la biserică, preferând să meditez acasă, legătura mea cu Hristos a devenit mult mai puternică după acel post.

Dar această legătură nu mă rupea de zeităţile hinduse. Îmi plăcea să meditez cu Kali, una din puterile cosmice, zeiÅ£a naÅ£ională a Tibetului, care este reprezentată cu un ÅŸir de cranii la gât, cu un cuÅ£it în mână, cu un cap de om în cealaltă ÅŸi cu limba plină de sânge. Despre ea se spune că este înfricoşătoare pentru cei care nu o cunosc, dar este apropiată de cei care o cinstesc. Mă rugam ei: “O, Kali, fă-mă al tău. Fă dragoste cu mine. Intră în mine ÅŸi primeÅŸte-mă în tine. Vreau să fiu una cu tine. Dă-mi puterea de a birui moartea, dă-mi puterea de a stăpâni timpul. Fă-mă al tău!. Am simÅ£it-o pe Kali ca pe o femeie uriaşă, cu puteri copleÅŸitoare. Mă simÅ£eam legat de Kali, dar mă simÅ£eam legat, în acelaÅŸi timp, ÅŸi de Hristos.

De aceea, am fost surprins când, după o ÅŸedinţă de yoga, întrebându-l pe Bivolaru ce legătură există între Hristos ÅŸi puterile cosmice ÅŸi i se puneau maestrului întrebări pe bileÅ£ele ÅŸi el a răspuns: “Ce legătură? Nu există nici o legătură.” Dacă mi-ar fi spus că Hristos e o conÅŸtiinţă mare care are grijă de planeta noastră, în timp ce Kali e una din fiinÅ£ele care menÅ£in universul în existenţă, ÅŸi că Hristos e mic pe lângă Kali, dar că se cunosc între ei, aÅŸ fi crezut. Dar să mi se spună că nu există nici o legătură, ca ÅŸi cum ar exista două adevăruri paralele, fără nici o legătură între ele, nu puteam să accept. A fost prima oară când am pus serios la îndoială înÅ£elepciunea maestrului meu. Tot atunci l-am întrebat care cale yoghină este mai înaltă, cea a ascezei duse la limită sau a tantricilor, care trăiesc o viaţă sexuală foarte activă. Åži, înainte ca el să răspundă că fiecare să meargă pe calea care i se potriveÅŸte, primul răspuns a fost un hohot de râs al multora din sală, care ironizau până ÅŸi ideea de asceză sexuală. Râsul lor, ca ÅŸi răspunsul maestrului, m-a făcut să vreau să găsesc adevărul în altă parte.

O auzisem cu puÅ£in timp înainte pe Swami Shivamurti, o maestră iniÅ£iată în India, discipola lui Swami Satyananda. Swami Shivamurti a fost trimisă încă din anii 1978 în Kalamata pentru a aduce Greciei învăţătura yoghină. În 1984 a fost înfiinÅ£at “ashramul”, mănăstirea yoghină, de lângă Atena, de la Paiania. M-am întâlnit cu ea într-o casă particulară, unde stabilise o întâlnire cu un număr restrâns de yoghini. Am întrebat-o dacă în ashramul ei pot merge pe calea ascezei, ÅŸi mi-a răspuns afirmativ, plină de bunăvoinţă. DeÅŸi mi-aÅŸ fi dorit ca ea să fie bărbat ÅŸi să arate ca maestrul standard, bătrân, cu barbă albă ÅŸi lungă, plin de pace, am acceptat să îi fiu discipol. Am plecat după ea în Bulgaria, unde fusese invitată să mai Å£ină niÅŸte conferinÅ£e.

La un moment dat, mi-a dat numele yoghin, un fel de nume de botez [cenzurat]. DeÅŸi mă aÅŸteptam să primesc un nume mare ÅŸi cum ar fi Mahashiva sau Milarepa, am primit un nume aparent banal: Bhaktimurti, forma devoÅ£iunii, forma evlaviei. Altfel spus, pentru mine cea mai scurtă cale de iluminare era adorarea cuiva, a unui zeu, a unei puteri. AÅŸa că m-am gândit să Îl cinstesc pe Hristos. Cred că Dumnezeu i-a pus în gând lui Swami Shivamurti să îmi dea acest nume, chiar dacă ea slujeÅŸte puterile întunericului. Dar Dumnezeu a putut vorbi prin ea, ca prin măgarul lui Balaam. Åži nu cred că ea ÅŸi-a dat seama ce bine mi-a făcut.

Luasem hotărârea să merg în ashramul ei, ea mi-a spus că mă primeÅŸte, dar - întrucât eram minor - aveam nevoie de aprobarea scrisă a tatălui meu. În Bulgaria a fost un moment de mare importanţă pentru viitorul meu. Am fost dus de o yoghină la câteva biserici mai importante din Sofia, una din ele fiind cea rusească. Acolo, la subsol, se află moaÅŸtele episcopului Serafim Sobolev, un ierarh făcător de minuni. Lângă racla sa erau foarte multe bileÅ£ele, pe care oamenii îi scriau cuviosului episcop dorinÅ£ele lor. La racla lui m-am rugat din toată inima ÅŸi i-am cerut: “Ajută-mă ca în viaţă să nu fac voia mea, ci să se facă voia lui Dumnezeu cu mine.” Am simÅ£it că ceva s-a schimbat atunci, ceva greu de explicat în cuvinte. Pe vremea când făceam yoga mi se făcea foarte rău când intram în biserici, mi se părea că nu e aer deloc, nu puteam suporta decât foarte greu slujbele. Dar în biserica unde sunt moaÅŸtele Vlădicăi Serafim Sobolev ÅŸi care, deÅŸi nu e canonizat, e cinstit ca sfânt de popor - parcă s-a luat o ceaţă de pe sufletul meu.

M-am întors în Å£ară, plin de emoÅ£ia plecării în Grecia. Tata mi-a dat aprobarea să plec, pentru că ÅŸtia că oricum nu aveam de gând să termin liceul. Se ruga diriginta de mine să vin la ÅŸcoală, să mă vadă profesorii ca să mă treacă în următoarea clasă, dar pe mine nu mă interesa decât cum să practic yoga cât mai intens. De altfel, la ÅŸcoală, în timpul orelor, tot yoga făceam. Mi se părea o pierdere de timp să învăţ. DeÅŸi eram la Liceul de informatică ÅŸi cel mai bun liceu din BucureÅŸti pe vremea aceea, la care dădusem fiind pasionat de informatică, practica yoga mă subjugase total, ÅŸi nu mai aveam stare să învăţ nimic în afară de asane ÅŸi de tehnici de meditaÅ£ie. De altfel, mintea îmi fusese spălată în aÅŸa fel încât nu puteam citi decât materiale yoghine, la celelalte mintea nu mi se aduna.

Plecarea mea în Grecia se apropia. Mă hotărâsem ca, înainte de a ajunge în ashramul de lângă Atena, să trec ÅŸi prin Sfântul Munte Athos, unde auzisem de cuvioÅŸii care practică rugăciunea lui Iisus. Vroiam să fiu ÅŸi eu iniÅ£iat în această practică. Tatăl meu mi-a sugerat să mergem să vorbim despre plecarea mea în Grecia cu un cunoscut părinte din BucureÅŸti, Constantin Galeriu, care a pătimit pentru Hristos în închisorile comuniste.

Părintele Galeriu m-a trimis în Moldova, la Mănăstirea Sihăstria, la părintele Ilie Cleopa. Eu aveam de gând să merg la mănăstire pentru a vedea cum e viaÅ£a în ascultare, ca să fac un fel de stagiu pregătitor pentru plecarea în ashram. Dar, pentru că părintele Cleopa combătea cu duritate practicile yoga ÅŸi datorită tensiunilor pe care le aveam cu fraÅ£ii de mănăstire care nu erau de acord cu învăţăturile yoghine, am plecat repede din mănăstire.

Întorcându-mă în BucureÅŸti, am intrat într-o altă grupare spirituală de factură New Age, AlianÅ£a pentru integrare spirituală în Absolut. Această grupare, care amesteca învăţătura ortodoxă cu învăţăturile spiritiste, îi învăţa pe oameni să vadă aure, îngeri, să vadă aÅŸa-zisa lume spirituală. De fapt, nu făcea altceva decât să îi arunce pe membrii ei în braÅ£ele înÅŸelării, ale diavolului care poate lua ÅŸi chipul îngerului bun. În această grupare diavolul lucra cu mult mai multă putere decât la yoga, de fapt mult mai vizibil. Prin practica yoga îÅ£i trebuie mulÅ£i ani ca să vezi lumea spirituală, aici o puteai vedea pe loc. Chiar dacă eu însumi nu am văzut multe lucruri care Å£in de paranormal, totuÅŸi aveam puterea să îi învăţ pe alÅ£ii să o facă. Le puneam mâinile pe cap, ziceam o rugăciune ÅŸi ei începeau să vadă.

Am deschis chiar în liceu un fel de curs de dobândire a puterilor paranormale. Ne adunam în sala de festivităţi. Mergând într-o tabără, am învăţat mare parte din copiii de acolo să vadă lumea spirituală. Nu aveam de unde să ÅŸtiu că cele văzute se datorau ori autosugestiei ori influenÅ£ei drăceÅŸti. În tabăra aceea am vrut să văd dacă pot hipnotiza pe cineva. Am încercat ÅŸi. am reuÅŸit. A fost simplu, mult mai simplu decât mă aÅŸteptam.

Unul din momentele care m-au pus pe gânduri a fost întâlnirea cu un părinte ieromonah. Cei din grupul new-age-ist m-au convins că nu are rost să merg în Grecia ca să fiu discipol al lui Swami Shivamurti Saraswati, când în România trăia reîncarnat Sfântul Ioan Evanghelistul, la o mănăstire de maici. Am vrut să merg să îl văd cu ochii mei pe Sfântul Ioan, aÅŸa că am plecat la mănăstire împreună cu prietena mea de 24 de ani, cu care făceam Tantra Yoga. Eu aveam aproape 18 ani. Când ne-am apropiat de gardul mănăstirii, părintele era acolo, parcă ne aÅŸtepta. Ne-a întrebat: “Voi sunteÅ£i yoghini, nu-i aÅŸa? PlecaÅ£i de aici, rătăciÅ£ilor! Aici e mănăstire. Ce căutaÅ£i în acest loc sfânt? Auzi, băiat cu fată împreună la mănăstire. PăcătoÅŸilor, nu vă este ruÅŸine? AÅ£i mai venit ÅŸi împreună... SteineriÅŸtilor, teozofilor...”, a bombănit părintele, intrând în clădirea cu chiliile. Prietena mea citise din scrierile lui Rudolf Steiner ÅŸi literatură teozofică. Părintelui i se descoperise ce e cu noi. Nu am înÅ£eles decât mult mai târziu de ce ne reproÅŸa că am venit băiat cu fată la mănăstire ÅŸi se referea la faptul că noi trăiam în păcatul curviei, dar mie nici prin cap nu îmi trecea atunci aÅŸa ceva..

Am intrat cu fata în biserică, gândindu-ne că nu ne va scoate afară. Când a intrat ÅŸi părintele, ne-a arătat cu degetul ÅŸi ne-a întrebat: “CredeÅ£i în reîn­car­nare, nu?” “Da”, am răspuns cu voce tare, convins că trebuie să apăr adevărul în faÅ£a creÅŸtinilor care nu îl cunosc. Ne-a întrebat: “CredeÅ£i că sunt Ioan Evanghelistul, nu?” “Da!, am răs­puns hotărât.

“Afară din biserică, rătăciÅ£ilor. Aici e Casa Domnului ÅŸi, dacă nu vă lepădaÅ£i de rătăcire, nu aveÅ£i ce căuta în ea.” Nu mă aÅŸteptam chiar să ne gonească din biserică. Åžtiam însă că, atât în tradiÅ£ia creÅŸtină, cât ÅŸi în cea orientală, învăţătorul încearcă uneori răbdarea ucenicului în cele mai neaÅŸteptate moduri. Åži eu nu aveam de gând să cedez. Prietena mea, fiind mai mare ca vârstă, s-a simÅ£it mustrată de cuvintele părintelui ÅŸi i-au dat lacrimile.

Ar fi fost normal ca acela să fie momentul apropierii mele de Ortodoxie. Fusesem îndoctrinat de cei din grup că părintele mă va supune unui test greu înainte de a mă primi ucenic de taină ÅŸi credeam că totul e doar o încercare. Fusesem manipulat, fusesem îndoctrinat total. Nu mi-am dat seama că părintele vorbea serios. M-am întors în BucureÅŸti, dar dorinÅ£a de a-l revedea pe părinte era mare. După o vreme m-am întors la mănăstire, ÅŸi părintele iar m-a pus să aleg între învăţătura Bisericii ÅŸi învăţătura în care crezusem până atunci, dar nu am vrut să mă lepăd de rătăcire. AÅŸa că de acolo am plecat într-un pelerinaj la mănăstirile din Moldova. La Schitul Sihla mi s-a întâmplat ceva ciudat. În timp ce stăteam în faÅ£a chiliei cu o Biblie în mână, a venit la mine un părinte cu păr alb ÅŸi barbă albă, cu o faţă foarte blândă, care m-a pus să citesc un pasaj de genul că ereticii vor fi pedepsiÅ£i pentru rătăcirea lor. Apoi a plecat. Eu m-am gândit: “Da, ereticii vor fi pedepsiÅ£i. Dar de ce mi-a dat mie să citesc tocmai asta? Oare sunt eu în erezie?...”

Aproape de schitul Sihla e o peÅŸteră în care s-a nevoit Sfânta Teodora, o pustnică pe care o hrăneau corbii, aducându-i mâncare în ciocurile lor. Am vrut să stau ÅŸi să mă rog o noapte în peÅŸtera ei, ca să mă ajute Dumnezeu să o iau pe drumul cel bun. Părintele stareÅ£ mi-a dat binecuvântare. Într-o seară am pornit spre peÅŸteră. Pe drum, în pădure, se auzeau tot felul de sunete ciudate. Îmi spusese cineva că, în urmă cu trei ani, un om mânca zmeură dintr-un tufiÅŸ, iar de cealaltă parte a tufiÅŸului era un urs. AÅŸa că aÅŸteptam să ajung cât mai repede în peÅŸteră, unde credeam că va fi liniÅŸte. Åži asta pentru că, în timpul zilei, m-am dus de câteva ori acolo să mă rog ÅŸi fusese liniÅŸte.

Dar nu a fost aÅŸa. A fost cea mai groaznică noapte din viaÅ£a mea. Credeam că voi putea sta toată noaptea să spun rugăciunea lui Iisus. Dar ispitele au venit repede. Mai întâi au venit liliecii. Erau mulÅ£i ÅŸi zburau atât de aproape de mine încât pe faÅ£a mea simÅ£eam curentul de aer făcut de aripile lor. Mi s-a făcut scârbă ÅŸi frică, mi-era teamă să nu mi se înfigă vreunul în păr. Cu un an în urmă mă răsesem în cap, să arăt ca un veritabil yoghin, dar părul îmi crescuse la loc între timp... Mi-am pus geaca de piele în cap, ca să mă apere de lilieci. La un moment dat, m-am gândit că poate Dumnezeu vrea să mă pedepsească pentru păcatele mele ÅŸi atunci mi-am lăsat capul liber, dar liliecii nu s-au atins de mine. După o pauză, altă ispită: pe ghetele mele au început să se suie niÅŸte ÅŸoricei. SenzaÅ£ia era groaznică. Unii oameni, care au fost la Sihla, mi-au spus că nu există în peÅŸtera Sfintei Teodora nici lilieci ÅŸi nici ÅŸoricei. Eu i-am văzut. Sau, dacă ce am văzut era arătare drăcească, era greu de sesizat asta.

Îmi era din ce în ce mai teamă, simÅ£eam că din cauza presiunii psihice înnebunesc. Åži mai simÅ£eam că, dacă voi adormi, dracul va pune stăpânire pe mine. O senzaÅ£ie greu de explicat în cuvinte. Îmi picuram ceară pe palmă, pe diferite locuri, ca de la micile arsuri să rămân treaz, să nu adorm. Mă tot rugam: “Doamne, pentru binecuvântarea părintelui stareÅ£, miluieÅŸte-mă! Doamne, pentru puterea ascultării, miluieÅŸte-mă.” Nu am putut să spun aproape deloc rugăciunea lui Iisus, am citit toată noaptea dintr-o carte de rugăciuni, pe care când o terminam, o luam de la început.

Dar adevărata ispită a fost alta. La un moment dat am auzit cum, în intrarea îngustă în peÅŸteră, un animal mare face trei paÅŸi. Primul pas mi-a atras atenÅ£ia, pe al doilea l-am auzit clar ÅŸi pe al treilea la fel. Erau paÅŸii unui animal mare. Nu putea fi decât ursul. M-am gândit: “Să ies pe lângă urs, nu am loc. Dacă mă bat cu ursul, nu am nici o ÅŸansă să îl înving. Mai bine să mor în rugăciune.”

Eram convins că o să mor atunci. M-am rugat, m-am tot rugat, fără să am curajul să mă întorc să văd ursul. Văzând însă că din spatele meu nu se mai auzea nici un zgomot, m-am întors cu faÅ£a spre ieÅŸirea din peÅŸteră. Nu era nici un animal. Fusese o ispită drăcească, care mă îngrozise tare. Poate că în peÅŸtera aceea or fi lilieci sau ÅŸoareci, dar ursul nu intrase sigur. Pentru că nu avea cum să iasă fără să facă zgomot, intrarea fiind foarte îngustă. Cine a fost acolo îÅŸi dă seama uÅŸor că nu avea cum să iasă un urs fără să facă la fel de mult zgomot ca atunci când intrase.

Dumnezeu a văzut însă că nu intrasem acolo ca să mă laud apoi cu nevoinÅ£ele mele, ci intrasem ca să Îl rog cu disperare să îmi arate care e calea cea bună. Îmi era frică că nici Ortodoxia nu e adevărul ÅŸi că urma să plec mai apoi în altă grupare spirituală. Dar preferam să mor decât să trec de la o rătăcire la alta. Mă rugam: “Doamne, mai bine să mor decât să trăiesc departe de Tine ÅŸi să îi învăţ pe alÅ£ii să meargă pe căi rătăcite.”

După noaptea petrecută în peÅŸteră, în noaptea următoare am avut un vis care mi-a schimbat viaÅ£a. Am visam cum căutam într-o carte cu canoane pentru păcate ce canon ar trebui să fac pentru păcatele mele. Åži, în timp ce visam, dar fără nici o legătură cu visul, am auzit o voce clară, puternică, o voce care m-a sculat din somn: “Canon: să îi înveÅ£i pe cei din afară filosofia SfinÅ£ilor PărinÅ£i”.

M-am sculat brusc, neînÅ£elegând de ce canonul respectiv ÅŸi pe care îl simÅ£isem ca fiind un mesaj dumnezeiesc ÅŸi nu îmi ceruse să îi învăţ pe oameni teologia, ci filosofia SfinÅ£ilor PărinÅ£i. Un duhovnic mi-a explicat că Dumnezeu a rânduit aÅŸa ca să fiu sigur că nu era o simplă autosugestie. Pe vremea aceea nu ÅŸtiam că filosofia SfinÅ£ilor PărinÅ£i e tocmai teologia, vorbirea cu ÅŸi despre Dumnezeu.

Vocea aceea dumnezeiască mi-a schimbat viaÅ£a. M-am întors la părintele care mă gonise de două ori ÅŸi i-am spus că vreau să pornesc pe drumul Bisericii. M-am pregă[cenzurat] de spovedanie ÅŸi am scris ÅŸapte pagini mari de păcate ÅŸi ÅŸi m-am spovedit. Am simÅ£it cum viaÅ£a mea s-a schimbat, cum sufletul s-a curăţit. DeÅŸi nu eram vrednic, părintele mi-a spus să mă împărtăşesc cu Sfintele Taine.

Din clipa aceea am renunÅ£at la credinÅ£a în reîncarnare, la practicile yoga, la desfrâul sexual. Mi-a fost greu, uneori foarte greu, dar L-am simÅ£it pe Hristos aproape. Când vă spun aceste cuvinte, când mă gândesc la trecutul meu, mi se pare că vă spun o poveste despre altcineva. Îmi e greu să îmi aduc aminte că am fost yoghin. Cu adevărat, pocăinÅ£a curăţă mintea ÅŸi spală sufletul.

Când, după câÅ£iva ani, m-am căsătorit, am avut senzaÅ£ia că m-am căsătorit fecior, că nu mai cunoscusem nici o femeie ÅŸi că soÅ£ia mea era prima căreia m-am dăruit. De fapt, viaÅ£a de păcat nu seamănă deloc cu viaÅ£a de familie. Parcă ar fi două lucruri diferite, deÅŸi în exterior seamănă.

Ce a urmat după prima spovedanie? Am pornit pe calea Bisericii, am făcut Facultatea de Teologie ortodoxă ÅŸi apoi un master în Sectologie ÅŸi ecumenism, care a avut ca temă tocmai rătăcirile MiÅŸcării New Age. Când eram în liceu am cunoscut un părinte cu viaţă sfântă ÅŸi acum se strâng mărturii pentru publicarea vieÅ£ii ÅŸi minunilor lui. El mi-a spus că voi scrie multe multe cărÅ£i de folos duhovnicesc. După ce am scris primele cărÅ£i ÅŸi acum sunt peste douăzeci ÅŸi un creÅŸtin mi-a spus atunci când ne-am văzut la o mănăstire: “Åžtii, părintele mi-a spus că vei scrie multe cărÅ£i încă de când erai în liceu. Acum văd că se împlinesc cuvintele sale.”

Am început să scriu pentru a-i convinge pe cei care stau departe de Biserică că stau departe de Adevăr, de frumos, de împlinire. Primele cărÅ£i au fost împotriva rătăcirilor, împotriva horoscopului, a credinÅ£ei în reîncarnare, a evangheliilor gnostice. Jurnalul convertirii ÅŸi De la zeiÅ£a morÅ£ii la Împăratul vieÅ£ii descrie convertirea mea la Ortodoxie. Una din ultimele mele cărÅ£i, Evanghelia versus Iuda, combate nu doar evanghelia gnostică pusă pe seama apostolului Iuda, ci ÅŸi cugetul lui Iuda în teologia, iconografia ÅŸi literatura contemporană. Mi-am dat seama că nu e de ajuns să scriu pentru cei amăgiÅ£i de rătăcire. Åži cei care sunt ortodocÅŸi, dar duc o viaţă creÅŸtină căldicică, au nevoie de ajutor Am scris cărÅ£i pentru tineri, Cartea nunÅ£ii ÅŸi Cum să îmi întemeiez o familie, Tinerii ÅŸi sexualitatea ÅŸi despre modul în care sunt pervertite minÅ£ile tinerilor de azi de patima desfrâului. Am scris ÅŸi pentru oameni adulÅ£i, despre înfruntarea necazurilor ÅŸi a bolii, am scris comentarii la Pateric.

Sunt foarte conÅŸtient de riscul la care mă expun. În Ortodoxie nu tinerii trebuie să vorbească, ci bătrânii, cei care au o experienţă duhovnicească solidă. Eu scriu pentru că aÅŸa am primit ascultare de la duhovnic. Îmi spunea duhovnicul chiar că îi pare rău că nu am patru mâini, să scriu mai mult. Åži mi-a mai spus că eu aÅŸa mă voi mântui, scriind. Când am venit în Grecia la doctorat, prima întrebare pe care am pus-o unui duhovnic a fost: “e oare firesc să scriu atât de mult, câtă vreme dinÅ£ii mei sunt de lapte, doar pentru că aÅŸa am ascultare de la duhovnic?” Åži părintele mi-a răspuns: “dacă duhovnicul se roagă pentru tine, dacă te Å£ine prin rugăciunile sale, totul e bine. Fă ascultare ÅŸi totul va fi bine.”

Am avut un moment de îndoială, dacă e bine sau nu să merg pe calea ascultării. Am fost chiar ispitit să îmi părăsesc duhovnicul, pentru că mi se părea că nu îmi dă cele mai bune îndrumări. Åži atunci am avut un vis. Am visat că eram într-o biserică în care se aflau moaÅŸtele întregi ale Sfântului Nectarie. Duhovnicul meu se ruga de o parte a raclei, iar eu stăteam de cealaltă parte. Sfântul a început să se miÅŸte în raclă. Atunci i-am cerut să mă binecuvânteze. Sfântul avea o cruce mare de metal în mână ÅŸi a început să îmi facă cruci pe cap, spunând: “Fii binecuvântat, fii binecuvântat.” Când m-am trezit, îmi era teamă ca nu cumva visul să fi fost de la diavol. Seara mi-am sunat duhovnicul pe telefonul mobil. I-am spus: “Părinte, ÅŸtiÅ£i că nu cred în vise.” Åži i-am povestit visul, după care l-am întrebat: “A fost visul de la diavol, de la fire sau de la Dumnezeu?” “Cum să fie de la diavol, când eu m-am rugat astăzi dimineaţă pentru tine la moaÅŸtele Sfântului Nectarie? Sunt în Grecia, nu ÅŸtiai?” Nu, nu-mi trecea prin cap. Credeam că îl sunasem pe mobil în România, dar îÅŸi activase roaming-ul ÅŸi vorbisem cu el în Grecia. I-am povestit totul unui părinte cu viaţă sfântă de la o mănăstire, care mi-a zis: “Nu putea să îÅ£i spună duhovnicul clar că visul a fost de la Dumnezeu, ca să nu se mândrească că l-ai văzut lângă racla sfântului. A fost un vis de la Dumnezeu, Sfântul Nectarie vrea să te încurajeze să mergi înainte pe drumul mărturisirii lui Hristos.”

Visul acesta a fost încurajarea de care aveam nevoie ca să merg înainte. Drumul e greu, ispitele sunt mari, dar am nădejde că Hristos mă va ajuta să merg înainte.

ViaÅ£a în Hristos a fost de o frumuseÅ£e extraordinară. Cel mai mare lucru e că am cunoscut Adevărul ÅŸi că am cunoscut că Adevărul este iubire. În Biserică am învăţat să iubesc. Iubirea creÅŸtină e caldă, nu e ca iubirea yoghină, rece ÅŸi superficială. Am descoperit frumuseÅ£ea familiei, care este cu adevărat o comoară. Alături de soÅ£ia ÅŸi de cei trei copii pe care îi am trăiesc cu impresia clară că mă aflu într-un vis frumos. Mi se pare că despre familia creÅŸtină se vorbeÅŸte ÅŸi se scrie foarte puÅ£in. Când m-am căsătorit, am făcut oarecum un pariu, crezând că va fi frumos. ViaÅ£a de familie a fost mult mai grea decât mă aÅŸteptam, dar ÅŸi mult mai frumoasă.

Dau această mărturie pentru că unii dintre cei care au practicat yoga au rămas cu mari probleme de comunicare, au rămas inadaptaÅ£i social, deÅŸi au intrat în Biserică. Au păstrat un comportament yoghin, chiar dacă au încercat să primească învăţăturile creÅŸtine.

Vă mărturisesc că nu încetez să mă bucur că sunt ortodox. Au trecut ani în care îmi era teamă: oare nu mă voi plictisi? Oare viaÅ£a creÅŸtină nu va deveni banală pentru mine? Åži am descoperit că viaÅ£a în comuniune cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinÅ£ii ÅŸi cu cuvioÅŸii Bisericii nu poate fi plictisitoare.

Cred, dimpotrivă, că viaÅ£a creÅŸtină e cea mai palpitantă viaţă. Trebuie să fii cu adevărat un erou ca să trăieÅŸti creÅŸtineÅŸte în această lume iubitoare de păcate ÅŸi de erezii.

Scopul cuvântului meu a fost de a vă convinge să întindeÅ£i o mână spre cei aflaÅ£i departe de Biserică. După unele conferinÅ£e se strâng fonduri ori pentru săraci, ori pentru misiunile creÅŸtine din ţările africane, ori pentru cine ÅŸtie ce activităţi de asistenţă socială.

Eu nu am să trimit acum prin sală o cutie în care să se pună bani, ci o cutie în care să puneÅ£i o bucăţică din inimile voastre. Să vă daÅ£i seama că lângă voi sunt atâÅ£ia ÅŸi atâÅ£ia oameni înÅŸelaÅ£i de diferite religii ÅŸi grupări sectare, pe care voi îi puteÅ£i ajuta prin pilda vieÅ£ii voastre creÅŸtine.

CeilalÅ£i s-au plictisit de predici creÅŸtine fără acoperire. CeilalÅ£i au nevoie de exemplele voastre vii. Vor să vadă în voi icoane vii ale lui Hristos.

Nu încercaÅ£i să aduceÅ£i pe nimeni cu forÅ£a la Hristos. Ci cuceriÅ£i-i cu iubirea creÅŸtină. Nimeni nu rezistă la iubire. Lumea de azi caută dragoste ÅŸi o caută greÅŸit. Åži găseÅŸte doar iubiri mincinoase.

DaÅ£i-le iubirea adevărată, iubirea jertfelnică, ÅŸi îi veÅ£i schimba. Åži cei care erau hotărâÅ£i să nu se schimbe niciodată vor porni, încet-încet, pe drumul convertirii.

Da, acum am dat drumul, prin sală, unei cutii, acestei cutii nevăzute, în care nu trebuie puÅŸi bani, ci trebuie pus ceva ÅŸi mai de preÅ£, repet, o bucăţică din inimile voastre. AveÅ£i puterea să faceÅ£i această donaÅ£ie?

M-aÅŸ bucura mult. Dumnezeu să vă dea spor în toată lucrarea cea bună. Amin.