SPECIFICUL ORTODOXIEI PE CONTINENTUL AFRICAN
Interviul acordat de Preafericitul Părinte Patriarh Teodor al Alexandriei şi al întregii Africi cu prilejul venirii in Romania – 25 oct. 2011:
” Preafericirea Voastră, este pentru prima dată când sunteţi oaspetele Bisericii noastre în calitate de Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi. Cu ce gânduri şi sentimente păşiţi pe meleagurile României?
Vizitez Biserica Ortodoxă Română pentru prima dată de când, prin harul lui Dumnezeu, sunt Întâistătătorul tronului apostolic şi patriarhal al Alexandriei şi întregii Africi. Fac această vizită la invitaţia de onoare adresată în duhul iubirii frăţeşti de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca să prăznuim împreună sfânta pomenire a Cuviosului Dimitrie cel Nou, apărătorul şi ocrotitorul Bucureştilor. Bucuria mea este mare pentru că mă găsesc într-o ţară ortodoxă soră, în mijlocul unui popor cu o remarcabilă şi măreaţă tradiţie spirituală. Acestui popor îi aducem binecuvântarea străvechii Biserici a Alexandriei, Biserica Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, binecuvântarea cuvioşilor asceţi, a monahilor care s-au sfinţit şi a marilor părinţi din vestul Alexandriei care au contribuit într-o manieră determinantă la formularea credinţei ortodoxe.
Predecesorul Preafericirii Voastre, patriarhul Partenie al III-lea, afirma că Africa este “continentul viitorului”, pe care o înţelegea, probabil, din perspectivă eclesială. Cum înţelegeţi această expresie după şapte ani de patriarhat?
Mă emoţionează faptul că v-aţi referit la patriarhul Partenie al III-lea, fericitul întru adormire înaintaş şi duhovnic al meu. A fost o mare personalitate bisericească a secolului al XX-lea. El s-a distins prin ascuţimea minţii, cultura vastă şi educaţia temeinică. Valoarea şi autoritatea persoanei sale erau recunoscute în întreaga lume ortodoxă şi în toată lumea creştină. Dumnezeu mi-a dat marea binecuvântare să-l slujesc pe pururea pomenitul patriarh Partenie al III-lea ani la rând şi să învăţ foarte multe de la el.
Într-adevăr, a rămas în istorie expresia lui: “Africa este continentul viitorului, punctul de întâlnire al culturilor şi civilizaţiilor.” Nu folosea expresia aceasta numai cu referire la viitorul continentului greu încercat din punct de vedere bisericesc, ci şi într-un sens mai general. În această caracterizare se cuprindeau toate cele ce intuia că se vor întâmpla pe pământul african, în sensul dezvoltării spirituale, sociale şi tehnologice viitoare deoarece Africa este continentul cel mai bogat în zăcăminte minerale de pe planeta noastră, unul dintre continentele cu cel mai mare potenţial uman şi poate cel mai propice în ceea ce priveşte căutările duhovniceşti şi posibilităţile de cultivare spirituală.
Mă aflu deja în al şaptelea an de patriarhat pe tronul Sfântului Apostol Marcu. Anterior am fost mitropolit în două eparhii: Camerun şi Zimbabwe. De aceea, îndrăznesc să spun că eu cunosc Africa de la o margine la cealaltă. Astfel, confirm că această expresie a adormitului întru fericire înaintaş şi duhovnic al meu nu este doar o viziune în sens literal. Îngăduiţi-mi să adaug că, în timp, Africa se va ridica la treapta de continent al viitorului, iar acest timp nu este îndepărtat. Africa şi popoarele ei vor fi viitorul acestei planete! Atunci se va săvârşi judecata conştiinţelor oamenilor din “lumea dezvoltată” pentru toate hidoşeniile pe care le-au făcut fie cu fapta, fie prin tăcere, împotriva Africii.
Deci, dezvoltarea, progresul spiritual şi bunăstarea africanilor pe baza valorilor creştine constituie pentru noi viziunea şi perspectiva noastră personală.
Bunul cel mai de preţ pe care îl oferim popoarelor africane este adevărul Sfintei Evanghelii
Biserica pe care o păstoriţi se întinde pe un teritoriu în care se regăsesc oameni de diferite religii şi confesiuni, precum şi de diferite naţionalităţi. Nu demult, un raport realizat de societatea americană “Pew Research Center” arăta că religia persecutată în cele mai multe ţări, între care sunt menţionate şi câteva din Africa, este creştinismul. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă a Alexandriei şi a întregii Africi este cunoscută ca un factor de pace, coeziune şi echilibru în această societate caracterizată de pluralismul religios şi cultural. Care sunt principalele problemele care se găsesc în spaţiul african şi cum reuşeşte Biserica să se facă eficientă în acest context social, rămânând în acelaşi timp neclintită în credinţă?
Astăzi, Africa este constituită din 55 de state şi din mai multe seminţii şi popoare diferite. Prin urmare, vorbim despre tradiţii, culturi, civilizaţii şi mentalităţi diferite, deosebite între ele de la o zonă la alta şi de la un caz la altul. Cu toate acestea, ca probleme comune ale popoarelor africane le-aş menţiona pe cele de natură socială, politică şi economică, precum şi problemele legate de sănătate, lipsa infrastructurii necesare dezvoltării. De asemenea, este adevărat că în anumite părţi ale continentului au loc conflicte religioase.
Aşadar, dincolo de eforturile şi strădaniile depuse de Patriarhia noastră pentru alinarea suferinţelor africanilor în ceea ce priveşte nivelul de viaţă, prin înfiinţarea unor şcoli, aşezăminte şi instituţii de binefacere, asistenţă medicală şi asistenţă socială, prin acordarea de ajutoare constând în hrană şi apă potabilă, medicamente şi alte bunuri necesare supravieţuirii şi ameliorării calităţii vieţii, bunul cel mai de preţ pe care îl oferim este adevărul Sfintei Evanghelii, care îl transfigurează pe om în integritatea lui făcându-l un alt Hristos.
În această luptă, care ne aduce aminte de primele veacuri creştine, nu ne temem de pluralismul cultural şi de alteritate, desigur, nici de alterarea credinţei ortodoxe care rămâne întotdeauna întreagă, neştirbită, aşa cum ne-a dat-o Domnul şi ne-au transmis-o Apostolii, Părinţii, Sfânta noastră Biserică. Ca să fie substanţială şi eficientă, strădania noastră constă în preluarea şi asumarea valorilor culturale, ideilor, limbilor şi particularităţilor specifice locului, pentru a le îmbiserici şi a le integra armonios în Trupul lui Hristos, Biserica. Astfel, noi propovăduim vestea Învierii şi a libertăţii în Hristos, pentru transfigurarea, în cele din urmă, a persoanei umane şi a lumii.
Care este rolul dialogului interreligios în promovarea păcii între popoare?
Într-o lume în care domină conflicte, inegalităţi, nedreptăţi, patimi şi interese nelegitime, într-o lume tulburată şi dezorientată, rătăcită şi îndepărtată de valorile dreptăţii, păcii şi virtuţii, dialogul între cele trei mari religii monoteiste, care au “arsenalul” spiritual al sentimentului religios faţă de un singur Dumnezeu, devine deja o datorie. Prin el se propovăduiesc mai intens decât în orice altă epocă credinţa, dragostea şi pacea. Acesta este medicamentul sufletesc pentru omenirea suferindă şi cuprinsă de angoasa existenţială.
În aceste vremuri, noi, conducătorii religioşi, nu avem dreptul să tăcem şi să stăm deoparte, când oameni nevinovaţi, copii şi prunci curaţi îşi pierd viaţa, darul cel mai de preţ şi inalienabil făcut lor de Dumnezeu, din cauza foamei, a setei, a războaielor, a terorismului sau, chiar mai rău, din cauza conflictelor declanşate şi susţinute în numele lui Dumnezeu.
Când este invocată religia pentru susţinerea unui conflict, glasurile credincioşilor ar trebui să se înalţe, să devină glasuri de protest pentru apărarea hainei sfinte a credinţei în faţa tentativei de schimbare a ei în sabie a violenţei şi a vărsării de sânge. Dacă credinţa este mobilizată pentru a porni la război atunci, la polul opus, noi toţi trebuie să ne unim glasul în strigăt de protest, în numele păcii. Argumentul nostru rămâne valabil pentru totdeauna: credinţa noastră vorbeşte despre pace. Textele noastre sfinte promovează pacea. În consecinţă, numai dacă omul urmează calea dreptei credinţe – nu pe cea a fanatismului religios – va exista pacea adevărată.
Unitatea creştină se impune pentru a face faţă animozităţilor sociale
În dialogul cu celelalte religii, există cumva pericolul denaturării adevărului de credinţă propovăduit de Biserica Ortodoxă? Nu există riscul ca această pace, care se doreşte, să fie rezultatul compromisurilor şi al renunţării la anumite aspecte din specificul credinţei noastre?
Când ne aflăm în dialog cu alte religii, nu dialogăm pe tărâm dogmatic. Desigur, învăţătura mântuitoare nu se pune “pe masa tratativelor”. De altfel, dogmele diferă de la o religie la alta. Discutăm însă pe baza principiilor generale comune care inspiră religiile cum ar fi: atitudinea lor faţă de persoana umană şi faţă de lume, idealurile lor de pace, dragostea, dreptatea şi egalitatea etc. Un astfel de dialog, când se desfăşoară sincer şi cinstit, nu poate să aducă decât rezultate pozitive.
Prin urmare, nu cred că acest efort constituie “rabat” de la credinţa ortodoxă. Nu cred că vreunul dintre reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe locale, ales cu grijă de acestea, are dreptul să negocieze credinţa Părinţilor noştri. Reprezentanţii la astfel de dialoguri îşi asumă răspunderea de a prezenta poziţiile ortodoxe înaintea partenerilor lor de dialog de alte religii, cu speranţa că aceştia vor accepta adevărul acestor poziţii spre folosul lumii.
Care sunt semnificaţiile noţiunii de “unitate creştină” şi care sunt beneficiile pe care le aduce înţelegerea ei societăţii de astăzi?
În ciuda faptului că în cursul veacurilor cămaşa Domnului, cea fără cusătură, a fost sfâşiată în multe bucăţi, Sfânta lui Biserică, porunca Sfintei Evanghelii “ca toţi să fie una”, constituie un indicator de suflet în ceea ce priveşte responsabilitatea noastră. Dialogurile teologice se îndreaptă în această direcţie, în sensul cunoaşterii şi înţelegerii reciproce, chiar dacă persistă mari devieri sau abateri de la adevărul Bisericii celei “una, sfântă, sobornicească şi apostolică”. Indiferent de felul în care se desfăşoară dialogurile, vă pot spune că, în faţa problemelor uriaşe ale lumii contemporane, unitatea creştină se impune pentru a face faţă nedreptăţilor sociale, violenţei, terorismului, marginalizării şi excluderii sociale, discriminărilor, distribuirii inegale şi nedrepte a resurselor şi bogăţiilor, formelor contemporane de sclavie, sărăciei etc.
În jurisdicţia Patriarhiei pe care o păstoriţi funcţionează şi o parohie românească, ca semn al bunei cooperări dintre Patriarhia Ortodoxă a Alexandriei şi întregii Africi şi Patriarhia Română. Cum a evoluat această relaţie dintre Biserici până în acest moment şi care sunt perspectivele unei cooperări tot mai strânse?
Într-adevăr, în Africa de Sud există şi funcţionează cu roade frumoase o comunitate parohială românească, sub omoforul ierarhului locului, Mitropolitul de Johannesburg şi Pretoria, iar acesta se află în jurisdicţia Patriarhiei Alexandriei şi a întregii Africi. Viaţa pastorală şi liturgică a acestei parohii se desfăşoară în limba română şi conform tradiţiilor liturgice specifice ţării dvs. Preoţii provin din Patriarhia Română şi slujesc cu încuviinţarea şi binecuvântarea Patriarhului Alexandriei. Colaborarea noastră de până acum este excelentă şi aceasta dovedeşte că ne lăsăm purtaţi de duhul dragostei, al respectului reciproc, al iubirii şi al încrederii. Acest duh călăuzeşte Patriarhiile noastre în relaţiile dintre ele. În acest cadru, orice fel de colaborare nu poate să aducă decât roade frumoase şi bogate.
Vă rugăm să transmiteţi un mesaj de suflet pentru poporul român!
De-a lungul istoriei, poporul român a dovedit că rămâne statornic în credinţa şi tradiţiile părinţilor săi. Aceasta este cea mai mare comoară şi temelia neclintită pe care se zideşte viitorul, în lumea actuală aflată în continuă schimbare. Din adâncul inimii, vă urez şi mă rog să mergeţi înainte pe această cale, cu binecuvântarea Preabunului Dumnezeu, spre slava sfântului său nume şi pentru mântuirea poporului vostru!
Închinarea la sfintele moaşte aduce credincioşilor binecuvântare cerească şi putere dumnezeiască
La sărbătoarea Catedralei patriarhale din Bucureşti, foarte mulţi credincioşi vin pentru a se închina la moaştele sfinţilor. Cât de important este cultul sfinţilor cu moaşte în viaţa Bisericii şi ce folos duhovnicesc aduce credincioşilor cinstirea lor?
Sfintele moaşte, ca dovadă palpabilă a lucrării Duhului Sfânt, constituie izvor de binecuvântare şi susţinere spirituală pentru poporul creştin de-a lungul veacurilor. Cinstindu-ne sfinţii şi închinându-ne sfintelor lor moaşte, dăm expresie înainte de toate stării noastre de închinare lui Dumnezeu cel în Treime slăvit, de la care ni se dăruieşte tot harul sfinţitor. În acelaşi timp, cinstim persoanele fraţilor noştri care au arătat în mod clar că atunci când omul răspunde chemării lui Dumnezeu şi i se încredinţează deplin pentru a dobândi mântuirea şi sfinţirea, el poate să se facă pe sine, în integritatea fiinţei sale psiho-somatice, lăcaş al harului dumnezeiesc. El devine propovăduitor fierbinte al credinţei vii şi adevărate în Domnul mult milostiv, care atunci când vrea, “biruieşte rânduiala firii, după cum s-a scris”, după cum se spune în cântările Bisericii. Prin urmare, închinarea la sfintele moaşte, ca legătură sau contact direct cu roadele îndumnezeirii, nu pot oferi credincioşilor nimic altceva decât binecuvântare cerească şi putere dumnezeiască. În acelaşi timp, închinarea constituie şi o dovadă sau o pildă văzută a învăţăturii despre viaţa şi Împărăţia veşnică a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Biserica Alexandriei se poate lăuda în Domnul cu sfintele moaşte pe care le păstrează ca pe o comoară nepreţuită şi le cinsteşte după obiceiul Bisericii Ortodoxe.”
Interviu realizat de Gheorghe-Cristian Popa