Istoric Galerie Sf.Moaste Evenimente Tamaie Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
 
 
 

 

 

 

 



Maica Domnului
Prodromita

Asculta

Inapoi
Acatistul Sf. Cuv. Moise Etiopianul / 28 aug.

(28 august)

 

Dupa obisnuitul inceput, se zic condacele si icoasele.

 

Celui ce a stralucit prin fapte bune vrednice de lauda, sa-i cantam cu osardie si cu buna cuviinta caci urcandu-se pe treptele virtutilor, a ajuns la masura desavarsirii si razboindu-se cu diavolii cei prea inrautatiti, i-a biruit, iar noi vazand taria sufletului sau, sa-i cantam: Bucura-te sfinte prea cuvioase parinte Moise!

 

Icosul 1:

 

Pe cat de rea si de urata inaintea lui Dumnezeu a fost viata ta cea dinainte cuvioase, pe atat de placuta si frumoasa a fost petrecerea ta cea monahiceasca, deoarece nu te-a lasat Domnul sa te pierzi in acele rautati in care te aflai, pentru aceea noi credinciosii iti cantam asa:

Bucura-te, ca Dumnezeu din talhar te-a facut sluga credincioasa;

Bucura-te, ca pocainta ta a placut Domnului;

Bucura-te, ca din sluga a diavolului te-ai facut rob lui Hristos;

Bucura-te, ca pe cat de multe ucideri ai facut inainte, pe atat de multi ai adus la Viata din moartea pacatelor;

Bucura-te, ca te-a intors Domnul de pe calea pierzarii pe cea a mantuirii;

Bucura-te, ca ai aflat mila de la Domnul si ai parasit pacatul;

Bucura-te, ca Dumnezeu a innoit duhul tau care era stricat de patimi;

Bucura-te, ca a zidit in pieptul tau o inima curata;

Bucura-te, ca ai fost slobozit din lanturile faradelegilor;

Bucura-te, ca acul mortii nu a avut putere multa vreme asupra ta;

Bucura-te, ca Dumnezeu te-a scos din gura Iadului care pe multi a inghitit;

Bucura-te, caci ca o floare vestejita ai revenit la viata prin ploaia milostivirii Celui Prea inalt;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 2:

 

Multe au fost ispravile faptelor tale celor rele, dar dupa aceea ti mai multe fapte bune ai savarsit, covarsind cu mult rautatea prin bunatate, drept aceea noi vazand intoarcerea ta iI cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 2:

 

Dumnezeu vazand ca diavolul a pus stapanire pe vointa ta, nu a putut rabda ca faptura cea zidita dupa chipul si asemanarea Sa, sa fie inghitita de moarte pentru aceea ca un indurat te-a izbavit din gheara cainelui si din coarnele taurilor celor intelegatori pentru aceasta si noi iti zicem unele ca acestea:

Bucura-te, ca Stapanul dupa ce te-a gasit, te-a adus pe umerii Sai in staulul oilor sale care ascultau de glasul Lui;

Bucura-te, ca te-a invatat cum sa-L slujesti cu credinta;

Bucura-te, ca ti-a aratat cat de mult trebuie sa-L iubesti;

Bucura-te, ca nu te-ai impotrivit leacurilor celor amare pe care ti le dadea Domnul pentru tamaduirea sufletului tau;

Bucura-te, ca ai alungat pe diavolul din camara sufletului tau, facandu-ti sufletul templu al Duhului Sfant;

Bucura-te, ca ai avut in inima si cugetul tau pe Hristos Dumnezeu;

Bucura-te, ca ai izbutit sa-ti cureti partea cea dinauntru a „paharului tau”;

Bucura-te, lucrator osardnic al viei lui Hristos;

Bucura-te, ca ai fost luptator indarjit impotriva diavolilor;

Bucura-te, ca ai stricat cursele cele de multe feluri ale demonilor;

Bucura-te, ca ai fost gasit intocmai ca o comoara in tarina;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 3:

 

Minunata s-a aratat viata ta cea monahiceasca, deoarece ai intrecut pe multi in virtuti si toata faptele cele bune, caci veneau la tine chiar si sihastri vestisi pentru a cere sfat si se intorceau toti cu mangaiere sufleteasca de la tine parinte, care toata viata ta ai cantat lui Dumnezeu care te-a mantuit: Aliluia!

 

Icosul 3:

 

Vestit ai fost in tot Egiptul pentru rautatile tale cele de multe feluri pentru aceea se infricosau toti de auzirea numelui tau, insa indreptandu-ti viata, ai ajuns infricosator diavolilor, carora pana atunci le-ai fost supus prin faptele tale cele rele, iar noi vazand intoarcerea ta, te laudam zicand:

Bucura-te, ca din rob al diavolilor ai ajuns mai puternic decat ei;

Bucura-te, ca acestia fugeau cand auzeau de numele tau;

Bucura-te, ca nu puteau suferi nici atunci cand rostea cineva numele tau;

Bucura-te, foc care mistui puterea diavoleasca;

Bucura-te, ca din rob al patimilor te-ai facut stapan peste ele;

Bucura-te, ca trupul tau care era deprins cu mancaruri alese, l-ai supus la post desavarsit;

Bucura-te, ca te-ai asemanat ingerilor prin vietuirea ta;

Bucura-te, surpatorul ispitelor diavolesti;

Bucura-te, stea luminoasa care ai rasarit din bezna noptii pacatelor;

Bucura-te, soare luminos cu raze in chipul focului;

Bucura-te, ca diavolii nu pot sa priveasca spre tine;

Bucura-te, povatuitorul celor nestiutori;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 4:

 

Schimbarea vietii tale a maniat pe demoni, a caror slujitor erai mai inainte, pentru aceea au navalit asupra ta cu ispite de tot felul, dar tu i-ai alungat de la tine ca pe niste neputinciosi, nefacandu-ti nici un rau, pentru aceea noi vazand biruintele tale, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 4:

 

Nevoindu-te cu osteneli pustnicesti, ai luptat pana la moarte impotriva ispitelor ce veneau asupra ta, dar tu parinte le-ai lepadat de la tine ca pe cea mai vatamatoare otrava, pentru aceasta si cugetul ne indeamna sa-ti cantam asa:

Bucura-te, caci ca un foc ai ars pleava ispitelor trupesti;

Bucura-te, ca ai fost incercat ca aurul in cuptor;

Bucura-te, ca te-ai aratat biruitor intru toate;

Bucura-te, ca si ispita desfranarii ai biruit-o;

Bucura-te, ca mult timp te-ai luptat cu ea;

Bucura-te, ca postul si privegherea ti-au fost arme nebiruite;

Bucura-te, caci cu acestea te-ai suit spre ceruri;

Bucura-te, ca multe lacrimi ai varsat pentru spalarea pacatelor tale;

Bucura-te, ca diavolii se spaimantau de rabdarea ta;

Bucura-te, ca pe pamant ai vietuit ingereste;

Bucura-te, ca si Hristos Domnul te-a iubit pentru smerenia ta cea multa;

Bucura-te, ca defaimandu-te pe tine insuti ai fost slavit de Dumnezeu;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 5:

 

Cine va spune luptele tale impotriva patimilor sau cine se va incumeta sa istoriseasca patimirile tale din partea diavolilor care pana la moarte au luptat impotriva ta si se tanguiau cu amar ca te-au pierdut din cursele lor, din care te-a scos Hristos Dumnezeu, Caruia iI cantam: Aliluia!

 

Icosul 5:

 

Razboindu-te patima desfranarii, ai cerut sfatul sfantului Isidor, staretul tau care te-a indemnat sa te nevoiesti cu mult post si rugaciune, adaogand si lucrul mainilor, caci prin osteneala si postire se alunga demonii cei stricatori de sufle, iar tu inchizandu-te in chilia ta te osteneai cu aceste trei arme: postul, rugaciunea si osteneala, iar noi laudam ravna ta cea multa pentru Hristos, asa:

Bucura-te, implinitorule al poruncii staretului tau;

Bucura-te, ca te-ai facut ascultator desavarsit;

Bucura-te, ca ai vestit staretului tau ca patima nu slabeste;

Bucura-te, ca sfantul Isidor ti-a aratat in acea vedenie ca mai multi sunt cei ce sunt cu noi decat cei impotriva noastra;

Bucura-te, ca tu vazand acea vedenie te-ai intarit si ai continuat mai departe randuiala ta cea dinainte;

Bucura-te, ca aprinzandu-ti-se trupul ai cerut sfatul altui staret iscusit;

Bucura-te, ca acela te-a invatat sa-ti dezlipesti mintea de acele patimi cu care te indulceai;

Bucura-te, ca ai fost povatuit sa priveghezi cu trezvie;

Bucura-te, ca toata noaptea te-ai rugat stand in picioare;

Bucura-te, ca pe langa obisnuitele osteneli si altele si mai grele;

Bucura-te, ca umpleai vasele pustnicilor cu apa pe care o aduceai de departe fara ca ei sa stie;

Bucura-te, ca diavolul nesuferind o nevointa ca aceasta, te-a lovit in asa fel incat abia dupa un an ai putut umbla;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 6:

 

Dupa ce diavolul te-a lovit, ai ramas aproape mort, insa gasindu-te parintii care mergeau sa aduca apa din acelasi loc unde mergeai si tu, te-au luat si ducandu-te la chilia ta, unde te-au ingrijit timp de un an, apoi ridicandu-te ai putut sa mergi, drept aceea ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 6:

 

Vazand staretul tau ce ai patimit din pricina luptei tale impotriva vrajmasului, te-a sfatuit sa fii cu masura intru toate, insa tu i-ai spus ca nu te vei lasa pana ce nu vor inceta nalucirile visurilor, iar el ti-a spus ca de acum inainte nu vei mai avea astfel de naluciri, noi vazand unele ca acestea, iti cantam asa:

Bucura-te, ca te-ai impartasit cu sfintele taine dupa ce te-ai intarit cu trupul;

Bucura-te, ca ai fost lasat sa patimesti astfel, ca sa nu te inalti cu mintea;

Bucura-te, ca Stapanul te-a scapat din prapastia mandriei;

Bucura-te, slujitor nebiruit al lui Hristos;

Bucura-te, ca ai scapat de lupul cel intelegator;

Bucura-te, caci ca o pasare ai zburat catre ceruri;

Bucura-te, sfesnicul cel poleit cu aurul faptelor celor bune;

Bucura-te, pahar plin de vinul cel dulce al smereniei;

Bucura-te, vasul cel ales al Stapanului Hristos ;

Bucura-te, trambita cea rasunatoare a imparatului Celui Mare;

Bucura-te, corabia cea ajunsa la limanul vesniciei;

Bucura-te, cel ce pedepsesti pe cei ce fac nelegiuiri;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 7:

 

Venind la tine un boier impreuna cu ai sai, tu ai fugit din chilia ta si intalnindu-te cu ei te-au intrebat daca-l cunosti pe parintele Moise, tu le-ai spus ca este un batran mincinos si cu viata necurata, iar ei ajungand si spunand cine le-a spus lor acestea, iar cand au aflat ca tu ai fost, au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 7:

 

Porunca staretului tau parinte, ca nimeni sa nu manance toata Saptamana Mare, tu ai facut bine cu fratii care au venit la tine, dandu-le bucate fierte, pentru aceea ai fost laudat de parinti inaintea tuturor, zicand: porunca oamenilor ai calcat-o, iar pe a lui Dumnezeu ai savarsit-o pentru aceasta si noi iti zicem unele ca acestea:

Bucura-te, iubitorule de straini;

Bucura-te, parintele cel milostiv;

Bucura-te, ca facand milostenii ai fost miluit de Stapanul;

Bucura-te, caci ca argintul ai fost curatat in focul ispitelor;

Bucura-te, postitorule cel adevarat;

Bucura-te, ca infranarea ti-a fost hrana;

Bucura-te, ca privegherea ti-a fost drept odihna;

Bucura-te, ca ai adapat gradina sufletului cu multe lacrimi;

Bucura-te, ca petrecand in nevointa, te-ai invrednicit de darul preotiei;

Bucura-te, ca fiind gonit de preoti din sfantul altar pentru a te ispiti, tu te ocarai pe sine-ti;

Bucura-te, episcopul a spus in auzul tuturor ca esti vrednic cu adevarat;

Bucura-te, slujitor vrednic al tainelor lui Hristos;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 8:

 

Apropiindu-se ziua mutarii tale de la cele trecatoare la cele vesnice, ai vazut cu ochii cei duhovnicesti timpul si felul in care aveai sa-ti sfarsesti lupta cu trupul, pentru aceasta ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 8:

 

Cand le-ai spus fratilor sa fuga pentru ca barbarii vor veni la schit, ei te-au intrebat de ce nu fugi si tu, le-ai spus ca de multi ani astepti aceasta clipa, caci cel ce ridica sabia de sabie va muri, au ramas si ei impreuna cu tine care le-ai dat pilda de netemere, pentru aceea noi iti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, parinte cuvios;

Bucura-te, sfatuitorule cel intelept;

Bucura-te, inteleptitule de Dumnezeu;

Bucura-te, ca te-ai facut tron al intelepciunii celei desavarsite;

Bucura-te, ca ai fost rabdator in toate ispitele;

Bucura-te, ca le-ai biruit fara sa fii biruit de ele;

Bucura-te, ca te-ai hranit toata viata cu cele sfinte;

Bucura-te, ca Hristos te-a incununat pentru ca ai pazit chipul ingeresc neantinat;

Bucura-te, ca si cununa muceniciei din mana Domnului ai luat;

Bucura-te, ca te-ai invrednicit sa locuiesti in ceruri;

Bucura-te, ca de la nastere ai implinit sapte zeci si cinci de ani si tot atatia ucenici ai adunat;

Bucura-te, ca sase dintre ei au luat impreuna cu tine cununa muceniciei;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 9:

 

Dupa plecarea barbarilor, venind fratele acela si gasindu-va savarsiti din viata, a vazut sase cununi pogorandu-se din cer, ducandu-se a vestit si pe ceilalti parinti ascunsi de teama barbarilor si venind toti au ingropat sfintele voastre trupuri, care erau slabite de post, rugaciune si osteneala si tanguindu-se au cantat lui Dumnezeu: Aliluia;

 

Icosul 9:

in zadar ne ostenim noi pacatosii sa cinstim pomenirea ta cu cantari alese, caci nu ne pricepem ce graim fara numai aceste cuvinte de lauda:

Bucura-te, lauda cuviosilor;

Bucura-te, nevoitor neantrecut;

Bucura-te, ca erai aproape de moarte din pricina cu ispitele;

Bucura-te, ca nici atunci nu te-ai lasat infricosat;

Bucura-te, ca vrand sa-ti incerce smerenia, parintii te-au numit „arap”;

Bucura-te, ca defaimandu-te ei, tu nu te-ai mahnit;

Bucura-te, vorbitorule cu ingerii;

Bucura-te, ca acum vezi pe Hristos aievea si nu in vedenie;

Bucura-te, maslin roditor de virtuti mantuitoare;

Bucura-te, ca umbland in haine proaste, ai primit de la Hristos haina care nu se invecheste niciodata;

Bucura-te, ca ai luat indoita plata de la Hristos Dumnezeu;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 10:

 

Cine a auzit ca un talhar inrautatit sa se faca monah imbunatatit? Cu adevarat aceasta este schimbarea dreptei Celui Prea inalt, caci unde vrea Dumnezeu se biruieste randuiala firii; pentru aceasta si noi cantam Milostivului nostru Dumnezeu si Ziditor: Aliluia!

 

Icosul 10:

 

Cu adevarat multe si necunoscute sunt caile spre mantuire pe care Domnul le-a pregatit pentru cei ce vor sa se mantuiasca, pentru ca si tu parinte Moise ai venit la cunostinta lui Dumnezeu iar noi cantaretii tai, zicem unele ca acestea:

Bucura-te, facatorule de minuni;

Bucura-te, ca tot in Egipt a facut Moise vazatorul de Dumnezeu acele minuni infricosatoare cu faraon;

Bucura-te, ca tu ai facut minuni cu cei ce erau in nevoi;

Bucura-te, stralucirea chipului ingeresc;

Bucura-te, ca si ingerii s-au spaimantat de luptele tale cu diavolii;

Bucura-te, ca te-ai facut povatuitor al monahilor;

Bucura-te, ca ai fost socotit mai mare decat marele Arsenie pentru dragostea ce aveai pentru straini;

Bucura-te, parinte impodobit cu harul sfantului Duh;

Bucura-te, ca ai biruit pe faraonul cel gandit;

Bucura-te, ca l-ai inecat pe el in marea rugaciunilor tale;

Bucura-te, ca ai avut aparator pe Dumnezeu Atotputernicul;

Bucura-te, pomul cel incarcat de roadele cele dulci ale ascultarii si supunerii;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 11:

 

Din ziua intrarii in manastire si pana in ceasul cel de pe urma, ai pazit fara stirbire toate poruncile sfintilor parinti care au fost mai inainte de noi ascultatori, lasandu-ne noua pilda de adevarata petrecere monahiceasca, iar tu parinte pazind toate acestea, ai aflat in ceruri plata ostenelilor tale de la Hristos Dumnezeu Caruia in ceruri iI canti: Aliluia!

 

Icosul 11:

 

Am auzit parinte de minunata viata ta, pe care ai petrecut-o dupa voia lui Dumnezeu caci ti-a rasplatit insuti ostenelile tale cele pricinuitoare de mantuire, dandu-ti sa mananci din Pomul Vietii celei vesnice si sa bei din Izvorul cel pururea curgator si racoritor al Raiului pe care l-ai dobandit cu multe sudori, iar acum parinte nu ne uita pe noi cei ce-ti cantam acestea:

Bucura-te, ca dragostea ta pentru straini mult ti-a folosit;

Bucura-te, ca milostenia te-a scapat de vamile cele din vazduh;

Bucura-te, ca pentru aspra ta vietuire, acum te desfatezi in loc luminos si fara de nici o suparare;

Bucura-te, ca locuind intr-o chilie saraca, ti-ai facut palat imparatesc in ceruri;

Bucura-te, comoara plina de felurite bogatii;

Bucura-te, ca mucenicii te-au primit in prea luminoasa lor ceata;

Bucura-te, ca si cuviosii se veselesc de venirea ta in mijlocul lor;

Bucura-te, ca sufletul tau se desfateaza de cantarile care nu vor inceta niciodata;

Bucura-te, ca ti-ai facut ucenici intocmai ca o vita-de-vie care odrasleste lastarii cei roditori ai faptelor bune;

Bucura-te, caci ne-ai aratat noua calea spre mantuire;

Bucura-te, ca usile Raiului s-au deschis inaintea ta;

Bucura-te, ca Heruvimii te-au laudat pentru biruinta;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 12:

 

Daca trebuie laudate faptele cuiva, acela esti tu parinte Moise, caci ai plinit fagaduintele monahicesti pe care le-ai facut Stapanului Hristos caci vazandu-te atat de sarguincios pentru dragostea Sa, te-a luat in imparatia cea Cereasca si te-a facut impreuna mostenitor cu El caruia toata viata ta I-ai cantat asa: Aliluia!

 

 

Icosul 12:

 

Afland talharii, carora mai inainte le-ai fost vataf, ca ti-ai schimbat viata si te-ai facut monah, au lasat si ei viata lor cea plina de rautati si faradelegi facandu-se monahi imbunatatiti si sporind in calea mantuirii, iar noi auzind de o astfel de intoarcere, minunandu-ne cantam asa:

Bucura-te, stalpul Ortodoxiei;

Bucura-te, sprijinul celor slabiti de patimi si pacate;

Bucura-te, cunoscatorule al gandurilor;

Bucura-te, ca Dumnezeu te-a impodobit cu dragoste pentru aproapele;

Bucura-te, ca aceasta virtute nu piere nici in viata aceasta nici in cea viitoare;

Bucura-te, ca bucuros ai primit paharul muceniciei;

Bucura-te, ca acum mijlocesti pentru cei ce se roaga tie;

Bucura-te, ca ai mare indrazneala catre Dumnezeu;

Bucura-te, ca nici unul din cei ce veneau la tine nu iesea nemangaiat;

Bucura-te, ca primind darul preotiei ai slujit lui Hristos cu toata osardia;

Bucura-te, ca nu suferi pe cei necredinciosi;

Bucura-te, de Dumnezeu purtatorule parinte Moise!

 

Condacul 13:

 

O, prea cuvioase parinte Moise, cel ce nu ai ramas tainuit de noi pacatosii, ci din voia lui Dumnezeu am aflat prin cate lupte si osteneli trebuie sa dobandim slava cea cereasca; deoarece prin aleasa ta viata monahiceasca, prin lacrimile cele multe, prin privegheri si rugaciuni si prin felurite osteneli ai imblanzit mania lui Dumnezeu cea cu dreptate pornita asupra ta si astfel te-ai facut cetatean al Raiului, iar pe noi ne invata sa-I cantam lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Dupa care Icosul 1: „Pe cat de rea…” si Condacul 1: „Celui ce a stralucit…” ,apoi aceasta

 

Rugaciune catre

Sfantul Preacuviosul Parintele nostru Moise:

 

Sfinte al lui Dumnezeu parinte Moise, sosind ziua pomenirii tale cea de peste an, te rugam sa nu treci cu vederea ale noastre netrebnice si sarace rugaciuni de cerere pe care le aducem tie noi robii tai. Ci ca un parinte milostiv si iubitor de fii, asculta-ne pe noi in ceasul acesta, cand suntem greu incercati cu tot felul de ispite, pe care, din pricina pacatelor noastre celor grele pe care le-am savarsit si care ne-a slabit sufletele, nu le putem rabda si nici ochii spre cer nu pute sa-i ridicam, covarsindu-ne sarcina cea grea a pacatelor pe care nu le-am parasit, maniind cu aceasta pe Dumnezeu care a asteptat intoarcerea noastra, insa noi am ajuns nesimtitori si nevrednici de mila. Pentru aceasta alergam la bunatatea ta parinte, deoarece stim ca Domnul nu trece cu vederea ale tale rugaciuni si cereri. Mijloceste deci si pentru noi parinte sa ne mantuim de chinurile cele grozave pregatite pentru cei pacatosi.

Asa parinte Moise, sa nu ne lasi pe noi in moartea pacatelor, ci scapa-ne pe noi din Egiptul patimilor cele stricatoare de suflet, precum Moise vazatorul de Dumnezeu pe poporul cel ales di robia lui faraon si i-a adus in tara fagaduintei, asa si tu parinte, du-ne in Raiul cel fagaduit de Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia fie slava in veci; Amin!

 

Evenimente

• undefined
• SÄ‚-I...
• undefined

Calendar

•  Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei si pururea Fecioarei Maria"

 
 
 
Istoric Galerie Evenimente Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
                 
        @ Schitul Darvari 2008