AceÅŸti cuvioÅŸi părinÅ£i dorind după viaÅ£a cea pustnicească au lăsat toate cele lumeÅŸti ÅŸi au mers să locuiască în pustiu. Împreună cu ei era ÅŸi fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte învăţat ÅŸi având dar de la Sfântul Duh, a scris multe cărÅ£i de folos, îndemnătoare spre nevoinÅ£e pustniceÅŸti, ÅŸi despre viaţă, robirea ÅŸi uciderea acestor cuvioÅŸi părinÅ£i. AceÅŸtia au fost uciÅŸi de vlemizi, oameni de neam barbar, care trăiau în Arabia, până spre Marea RoÅŸie ÅŸi Egipt, ÅŸi care ÅŸi mai înainte cu mulÅ£i ani, pe timpul împărăţiei lui DiocleÅ£ian ÅŸi a lui Petru, patriarhul Alexandriei, au ucis pe cei ce sihăstreau aici în muntele Sinai.

După moartea voievodului lor, sarazinii care locuiau ÅŸi ei în Muntele Sinai, pornind asupra lor, au ucis pe mulÅ£i sihaÅŸtri; numai puÅ£ini au scăpat, fugind în cetate. Dar noaptea s-a arătat o pară de foc, care cuprindea tot muntele ÅŸi se înălÅ£a până la cer. Sarazinii s-au speriat de aceasta ÅŸi au fugit, lepădându-ÅŸi armele.

Numărul celor uciÅŸi întâi a fost treizeci ÅŸi opt, având multe răni pe trupurile lor. Printre cei morÅ£i s-au aflat încă doi vii, Sava ÅŸi Isaia. Din cei uciÅŸi, unora li se tăiaseră capetele de tot, altora li se Å£ineau capetele numai într-o bucată de piele; iar alÅ£ii aveau capetele despicate în două. Cei doi părinÅ£i rămaÅŸi vii au îngropat pe cei uciÅŸi ÅŸi au povestit mai târziu cele întâmplate.