Mitropolitul Pavel al Sisaniului și Siatistei

Ce înseamnă divorț? Neputința noastră de a iubi. Acesta este motivul de bază. Toate celelalte sunt îndreptățiri. Nereușita de a ne iubi. Percepția greșită pe care am avut-o despre căsătorie. Căsătoria nu este o viață presărată cu flori… Cercetați cu atenție slujba Tainei (Căsătoriei), căci acolo există toate elementele și toate condițiile pe care, de le vei trăi, vei ajunge la deplinătatea legăturii tale.
Biserica ne arată drumul dintru început: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui…”. Și în acea clipă preotul face semnul Sfintei Cruci cu Evanghelia. Ce înseamnă aceasta? Trei lucruri de bază. Fii mei, știți înspre ce ați pornit? Nu ați pornit spre necunoscut cu barca nădejdii, ci ați pornit spre Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta este călătoria căsătoriei.
Cine va fi povățuitorul vostru în această călătorie? Sfânta Evanghelie.
Și ce este călătoria voastră? Cruce.
Perechilor care se căsătoresc le spun:
„Nu știu dacă ați înțeles, fiii mei, dar astăzi trebuie să muriți; trebuie să moară egoismul vostru. Fiecare dintre voi ați pornit de la casa voastră și ați venit aici, iar acum plecați de aici și mergeți la o casă nouă. Foarte frumos. Ce înseamnă toate acestea? Fiecare dintre voi trebuie să plece din sinea sa, din ceea ce a fost până acum, și venind aici, Harul lui Dumnezeu v-a unit”.
Vedeți, la un moment dat le unesc mâinile și le spun:
„Ați văzut două chei legate într-un inel? Oriunde ar fi ele, sunt împreună. Vor fi în buzunarul nostru, sau vor cădea pe drum, sau le vom arunca în mare, dar întotdeauna vor fi împreună, pentru că le unește un inel, o verigă. Dacă însă ies din verigă, este puțin probabil ca ele să rămână împreună. Dar cine este veriga? Harul lui Dumnezeu. Puneți-vă mâinile voastre, puneți-vă amândoi inimile voastre în mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne apucă cu sila, ci Își întinde doar mâna, iar dacă voi de bună voie vă puneți mâinile voastre în mâna Lui, El vă va uni într-o unire desăvârșită și sfântă și astfel veți călători”.
Când s-a consfințit căsătoria civilă în Grecia, eu am prăznuit. Am spus: „În sfârșit, voi scăpa de chinul de a căsători oameni care nu știu ce fac”.  Du-te la primar sau oriunde vrei, însă nu aici. Pentru că locul acesta este pentru cei care știu ce vor și cred în ceea ce fac. Un divorț poate avea multe pretexte, însă motivele lui sunt puține.
Cum se pregătesc doi tineri ca să se căsătorească? De aici vei putea înțelege care va fi continuarea. Cât de bine se cunosc? Sau cât de profund se ignoră?
Am auzit de multe ori observația: „Nu a fost așa la început”. Așa a fost, copilul meu, însă tu nu ai văzut. Logodna nu este o perioadă plăcută în care să căutăm cum să petrecem mai bine. Ci este tocmai o perioadă în care oamenii vorbesc serios despre viitorul lor, văd dacă se înțeleg, dacă se potrivesc, dacă au aceeași direcție în viața lor, uneori chiar și în unele lucruri care par mai superficiale, mai ușoare.
Odată le-am spus unor tineri care vorbeau împreună:
–    Copiilor, mai bine să vă despărțiți astăzi, decât să vă despărțiți mâine.
–    Dar de ce?, m-au întrebat aceia.
–    Pentru că nu aveți nici o legătură între voi. Interesele unuia sunt cu desăvârșire diferite și specializate, iar ale celuilalt sunt – tinerii folosesc astăzi acest cuvânt – „moloz”. Peste puțin tu vei începe s-o invidiezi, iar tu peste puțin vei începe să obosești. Așadar, nu faceți greșeli!
Din fericire, au înțeles la timp. Pentru că este foarte important  să vezi adevărul. „Te iubesc„ și „mă iubești?„ este ușor să le rostești, însă este greu să le trăiești. Noi am învățat că dragostea este întrupată. Și dacă nu se întrupează, nu se crucifică, atunci nu merge înainte.
În cele din urmă divorțul este un eșec. Întrebarea însă este următoarea: „Cum vom înfrunta un divorț? Învățăm din greșelile noastre? Am înțeles de ce am ajuns aici? Avem conștiința că am eșuat? Și nu am eșuat la întâmplare, ci am eșuat din pricina unor motive concrete, clare și vizibile. Sau credem că este de vină numai celălalt? Tinerilor care se căsătoresc, le urez: „Copiii mei, doresc ca în viața voastră să învățați să fiți vinovați întotdeauna amândoi. Pentru că de credeți că este vinovat numai unul, ceva nu merge bine între voi”.
A mă căsători înseamnă a primi pe celălalt așa cum este pentru că îl iubesc. A mă căsători înseamnă că mă nevoiesc, fac totul ca să dau bucurie celui pe care-l iubesc. Așadar, există o călătorie comună a celor doi, adică faptul că unul mă primește, nu naște imunitate egoismului meu, de vreme ce mă primește așa cum sunt. Te primește, pentru că te iubește. Dar tu iubești? Atunci corectează-te. Dacă vezi că ceva îl deranjează pe celălalt, corectează acel ceva. Când îi aud pe unii oameni spunând: „Eu acesta sunt sau eu aceasta sunt, nu mă schimb”, le spun: „Mai bine nu vă căsătoreați, pentru că cel care iubește se schimbă”. Nu mă schimb înseamnă nu iubesc. Celelalte sunt de prisos.

Spovedania este una dintre Tainele Bisericii. Prin mărturisirea cu părere de rău (pocăință) a păcatelor, înaintea preotului duhovnic, Iisus Hristos Însuși ne iartă păcatele și ne dă harul Sfântului Său Duh, spre tămăduire și spre mântuire.

Spovedania nu se face numai pentru împartășirea cu Sfintele Taine, ci și pentru cunoașterea de sine, pentru primirea dezlegării de sub osânda păcatelor săvârșite, pentru slăbirea patimilor care ne înrobesc și pentru întărirea nădejdii de mântuire.

Cum se mărturisesc păcatele ?

Sfântul Nicodim Aghioritul definește mărturisirea păcatelor astfel: „Spovedania este destăinuirea rostită a faptelor, a cuvintelor și a gândurilor viclene (desfrânate), facută de bună voie (libertate), cu frângerea inimii (pocăință), cu osândire de sine (smerenie), limpede, fără rușine, cu hotărâre, către un duhovnic rânduit canonic.”

Prima putere a Spovedaniei: Cunoașterea de sine !

Cunoașterea de sine este cheia către viața cea adevărată. Oricare altă cunoaștere și putere este inferioară acesteia, drept pentru care, Sfinții Părinți spun: „Acela care își vede păcatele este mai mare decât acela care învie morții.”

Cărțile duhovnicești și Sfânta Scriptură, precum și „Îndreptarul de Spovedanie”, ne ajută să ne cunoaștem tot mai bine. Apoi, în cadrul Spovedaniei, preotul ne ajută să găsim în adâncul nostru și ceea ce nu reușim să vedem încă.
Atenție! Chiar dacă preotul este și un bun psiholog, el ajungând să cunoască din ce în ce mai bine sufletul uman și nevoile acestuia, Spovedania nu trebuie transformată într-o discuție psihologică, asemenea celei avute într-un cabinet medical.

A doua putere a Spovedaniei: Dezlegarea păcatelor !

Păcatele sunt asemenea unor pietre pe care sufletul nostru le cară în spate.

Mântuitorul S-a întrupat pentru a dezlega lumea (de păcat, de neputințe și de moarte), pentru a o îndrepta și pentru a o învăța să dea slavă Tatălui cel ceresc, care atât de mult a iubit-o. Această istorie sfântă este rezumată de următoarea minune: „Și învăța Iisus într-una din sinagogi, sâmbăta. Și iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta. Și Și-a pus mâinile asupra ei, și ea, îndată, s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu” (Luca 13, 10-13).

Când i-a trimis la propovăduire pe Apostoli, Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus: „Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer” (Matei 18, 18); „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 23).

La rândul lor, Apostolii au rânduit episcopi și preoți, asemenea lor, având puterea de a lega și de a dezlega păcatele. În slujba Tainei Hirotoniei, episcopul îl investește pe preot cu harul Duhului Sfânt. Acest har, primit de la Mântuitorul Iisus Hristos, prin urmașii Apostolilor (episcopii), dă putere preotului să lege și să dezlege păcatele credincioșilor.

Dezlegarea păcatelor ușurează sufletul, dând la o parte greutatea faptelor rele.

A treia putere a Spovedaniei: Slăbirea patimilor !

Păcatele sunt fiicele unor duhuri necurate. Când săvârșim, în mod repetat, același păcat, noi ne aflăm înrobiți de către un anumit diavol (duh necurat, patimă). Scăpăm din robia unei anumite patimi în măsura în care ne recunoaștem slăbiciunea (smerenie) și scoatem la lumină (spovedim) duhul necurat care ne pândește cu ură, spre a ne surpa în fapte rele. Pocăința ne vindecă trecutul, iar dorința de îndreptare ne luminează prezentul.

Spovedania implică mărturisirea faptelor, a cuvintelor și a gândurilor străine de Dumnezeu. Mărturisirea tuturor gândurilor este vitală pentru sănătatea sufletească a celui care se spovedește, căci gândurile sunt semințele care fac să încolțească viitoarele fapte. În acest sens, Cuviosul Porfirie spune: „Să ne spovedim nu numai păcatele, ci și gândurile, gândurile de teamă, de tristețe, de bucurie sau de supărare, prilejuite de diverse evenimente, ca cutremurele de pământ, moartea celor dragi, căsătoriile, îndoielile etc.”

A patra putere a Spovedaniei: Întărirea nădejdii de mântuire !

Mărturisindu-ne cât mai des păcatele, primim de la Dumnezeu o tot mai mare nădejde de mântuire. Chiar fără să ne dăm seama, unele păcate vor înceta să mai apară pe lista noastră de spovedit.

Să alergăm cât mai des la Spovedanie, iar nu doar în cazul săvârșirii unui păcat grav. Făcând astfel, obiceiurile cele rele nu se întăresc și mai mult, patimile sunt urmărite mai ușor, uitarea nu le poate acoperi de fel, harul se redobândește mai repede, iar lucrările satanice se arată neputincioase.

Împărtășirea cu Sfintele Taine, adică primirea Trupului și Sângelui dumnezeiesc, este cununa mărturisirii păcatelor cu pocăință. Dar, precum am căutat să arăt, chiar și în cazurile în care credinciosul nu primește dezlegarea de a se împărtași, el primește în sine patru mari puteri: cunoașterea de sine, dezlegarea păcatelor, slăbirea patimilor și întărirea nădejdii.

Teodor Danalache

sursa: www.marturieathonita.ro

„SMOCHINUL” CARE DĂ DIN NOU FRUNZE – PREVESTIREA CELEI DE A DOUA VENIRI ȘI A SFÂRȘITULUI LUMII

„Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea”[1].

Aici, în parabola smochinului, Domnul se referă foarte limpede la anii de pe urmă. Vorbește despre întoarcerea evreilor în Ierusalim și reîntemeierea statului lor. Iar aceasta constituie unul dintre cele mai însemnate și determinante „semne ale vremurilor”.

Vrând să concretizeze timpul, ne spune și că generația aceea care va vedea săvârșindu-se toate aceste evenimente, nu va pleca din viață până ce nu le va vedea și pe toate celelalte despre care a spus Hristos, referitor la antihrist și la a Doua Sa Venire.

„De la smochin învăţaţi pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape (sfârșitul, a Doua Mea Venire), la uşi. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece, (ci se vor înfăptui întru totul)”[2].

Să analizăm cu atenție, cu ajutorul lui Dumnezeu, aceste versete ale Evangheliei, ca să vedem cât de revelatoare sunt, dar și ca să ne minunăm, pentru încă o dată, de măreția și de înțelepciunea lui Dumnezeu, Care ne-a prezis cu atâta limpezime și în mici detalii ceea ce are să se petreacă.

Aici Iisus, în parabola pe care o folosește, vorbește despre un pom, un smochin, pentru a ne spune câteva lucruri care au legătură cu subiectul despre care vorbește în capitolul 24 al Evangheliei după Matei și care de fapt sunt semnele ce vor preceda a Doua Sa Venire.

Dar de ce folosește drept pildă smochinul, iar nu un alt oarecare copac? Oare ceilalți pomi, în afară de unele excepții, nu încep să scoată și ei frunze primăvara, după ce s-a încălzit timpul și se apropie vara? Desigur. Atunci de ce? Am spus și o vom spune de multe ori că nimic în Sfânta Scriptură nu este întâmplător și nimic nu a fost scris fără scop.

„Cei care doresc să dobândească folos din cele citite, trebuie să nu treacă cu vederea nici cel mai mic amănunt din cele spuse, deoarece pentru aceasta am primit porunca să cercetăm Scripturile, deoarece se socotește că cele mai multe dintre ele au ascunse în adâncul lor multe înțelesuri însemnate”[3].

Și în altă parte Sfântul ne spune iarăși:

„Dumnezeu nu vrea ca noi doar să ascultăm cuvintele care există în Scripturi, ci să le ascultăm cu luare-aminte și să cugetăm la ele”[4].

La fel să procedăm și în textul despre care vorbim, deoarece Domnul are ceva să ne spună aici, vrea să ne trimită un oarecare mesaj, vrea să ne trimită undeva.

Smochinul blestemat și uscat

       Dacă mergem la un alt capitol al Evangheliei și mai concret la capitolul 21 de la Matei, vom vedea că și aici Iisus Hristos ne vorbește iarăși despre un smochin. Un smochin care nu avea roade și pe care Domnul l-a uscat, de vreme ce avea numai frunze.

Dar să auzim cu atenție această povestire:

„Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit. Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul îndată s-a uscat”[5].

Într-o dimineață, ne spune Sfânta Scriptură, pe când Se întorcea din Betania în Cetatea Ierusalimului, Iisus a flămânzit. Și văzând în drumul său un smochin, s-a apropiat de el ca să ia câteva smochine și să mănânce. Însă neaflând nici un smochin în el, l-a „blestemat” și i-a spus: „De acum și până la sfârșitul veacului, să nu mai faci nici un rod”. Și de îndată ce Hristos a rostit aceste cuvinte, smochinul îndată s-a uscat.

Smochinul uscat îi simbolizează pe evrei

Cine este acest smochin? Și de ce Domnul nostru l-a blestemat?

Smochinul simbolizează, potrivit cu spusele Sfinților Părinți, sinagoga iudaică, dar și în general neamul iudeilor.

1. Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Cei mai mulți dintre tâlcuitori spun că acest smochin (pe care Domnul l-a blestemat) simbolizează sinagoga iudeilor”[6].

1. Sfântul Teofilact al Bulgariei:

„Acest smochin are chipul sinagogii iudeilor, care aveau numai frunze, adică legea care le arăta umbra; însă rod nu aveau deloc… Și fiindcă sinagoga nu avea rod, a fost blestemată și s-a uscat, și de aceea nu mai are nici proroc, nici învățător”[7].

1. Sfântul Chiril al Alexandriei:

„În acest înțeles să cugeți și la parabola Evangheliilor despre smochin. Așadar, a fost tăiat (Israil) de la Dumnezeu ca un pom neroditor, iar nu ca unul roditor. Cu toate acestea, securea nu a lovit rădăcina, spune, ci se află lângă rădăcină. Adică au fost tăiate ramurile, însă copacul nu a fost dezrădăcinat, pentru că s-a mântuit rămășița poporului israelit(Isaia 10, 22) și nu s-a pierdut cu totul rădăcina”[8].

1. Sfântul Isidor Pelusiotul:

„Domnul a blestemat smochinul nu la întâmplare, să nu crezi așa ceva, ci a săvârșit aceasta voind să le arate nemulțumitorilor iudei că așa cum a fost blestemat smochinul, iar el s-a uscat îndată, exact în același fel îi poate pedepsi, atunci când consideră că este necesar, și pe ei, cu toate că este poporul Său cel ales și să pătimească întocmai ce a pătimit smochinul, așa cum de altfel a și făcut-o”[9].

1. Sfântul Ioan Damaschin:

„Vine așadar în grabă ca să pătimească și Se grăbește ca să bea paharul morții, pentru a aduce mântuirea în lume, să mântuiască lumea. Vinde flămânzind pentru mântuirea oamenilor și nu află rod; deoarece, în chip parabolic, smochinul acesta se subînțelege”[10].

Adică neamul iudeilor. Pentru că la cine alții a venit Hristos ca să afle rod, fapte, virtuți, credință? La celelalte neamuri care erau toate idolatre și de alte credințe? Firește că nu. Ci numai la poporul Său „ales” Israil.

1. Sfântul Maxim Mărturisitorul:

„Domnul nostru, întorcându-Se din Betania în Ierusalim, adică după prezența sa tipiconală și umbroasă, care era ascunsă în Lege, venind din nou la oameni cu trupul, a văzut pe cale un smochin care avea numai frunze, care exista în umbră și în forme, adică cultul trupesc al Legii… și neaflând rod, adică dreptate, l-a blestemat, deoarece nu dădea hrană Legii sau, mai bine zis, a poruncit să nu mai fie acoperit adevărul și stăpânit de șabloane juridice, lucru care s-a dovedit în continuare prin fapte, de vreme ce s-a uscat cu totul frumusețea legii care și-a avut existența numai în forme și s-a stins trufia iudeilor pentru ea… De aceea spune: „Nu era vremea smochinelor” (Marcu 11, 13). Adică vremea în care stăpânise Legea asupra firii omenești, nu era vremea roadelor dreptății, ci numai închipuia roadele dreptății și iniția oarecum în viitorul Har dumnezeiesc, tainic și mântuitor, la care nu a ajuns și a fost pierdut vechiul popor al lui Israil din pricina necredinței sale…

1- Matei 24, 32-34.

2- Matei 24, 32-35.

3- Sfântul Ioan Gură de Aur, EPE 14, 46.

4- Sfântul Ioan Gură de Aur, EPE 13, 184.

5- Matei 21, 18-19.

6- Sfântul Ioan Gură de Aur, PG 59, 587.

7-  Sfântul Teofilact al Bulgariei, PG 123, 373 & 616.

8- Sfântul Chiril al Alexandriei, EPE 25, 217 & PG 72, 517.

9- Sfântul Isidor Pelusiotul PG 78, 213B.

10-  Sfântul Ioan Damaschin, PG 96, 580.

Sursa: www.marturieathonita.ro

sursa : www.marturieathonita.ro