Taina Suferintei

de Simion Krayopoulos

" Cand te smeresti si te caiesti, te izbavesti.

Cunosc suflete care au asemenea probleme si sunt chinuite de gandul ca cineva a gresit, ca celalt a pacatuit si in cele din urma ajung sa cugete, chiar daca nu o spun, ca Dumnezeu a gresit.

Aceasta cugetare este diavoleasca. Si de ce diavolul ramane diavol? De ce ramane nepocait? De ce in cele din urma nu se va mantui? Oare nu-l iubeste Dumnezeu, sau nu vrea sa se mantuiasca?

Nu! Pricina este ca diavolul poarta in minte cugetul ca Dumnezeu greseste pentru starea lui. (De cate ori nu am gandit si eu asa!)

De aceea, nici acesta nu se va mantui, nici cei care cugetati precum el.

Este lucru infricosator sa intre mandria inlauntrul omului, sa se identifice cineva cu mandria, si aceasta sa-l doboare.

Diavolul acum nu mai poate sa se smereasca, nu vrea sa se plece si sa spuna: Da, Dumnezeul meu, de vreme ce Tu spui ca eu gresesc, asa este, chiar daca nu pricep!"

Se creeaza o asemenea stare inlauntrul  fapturii stapanite de mandrie, incat nu poate sa vada ca nu greseste Dumnezeu pentru starea lui, ci el insusi.

Nu poate s-o faca, si ceea ce trebuie sa zica este: De vreme ce Tu spui, Dumnezeul meu, asa trebuie sa fie!"

De aici se pleaca. Atunci pizma dinlauntrul tau pleaca si vine smerenia, izbavirea.

De ce nu lucrezi asa, ci arunci pricina starii tale pe altcineva? Pentru ca vrei sa-ti salvezi ego-ul, si nu intelegi acest lucru!

Sunt unii care atat de mult s-au extenuat in viata lor, incat socotesc ca nu mai au mandrie, in timp ce incapatinarea, nepocainta lor, vadesc ego-ul nesmerit, nemilos.

Cand omul se smereste, cand alunga pizma in acest mod care am spus, cand se caieste, imediat vine mantuirea, iar omul se izbaveste.

In situatii nu tocmai grele, in repetate randuri am auzit suflete dandu-mi dreptate: " Cand m-am gandit ca nu fac bine dand vina pe altii, si  mi-am dat seama ca eu gresesc, atunci m-am izbavit!"

Si nu este un sentiment de moment, luati aminte, ci o izbavire reala.

In cazurile dificile, insa cu tenta psihopatologica este greu sa se intample acest lucru. Prin urmare, suntem sau nu suntem vrajmasii nostri cand nu ne intelegem pe noi insine si socotim ca altii au pacatuit greu impotriva noastra?

Duhul intreg al parintilor exprima aceste invataturi. Sfantul Ioan Gura de Aur a scris in mod special despre aceasta problema : "... daca noi nu ne vatamam pe noi insine, nimeni nu poate sa ne vatame!".

Ceasul cel mai critic este cand simti ca Dumnezeu te respinge ,,Nu-ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa ma aseman celor ce se pogoara in mormant".

Si in alti psalmi intalnim expresia aceasta: ,,Nu-ti intoarce fata Ta de la mine". Il roaga astfel pentru ca atunci cand simti ca Dumnezeu isi intoarce fata de la tine, te respinge, te indeparteza, te parasete, nu te priveste cu milostivire, aceasta este poate ceasul cel mai greu pentru orice om.

Orice-ai avea, orice ti s-ar intampla, daca Dumnezeu se apleaca asupra ta cu privire milostiva, si simti aceasta, ca te primeste, ca se milostiveste, ca este iubitor de oameni fata de tine, ca te iarta, ca iti daruieste pocainta, ca primeste cainta ta, este minunat! .

Dar daca simti ca te respinge Dumnezeu, acesta este un lucru infricosator!

Si ce sa faci cu virtutile tale sau cu orice altceva pe care socotesti ca le ai? Asadar, David este aici intr-o mare stramtorare, este intr-o situatie grea, si de aceea Il roaga: " Degrab auzi-ma!" Se simte ca si cum Dumnezeu si-a intors fata de la el, si nu vrea sa-l vada.

Omul va trece prin momente de neliniste.  Pe de alta parte trebuie sa spunem ca Dumnezeu lasa lucrurile sa decurga pana cand omul se gaseste la capatul puterilor.

Desigur, El stie cat rabda si cum indura fiecare suflet, dar cand se intampla asa, si mai ales nu o data, ci de mai multe ori, cel care este dispus si are incredere elementara in Dumnezeu, invata tot mai mult sa-si puna increderea, si sa moara astfel omul cel vechi inlauntrul sau, egoismul, tot duhul spurcat, tot raul.

Nu va amagiti, sunt putine sufletele care se incred cu sinceritate in Dumnezeu si nu sunt atrase de egosim, de iubirea de sine.

Cei mai multi daca nu trecem prin asemenea ceasuri grele in care te pierzi, nu stii ce sa faci, nu vom invata lectia smereniei, a caintei, a rugaciunii adevarate.

Poate ca te rogi, dar rugaciunea adevrata care mantuieste sufletul n-o vei avea daca nu vei trece prin asemenea situatii. Primeste-le cu smerenie si te vei intelepti! "