Cu această întrebare se întâlnesc toÅ£i duhovnicii ÅŸi preoÅ£ii iar răspunsul de multe ori nu este lămuritor, de aceea am considerat necesar să facem următoarele precizări:

-         În Vechiul Testament  femeia era considerată necurată în perioada ciclului lunar.

 “Femeia care va avea o scurgere de sânge timp de mai multe zile, afară de soroacele ei obiÅŸnuite, sau a cărei scurgere va Å£ine mai mult ca de obicei, va fi necurată tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea când îi vine sorocul. Orice pat în care se va culca în timpul cât va Å£ine scurgerea aceasta, va fi ca ÅŸi patul din timpul când ea este la scurgerea de la soroc; ÅŸi orice lucru pe care va ÅŸedea, va fi necurat ca atunci când este ea la scurgerea de la soroc. Oricine se va atinge de ele, va fi necurat; să-ÅŸi spele hainele, să se scalde în apă, ÅŸi va fi necurat până seara. După ce va fi curăţită de scurgerea ei, să numere ÅŸapte zile, ÅŸi apoi va fi curată. A opta zi, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, ÅŸi să-i ducă preotului, la uÅŸa cortului întâlnirii. Preotul să aducă unul ca jertfă de ispăşire, ÅŸi altul ca ardere de tot; ÅŸi preotul să facă ispăşire pentru ea înaintea Domnului, pentru scurgerea care o făcea necurată.” (Levitic 15:25−20)

- Noul Testament nu opreÅŸte femeia să intre în biserică în perioada lunară.

Mântuitorul Iisus Hristos atunci când vorbeÅŸte despre curăţie ÅŸi necurăţie arată că aceasta are legătură cu adâncul inimii omului: «Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om... Nu înÅ£elegeÅ£i ca tot ce intră în gură se duce în pântece ÅŸi se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă ÅŸi acelea spurcă pe om. Că din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtiÅŸaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om...» (Matei, 15, 11, 17−20).

SfinÅ£ii Apostoli adunaÅ£i la Sinodul din Jerusalim în anul 49-50 au analizat atitudinea creÅŸtinilor faţă de prescripÅ£iile Vechului Testament ÅŸi au hotărât ca, dintre toate poruncile, aÅŸezămintele, legile, legămintele ÅŸi semnele veÅŸnice ale Vechiului Testament, pentru creÅŸtinii botezaÅ£i dintre neamuri ca obligatorii următoarele: 1) ferirea de desfrânare; 2) de cele jertfite idolilor; 3) de mâncarea dobitoacelor sugrumate ÅŸi 4) de sânge (Fapte, 15, 20−29).

Aşadar prevederile vechi testamentare referitoare la necurăţia femeii nu au fost impuse creştinilor.

-         Ce spun Canoanele Bisericii ÅŸi SfinÅ£ii PărinÅ£i?

Canonul 28 al Sfântului Ioan Postitorul spune aÅŸa: „Femeile cele cu scurgeri de sânge obiÅŸnuite lor, să nu se atingă de cele sfinte până în a ÅŸaptea zi, dispune canonul 2 al Sf. Dionisie ca ÅŸi al 7-lea al lui Timotei. Acestea porunceÅŸte pe legea veche, ba nici să se împreuneze cu bărbaÅ£ii, care să se întâmple ca din acestea să se nască slabi, bolnavi cei zămisliÅ£i atunci. De aceea ÅŸi dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl copilului celui lepros, deoarece din cauza neînfrânării lui n-a aÅŸteptat curăţirea femeii. Iar ceea ce se va necinsti în timpul necurăţiei sale ÅŸi se va atinge de dumnezeieÅŸtile taine, poruncesc a fi neîmpărtăşiÅ£i 40 de zile.”

Sfântul Atanasie cel Mare : „ Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune ÅŸi curate; fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic ÅŸi necurat; că după cum zice Apostolul, «ai lui Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc» (II Corinteni 2,15). Dar fiindcă săgeÅ£ile diavolului sunt diferite ÅŸi de multe feluri, ÅŸi pe cei mai curaÅ£i la minte se nevoieÅŸte a-i tulbura, ÅŸi opreÅŸte pe fraÅ£i de la străduinÅ£ele obiÅŸnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate ÅŸi spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul Mântuitorului nostru ÅŸi să întărim mintea celor mai simpli. «Toate sunt curate celor curaÅ£i, iar celor necuraÅ£i ÅŸi conÅŸtiinÅ£a ÅŸi toate le sunt spurcate» (Tit 1, 15). Dar mă minunez de vicleÅŸugul diavolului, căci fiind el stricăciune ÅŸi pieire, stârneÅŸte gânduri la aparenţă curate; iar ceea ce se face este mai curând cursă ori ispitire, căci precum am zis mai înainte, pentru ca să reÅ£ină pe cei străduitori de la zelul obiÅŸnuit ÅŸi mântuitor ÅŸi pentru ca să se pară că a învins în această privinţă, întrebuinÅ£ează astfel de momeli, care nu aduc nici un folos pentru viaţă, ci provoacă întrebări ÅŸi flecării, care trebuiesc înlăturate. Căci, spune-mi mie, iubite ÅŸi prea cucernice, ce păcat, sau necurăţie, are o scurgere firească. Aceasta ar fi tot aÅŸa ca ÅŸi cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreÅ£ia ce se elimină prin nări, ÅŸi pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să spunem încă mai multe ÅŸi despre curgerile din pântece, care sunt necesare celui viu pentru viaţă. Åži apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor lui Dumnezeu, după dumnezeieÅŸtile Scripturi, cum se putea face din puterea curată un lucru spurcat! «Dacă suntem neam al lui Dumnezeu, după Faptele dumnezeieÅŸti ale Apostolilor (17, 28−29), apoi nimic necurat nu avem în noi»; fiindcă numai atunci ne spurcăm, când făptuim păcatul cel prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară, atunci necesitatea firii, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim ÅŸi pe aceasta. Însă fiindcă cei ce vreau să grăiască împotriva celor ce se numesc drepte, sau mai bine zis, celor făcute de Dumnezeu, se referă ÅŸi la cuvântul evanghelic, după care «nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele care ies», trebuie să se mustre ÅŸi această nesocotinţă a lor, că nu o voi numi întrebare. Fiindcă înainte de toate, nefiind întăriÅ£i, în neÅŸtiinÅ£a lor, vatămă Scripturile. Iar cuvântul divin este aÅŸa: Fiindcă iarăşi unii au asemenea îndoială asupra mâncărilor, însuÅŸi Domnul, dezlegând neÅŸtiinÅ£a lor, adică dând în vileag eroarea lor zice că: "Nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele ce ies; apoi adaugă: ÅŸi de unde ies? ÅŸi răspunde: din inimă; căci se ÅŸtie că acolo sunt visteriile rele ale gândurilor spurcate ÅŸi ale celorlalte păcate. Iar Apostolul învăţând mai pe scurt despre aceasta zice: «Mâncarea nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu» (1 Corinteni 8, 18). Åži de ar zice cineva acum desluÅŸit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat; se poate că ÅŸi doctorii, ca măcar de la cei din afară să se ruÅŸineze, în privinÅ£a aceasta vor răspunde că celui ce trăieÅŸte i s-au dat oarecari ieÅŸiri indispensabile spre a elimina prisosinÅ£a scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi, precum cele de prisos ale capului sunt perii, ÅŸi mucoasele cele ce se elimină din cap, ÅŸi ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canalelor de sămânţă este aceea. AÅŸadar, ce fel de păcat este în faÅ£a lui Dumnezeu, o bătrânule prea iubitor de Dumnezeu, când însuÅŸi Stăpânul cel ce a plăsmuit vietatea a voit ÅŸi a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieÅŸiri?… (Canonul 1 al Sf. Atanasie cel Mare (+373))

AÅŸadar Biserica cinsteste femeia, lauda nasterea de prunci si o binecuvinteaza pe femeie in menirea ei. Problema cu interdictia femeii in perioada ciclului lunar e, intr-adevar, o interdictie vechi-testamentara, dar lămurită canonic ÅŸi de sfinÅ£ii părinÅ£i ai Bisericii.

De ce unii părinÅ£i recomandau femeilor să nu intre în biserică în peroada lunară ??? ….anume pentru că  locaÅŸul sfant (cortul sau templul, in vechime) nu trebuia pătat cu sange! În cazul bisericii creÅŸtine, dacă după sfinÅ£irea acesteia se întâmplă ca să moară vre-un animal sau om sau să curgă sânge în interior, atunci biserica trebuie resfinÅ£ită.

In vremea aceea igiena intima nu era la îndemana oricarei femei, nu existau atâtea mijloace de protecÅ£ie.

Ne mai existand ratiunile interdictiei din vechime, duhovnicii pot ingădui femeilor să participe la slujbe în perioadele respective, stând în interiorul bisericii insa fără a se împartaÅŸi, a săruta icoanele sau sfintele moaÅŸte ÅŸi a lua aghiasmă ÅŸi anaforă ( până în a ÅŸaptea zi ) – Canonul II al Sf Dionisie.