Istoric Galerie Sf.Moaste Evenimente Tamaie Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
 
 
 

 

 

 

 



Maica Domnului
Prodromita

Asculta

Inapoi
Acatistul Sfintilor Doctori Fara de Arginti Cosma si Damian / 01 nov.

Dupa obisnuitul inceput se rosteste:

Troparul, gl. 1:


Doctorii cei intelepti ai lumii, de la Dumnezeu luand compatimirea, rugati-va si acum pentru noi cei ce strigam: Doamne, mantuieste poporul Tau si tara aceasta si slobozeste sufletele noastre de cumplitele primejdii, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ale Sfintilor Cosma si Damian, tamaduitorilor Tai fara de arginti.


Slava…, tot acesta, si acum


Minunea minunilor vazandu-o intru tine, ceea ce esti plina de dar, faptura se bucura, ca ai zamislit fara samanta si ai nascut in chip de negrait pe Cel pe Care capeteniile ingeresti a-L vedea nu pot. Pe Acela roaga-L pentru sufletele noastre.

Doamne miluieste (de trei ori), Slava…, si acum…, Psalmul 50.


Condacul 1:


Fara de sfarsit este harul sfintilor pe care de la Hristos l-au luat. Pentru aceasta si moastele lor lucreaza neincetat cu dumnezeiasca putere. si chiar numele lor numai fiind chemat, izbavesc de boli de netamaduit. Prin acestia Doamne slobozeste-ne si pe noi de patimile trupesti si sufletesti, ca multumind sa strigam: Bucurati-va Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Icosul 1:


Dupa rasarirea cea trupeasca a Domnului nostru Iisus Hristos, pretutindeni s-a auzit ca un lucru de mirare viata tuturor sfintilor mucenici pentru ca puterea Mantuitorului s-a facut minunata intru ei. Dintre unii ca acestia au fost si sfintii tamaduitori Cosma si Damian, carora le cantam:

Bucurati-va, caci v-ati nascut in Roma cea veche din parinti evlaviosi;

Bucurati-va, caci de ei ati fost invatati sa fiti credinciosi;

Bucurati-va, caci invatand mestesugul cel doctoricesc ati tamaduit bolile si neputintele;

Bucurati-va, caci mila avand, prin punerea mainilor ati vindecat suferintele;

Bucurati-va, caci de la nimeni ati luat plata pentru tamaduiri;

Bucurati-va, sfintilor compatimitori de suflete aflate in dureri;

Bucurati-va, ca la toate ati avut impreuna ajutator darul lui Dumnezeu;

Bucurati-va, ca pentru El pe toti cei din dureri i-ati ajutat mereu;

Bucurati-va, caci numai de o plata ati avut trebuinta;

Bucurati-va, caci doreati ca cei suferinzi sa se intareasca intru credinta;

Bucurati-va, voi care nu numai in Roma ati chemat la Hristos;

Bucurati-va, ca in cetati umbland si miluind, voi ati fost de folos;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Condacul 2:


Pe langa darul tamaduirilor primit de la Hristos, voi si popoarelor le faceti bine prin mare voastra mila. Caci averile mostenite de la stramosi la imparteati la saraci si neputinciosi. Pentru robii Tai acestia Doamne iti strigam si noi: Aliluia!


Icosul 2:


Voi flori inmiresmate de darul smereniei, cand tamaduiati pe cei neputinciosi ziceati: „Noi numai mainile le punem pe voi, caci cu puterea noastra nimic nu putem face. Toate le lucreaza prin noi taria cea atotputernica a lui Hristos, Unul adevaratul Dumnezeu in care de veti crede cu neindoiala, indata veti fi sanatosi.” Pentru aceasta voua va graim:

Bucurati-va, smeritii robi ai lui Hristos;

Bucurati-va, fratilor care ati luptat prea frumos;

Bucurati-va, pereche de crini cu mireasma care aduce alinare;

Bucurati-va, Sfintilor cu inimi de o noblete incantatoare;

Bucurati-va, voi care pentru Domnul ati avut multa lucrare;

Bucurati-va, albine zburatoare din floare in floare;

Bucurati-va, suflete incarcate de lumina;

Bucurati-va, raze purtatoare de aprinsa mila;

Bucurati-va, stele stralucitoare pe un cer senin;

Bucurati-va, harfe cu armonii dintr-un cantec lin;

Bucurati-va, vase alese ale Duhului Sfant;

Bucurati-va, voi care frumos ati trait pe pamant;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Condacul 3:


Traind voi intr-un sat oarecare din hotarele Romei si luminand pe toti din jur cu sfanta credinta, ati fost urati de vicleanul diavol. Astfel, niste slujitori ai lui v-au parat din pizma la imparatul Carin, iar acesta trimitandu-si slugile ca sa va caute, ati fost acoperiti prin credinciosi, de Dumnezeu, Caruia ii cantam: Aliluia!


Icosul 3:


O, voi cei mult iubiti de crestinii pe care i-ati miluit, mai mult din sila decat de bunavoie ati ascultat sfatul lor de a va ascunde de cei ce va cautau, caci voi vrand pentru Hristos a va da in mainile lor, cu greutate v-ati supus vrerii lor, de aceea si noi va cantam:

Bucurati-va, ostasi curajosi ai imparatului Nebiruit;

Bucurati-va, caci in pesteri v-au ascuns cei ce v-au iubit;

Bucurati-va, caci acei ostasi pe alti oameni de vaza i-au inlantuit;

Bucurati-va, caci aceasta afland, dupa ei, din pestera iesind, ati fugit;

Bucurati-va, ca in mainile lor de voie v-ati daruit;

Bucurati-va, ca imparatul Carin v-a intemnitat si pazit;

Bucurati-va, voi care la judecata de el ati fost mustrati si vrajitori socotiti;

Bucurati-va, fiindca zeilor Romei voi niciodata n-ati voit sa slujiti;

Bucurati-va, caci cu o gura voi amandoi ati grait;

Bucurati-va, caci imparatul a auzit; „Noi pe nici un om n-am inselat si rau noi n-am uneltit!”;

Bucurati-va, Sfintilor plini de credinta si dragoste adevarata;

Bucurati-va, curajosilor mucenici cu barbatia neclatinata;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!





Condacul 4:


Astfel imparatul Carin auzea: „Cu puterea Mantuitorului Hristos ce a zis Pe cei bolnavi tamaduiti, pe cei leprosi curatiti si in dar ati luat, in dar dati!, noi pe neputinciosi fara plata ii tamaduim, caci sufletelor lor noi le slujim, si in veacul viitor de la imparatul tuturor plata vom lua”, Caruia si noi impreuna cu voi ii cantam: Aliluia!


Icosul 4:


„Domnul a zis Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc, am insetat si Mi-ati dat sa beau, am fost gol si M-ati imbracat, si noi, o, imparate, acestea ne sarguim a le implini si zeilor tai nici nu vrem a gandi sa-i slujim; ci de voiesti imparate, noi iti punem inainte un sfat bun, adica sa cunosti pe Unul si adevaratul Dumnezeu Facatorul tuturor, care rasare soarele si peste cei rai si peste cei buni”, cu darul Caruia si noi va cantam:

Bucurati-va, caci ati zis: „Aceluia sa-I slujesti iti dorim imparate, departandu-te de idoli”;

Bucurati-va, iubitorilor desavarsiti a vrajmasilor uneltitori de chinuri;

Bucurati-va, caci Carin va indemna sa slujiti zeilor;

Bucurati-va, caci umplandu-va de Duhul Sfant, l-ati infruntat inspaimantator;

Bucurati-va, caci l-ati certat sa fie rusinat cu zeii lui;

Bucurati-va, caci atunci s-a aratat puterea Domnului;

Bucurati-va, ca fata lui la spate s-a sucit si grumajii i s-au intepenit;

Bucurati-va, caci toti cei de fata au inlemnit;

Bucurati-va, caci ei au strigat: „Mare este Dumnezeul crestinilor!”;

Bucurati-va, caci afara de Dansul nu este altul mai infricosator;

Bucurati-va, fiindca atunci multi au crezut urmandu-va credinta;

Bucurati-va, caci si imparatul va ruga sa-i tamaduiti neputinta;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Condacul 5:


„Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul crestinilor, o, imparate, care ti-a dat viata si imparatia?” ziceau sfintii. Ci cunoaste si crede intr-ansul cu toata inima ta, ca sa te tamaduiasca pe tine. Iar el cutremurandu-se a zis: „Cred in Tine Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevarat, miluieste-ma pe mine si nu pomeni nestiinta mea cea dintai”, Caruia si noi ii cantam: Aliluia!


Icosul 5:


Acestea zicand, i s-au indreptat grumajii si fata i-a venit din spate la loc. si ridicandu-se din locul sau, a ingenuncheat, ridicand mainile la cer, si multumea graind: „Binecuvantat esti Hristoase Dumnezeule cel adevarat, care m-ai adus din intuneric la lumina prin acesti sfinti ai Tai”, carora le graim:

Bucurati-va, caci prin dragoste si credinta pe imparatul l-ati castigat;

Bucurati-va, caci mult popor atunci s-a indreptat;

Bucurati-va, ca afland consatenii de biruinta voastra, v-au intampinat;

Bucurati-va, fiindca crestinii se veseleau impreuna cu voi slavind pe Domnul Hristos;

Bucurati-va, caci smerindu-va mai mult decat ei, laude in inimi I-ati adus;

Bucurati-va, caci prin sate din nou voi ati inceput a umbla;

Bucurati-va, caci oameni si dobitoace prin voi se vindecau;

Bucurati-va, osarduitori neobositi;

Bucurati-va, tamaduitorilor de toti iubiti;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Condacul 6:


Dorind Hristos sufletele voastre curate, a voit a va arata pe voi biruitori asupra lui veliar cel ucigator de suflete si pururi rau facator, ca astfel si prin voi sa se arate nebiruita slava Sa, Caruia ii cantam: Aliluia!





Icosul 6:


Nesuferind bunul vostru nume, un doctor din partile acelea, inspirat de cel rau, a uneltit uciderea voastra. El, mintind ca doreste a aduna plante de leac, v-a luat la munte pe voi, carora va cantam:

Bucurati-va, caci despartindu-va el pe voi, v-a amagit;

Bucurati-va, caci, a va omori, el a voit;

Bucurati-va, caci deosebit pe voi cu pietre v-a ucis;

Bucurati-va, caci nevinovati pentru Hristos voi v-ati stins;

Bucurati-va, ca trupurile voastre langa un izvor au fost ascunse;

Bucurati-va, caci el arata limpede inimile voastre bune;

Bucurati-va, caci cununa muceniciei de la Domnul ati primit;

Bucurati-va, voi care ca stefan, in Ierusalim v-ati sfarsit;

Bucurati-va, ca la ceruri v-ati mutat alaturi de Cel pe care L-ati slujit;

Bucurati-va, in Domnul, pe Care cu toata inima L-ati iubit;

Bucurati-va, gandindu-va si la noi cei ce va cinstim;

Bucurati-va, rugandu-va pentru noi cei ce de voi ne amintim;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Condacul 7:


La pomenirea sfintilor fara de arginti toti sa alergam, din inima curata si din cunostinta lamurita strigand: Bucura-te, doime tamaduitoare a bolilor, caci ati primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, Caruia cu voi ii strigam: Aliluia!


Icosul 7:


Pazind poruncile Domnului si prea intelepteste taind boala iubirii de arginti, tamaduiti neputintele noastre, caci in dar luand, va rugam, in dar dati-ne noua celor ce cu dragoste in aceasta zi a praznuirii voastre va cantam:

Bucurati-va, ajutatorii si tamaduitorii sufletelor celor ce va iubesc;

Bucurati-va, cununa laudelor celor ce va praznuiesc;

Bucurati-va, va aducem de ziua voastra;

Bucurati-va, este astazi pentru voi lauda noastra;

Bucurati-va, voi ce mult L-ati iubit pe Domnul;

Bucurati-va, caci ati cunoscut ce inseamna omul;

Bucurati-va, fiindca sufletele le-ati pretuit din dragoste pentru Iisus;

Bucurati-va, caci viata voastra intreaga I-ati adus;

Bucurati-va, stalpii curcubeului ceresc;

Bucurati-va, desavarsire adanca a omului pamantesc;

Bucurati-va, inimi pline de dar ceresc;

Bucurati-va, pereche de ingeri ce noua acum ne slujesc;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Condacul 8:


Macar ca nu avem dragostea si credinta voastra, dar va rugam pliniti silinta noastra a celor ce va cerem ajutorul, ca prin mijlocirea la tronul lui Dumnezeu, impreuna cu voi sa cantam acum si in veacul viitor: Aliluia!


Icosul 8:


Prin virtutile cele prealuminate aratandu-va fericitilor, salas Dumnezeiescului si Atotlucratorului Duh, cu cercetarile voastre aratati-ne noua, manastirea aceasta, casa si noian de tamaduiri dumnezeiesti, ca multumindu-va sa strigam:

Bucurati-va, ingeri ceresti si pamantesti;

Bucurati-va, voi ce acum sunteti fericiti;

Bucurati-va, caci noi, dorind de voi, vrem sa fim miluiti;

Bucurati-va, sfesnice de lumina incantatoare;

Bucurati-va, incalzitori de cugete si inimi iubitoare;

Bucurati-va, rugand pe Domnul pentru a noastra mantuire;

Bucurati-va, risipitori de patimi din suflete aflate in robie;

Bucurati-va, voi cei ce v-ati aratat tuturor luminati;

Bucurati-va, caci de Sfanta Treime ati fost inaltati;

Bucurati-va, caci noi va fericim dupa datorie;

Bucurati-va, ca rugaciunile voastre pentru noi le dorim pana in vesnicie;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Condacul 9:


Toti sa dantuim duhovniceste marind pe Cosma, cugetatorul de Dumnezeu, si pe Damian, pururi rugatorul, doimea cea cinstita care prin fapte bune au slavit pe Stapanul a toata lumea Dumnezeu, Domnul si Mantuitorul nostru, cantand: Aliluia!


Icosul 9:


Veniti cu credinta sa vedem in ziua de astazi izvorul care izvoraste rauri de minuni, si cu veselie impreuna Domnului sa strigam: Minunat esti Dumnezeule, Cel ce faci negraite minuni pe pamant prin robii Tai Cosma si Damian, carora le cantam:

Bucurati-va, caci astazi este praznuirea voastra;

Bucurati-va, caci si noi dupa datorie va daruim dragostea noastra;

Bucurati-va, sfintilor doctori fara asemanare;

Bucurati-va, bolilor noastre dandu-le vindecare;

Bucurati-va, luminatorii ortodoxiei;

Bucurati-va, surpatorii mandriei;

Bucurati-va, trandafiri ai seninatatii;

Bucurati-va, fantani ale vietii;

Bucurati-va, ca oamenilor le dati ajutor;

Bucurati-va, ca fiind chemati voi veniti lin si usor;

Bucurati-va, potire indestulate;

Bucurati-va, moaste de sfinti inmiresmate;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Condacul 10:


Astazi impreuna se bucura cu noi, doctorilor, intru pomenirea voastra, ingerii, dumnezeiestii Apostoli, Proorocii, Cuviosii si toti dreptii, impreuna cu care intru bucurie v-ati salasluit, pentru lume rugati-va Domnului cantand: Aliluia!


Icosul 10:


Doime dumnezeiasca de lumina stralucitoare, cei fara de arginti, purtatori de Dumnezeu preacinstiti, cereti iertare de greseli, indreptare vietii si scapare de toate cele rele pentru cei ce va lauda pe voi totdeauna zicand:

Bucurati-va, locasuri curate ale luminii;

Bucurati-va, torente ale milostivirii;

Bucurati-va, cascade varsatoare de har;

Bucurati-va, caci aveti dragoste plina de jar;

Bucurati-va, sageti patrunzatoare;

Bucurati-va, limanuri izbavitoare;

Bucurati-va, alungatorii demonilor;

Bucurati-va, stalpii desavarsirilor;

Bucurati-va, cuptoare incinse ale credintei;

Bucurati-va, caci in voi s-a copt painea vointei;

Bucurati-va, campii imbietoare;

Bucurati-va, lanuri pline de soare;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Condacul 11:


Cu picaturile voastre cele de la Dumnezeu lucratoare, intinaciunea noastra sufleteasca o spalati si departati bolile cele de durere, Sfintilor, imprastiind pornirile demonilor, ca niste ocrotitori si tamaduitori ai nostri, ca impreuna cu voi sa cantam Domnului: Aliluia!


Icosul 11:


Cu cununa imparatiei Tale Hristoase si cu stema luminata ai impodobit cu bunacuviinta pe cei ce au iubit stralucirea cea nemasurata a frumusetii Tale. Iar credinciosilor pe acestia i-ai aratat facatori de minuni, carora le cantam:

Bucurati-va, vlastare de virtute inaltatoare;

Bucurati-va, perle mult stralucitoare;

Bucurati-va, flori aducatoare de mireasma dintr-o zi senina;

Bucurati-va, sfintilor plini de lumina;

Bucurati-va, icoane impodobite cu mirul minunilor;

Bucurati-va, voi mult nevoitorilor;

Bucurati-va, caci viata lui Hristos ati inchinat;

Bucurati-va, caci voi, Lui negresit i-ati urmat;

Bucurati-va, ca poruncile Lui v-ati sarguit sa le-mpliniti;

Bucurati-va, voi cei blanzi si smeriti;

Bucurati-va, triluri incantatoare;

Bucurati-va, primaveri surazatoare;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Condacul 12:


Ca doi ingeri stralucitori luminati pamantul, fiind miscati de Duhul Sfant, o, purtatorilor de Dumnezeu. Toata faptura inconjurati , pe cei din patul durerilor cercetand si din nevoi ii ridicati, ca prin voi si ei sa cante Domnului: Aliluia!


Icosul 12:


O, cat este de uimitoare aceasta biserica a Sfintilor celor fara de arginti, catre care venind voi, savarsiti lucruri si semne infricosatoare, tamaduitorilor! Pentru acesta adunandu-ne astazi, va laudam pe voi cu mare glas cantand:

Bucurati-va, mugurii vitei adevarate;

Bucurati-va, cu sfintii in cantari neincetate;

Bucurati-va, doxologie armonioasa;

Bucurati-va, de scapare, a noastra casa;

Bucurati-va, ochii cei varsatori de lacrimi;

Bucurati-va, izbavitori din aprinse patimi;

Bucurati-va, mana pe pamant cazuta si de oameni culeasa;

Bucurati-va, calauzitori spre patria cereasca;

Bucurati-va, vulturii iubirii desavarsite;

Bucurati-va, zburatori in zari nesfarsite;

Bucurati-va, Cosma si Damiane, Sfintilor doctori fara de arginti!


Condacul 13:


Macar ca nu suntem vrednici a deschide gurile noastre sa cerem mila pentru bolile cele sufletesti si trupesti, care s-au abatut asupra noastra din cauza multimii faradelegilor facute. Dar aratandu-ne multumitori Doamne, caci ne-ai adus pana in clipa de fata, impreuna cu Preacurata Fecioara Maria si alesii Tai Cosma si Damian, Te rugam si Te chemam pe Tine, Duhule al Adevarului, vino si mangaie inimile si sufletele noastre a celor ce cu dragoste strigam: Aliluia! (de trei ori)


 

Evenimente

• undefined
• SÄ‚-I...
• undefined

Calendar

•  Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei si pururea Fecioarei Maria"

 
 
 
Istoric Galerie Evenimente Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
                 
        @ Schitul Darvari 2008