An de an, credinciosii rememoreazã faptele de eroism si bãrbãtie ale acestor ostasi al lui Hristos care prin trãinicia credintei lor în Dumnezeul cel întrupat au pecetluit mãrturia lor prin însusi sângele lor alãturându-se astfel ''norului de mãrturii'' ce stau împrejurul nostru cum ne învatã Sf. Apostol Pavel (Evrei 12,1). Actele martirice ne relateazã cã cei 40 de sfinti martiri au trãit pe vremea împãratului pãgân Licinius (308-324), care a persecutat si el pe crestini ca si ceilalti împãrati romani.

Erau originari din Capadocia si slujeau în oastea romanã în cetatea Sebasta din Armenia.

Au fost aruncati în temnita cetãtii unde prin torturi si fãgãduinte au fost îndemnati sã abjure credinta crestinã, dar toate încercãrile au rãmas fãrã rezultat. Hristos era cel care îi întãrea si îi lumina în întunericul si chinurile temnitei arãtându-le bunãtãtile viitoare ce-i asteptau pe cei ce mãrturiseau cu îndrãznealã numele Lui.

Vãzând cã toate încercãrile lor au rãmas zadarnice, cruzii dregãtori au poruncit ca cei 40 de sfinti soldati sã fie dezbrãcati si siliti sã intre într'un iezer înghetat din apropierea orasului, cãci era, iarnã.

Unul dintre ei - ne relateazã actele martirice - nemaisuferind sã îndure gerul nãpraznic de afarã a primit sã aducã jertfã idolilor si intrând în baia caldã, pregãtitã special, a murit îndatã. Noaptea, unul dintre paznici a avut o vedenie: din cer, Hristos împreunã cu sfintii îngeri puneau pe capetele fiecãruia dintre martiri o cununã, si luminat fiind de sus s'a mãrturisit pe sine a fi crestin si intrând în iezerul înghetat s'a alãturat celorlalti pãtimitori.

Dupã ce si-au dat sfintele lor suflete, trupurile înghetate ale celor 40 de martiri au fost scoase afarã si arse spre a nu putea fi luate si venerate de crestini.

Actele martirice ne-au transmis pânã astãzi numele unora din cei 40 de mucenici: Kirion, Candidus, Domnus, Isihie, Heraclius, Smaragd, ?Eunichie, Valent, Vivian, Claudius, Priscus, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantus, Elian, Sisinie, Aghius, Alexandru, Ilie, Gorgonius, Atanasie, Chiril, Sacerdon, Nicolae, Valerius, Filactimon, Severian, Hundion, Meliton si Agalius.

Pomenirea celor 40 de martiri rãmâne în constiinta Bisericii crestine o icoanã vie a istoriei tuturor martirilor si îndeosebi a celor ce au fãcut parte din armatele romane.

Amintirea sfintilor 40 de mucenici a dat loc la anumite obiceiuri populare constând în pregãtirea unor produse alimentare specifice din fãinã de grâu -bobul de grâu zdrobit este simbolul mortii; dulciuri simbolizând bucuria biruintei si condimente - simbol al suferintei.

Pregãtite de credincioase sub formã de opturi închipuind coroanele martirilor sau de pânisoare scufundate în lichid gelatinos dulce simbolizând lacul înghetat în care au murit martirii, ele se împart la bisericã la sfârsitul sfintei Liturghii dupã ce au fost sfintite, de preot. Întelesul adânc si miscãtor al acestui obicei este uitat de mult, dar el rãmâne o dovadã a credintei puternice a credinciosilor ortodocsi si a evlaviei lor fatã de suferintele sfintilor 40 de mucenici.

Numele lor a intrat în onomastica româneascã fiind purtat cu dragoste de cãtre fiii Bisericii sub forma de Mãcinic, sau Mãcinica.

Toate acestea sunt în mãsurã sã ne exprime nouã celor de astãzi legãtura strânsã dintre durerea mortii si bucuria învierii împreunã cu Hristos, între suferinta trecãtoare si cununa biruintei ce ne dãruieste viata cea fãrã de sfârsit.