|
Cele patru depozite sufleteÅŸti date de Dumnezeu în paza bărbatului (filiaÅ£ia, căsătoria, maternitatea ÅŸi sororatul), în cele patru ipostaze ale lui - de tată, de soÅ£, de fiu ÅŸi de unchi matern (deci de frate) sunt astăzi degradate ÅŸi prin degradarea lor vine surparea lumii. Dumnezeu a înzestrat familia, pe fiecare în parte, cu hambare pline. Nimeni nu porneÅŸte în viaţă, pe drumul familiei sale, sărac, cu hambarele goale. De la Dumnezeu ai multe, de la tine poÅ£i spori ori măcar păstra.
Răspunderea pentru hambarele divine ale familiei cade toată asupra capului de familie - asupra tatălui. Lucrul acesta a fost recunoscut în dreptul roman, chiar dacă acolo ideea apare sub înÅ£elesul dreptului tatălui, nu sub înÅ£elesul pe care ni-l tâlcuieÅŸte ideea divină de slujire. În dreptul roman, tatăl e „ÅŸeful“ familiei sale (pater familias), nu slujitorul ei, cum ni se tălmăceÅŸte în învăţătura Evangheliei. Profilul bărbatului ÅŸi deci al tatălui este, iată, decisiv pentru calea pe care va merge familia lui.
Profilul tatălui atrage după sine un anume tip al climatului familial, o anume configuraÅ£ie a sentimentelor familiale predominante în cadrul familiei. Degradarea tiparului patern atrage, de aceea, degradarea sufletească a întregii familii, o noologie familială degradată.
Tatăl poate să fie autoritar, dar ÅŸi despotic ÅŸi neresponsabil, ceea ce atrage o dinamizare direcÅ£ionată a climatului familial, pe care îl putem examina pe un ax orizontal, un continuum de variaÅ£ie. La un pol pe acest ax se situează un tată excesiv autoritar, compulsiv spre represiune, iar acest tipar patern se corelează cu un climat familial în care vor precumpăni sentimente bazate pe frică ÅŸi adeseori pe ipocrizie. În genere, într-o familie autoritaristă, marcată de un exces de autoritate, femeia este „respectuoasă“ formal, face copii din datorie, iubeÅŸte din datorie etc.
Pe acelaÅŸi ax orizontal, la polul opus, compus de tipul tatălui nonresponsabil, care nu-ÅŸi asumă răspunderi în familia lui, pentru familia lui, degradarea îmbracă forma anarhiei: familii monoparentale, fii fără sentimente filiale ÅŸi deci cu sentimente de apartenenţă diminuate, anarhie afectivă în raport cu valorile comunitare: zeflemea, profanare, înjurătură (de mamă, de femeie, de patrie), hulă. Într-un atare climat se naÅŸte un afamilism sui-generis, transpus în lume prin predispoziÅ£ii spre profanare, spre hulire de Dumnezeu ÅŸi spre zeflemea ÅŸi deopotrivă spre cele mai stranii experimentalisme parafamiliale.
MulÅ£i dintre intelectualii „faimoÅŸi“ de astăzi se încadrează aici, descind din atari familii anarhizate. Pe axul vertical, la rândul său, putem reprezenta, în lumina teoriei lui E. Demolins, la un pol, tipul familiei particulariste, iar la celălalt pol, tiparul familiei patriarhale. În viziunea lui E. Demolins, tipul familial patriarhal presupune, pe lângă alte trăsături, un tip special de autoritate a capului de familie în care se îmbină funcÅ£iile tatălui, ale magistratului, pontifului, suveranului. „Tatăl familiei sau patriarhul“ are autoritatea asupra întregii familii; autoritatea paternalistă e posibilă în condiÅ£iile inexistenÅ£ei unei puteri publice ori a unei puteri publice diminuate; „...acÅ£iunea puterii publice creÅŸte pe măsură ce aceea a tatălui scade“ (prezentarea celor două tipare familiale la I. Bădescu, „Istoria sociologiei. Perioada marilor sisteme“, Editura Economică, BucureÅŸti, 2000).
Acesta este tipul patriarhal pur, mai ales atunci când patriarhul este ÅŸi cel care menÅ£ine grupul sub ascultarea adevăratului Dumnezeu (cum au făcut patriarhii Vechiului Testament) ÅŸi deci mediază raportul comunităţii cu autoritatea sacră (pontif â punte). Întregul destin al societăţilor patriarhale (ÅŸi/sau ţărăneÅŸti) atârnă de capacitatea lor de a controla raportul dintre autoritatea patriarhului ÅŸi autoritatea publică, adică dintre „autoritatea patriarhală“ ÅŸi „direcÅ£ia“ iniÅ£iată istoric prin apariÅ£ia unei clase specializate în administrarea „domeniilor publice“ ÅŸi deci în exercitarea autorităţii publice. La rândul său, tiparul particularist de familie, restrânsă la nucleul tată-mamă-copii, consacră „triumful individului asupra statului“. Ea este tipul familial al naÅ£iunilor scandinave ÅŸi anglo-saxone. „Familia particularistă formează caractere independente la tineri, le dezvoltă capacităţile de iniÅ£iativă ÅŸi putere organizatorică, pregătindu-i să conducă afaceri ÅŸi activităţi comerciale în mod independent. GraÅ£ie iniÅ£iativei individuale ÅŸi capacităţilor speciale, individul este apreciat prin el însuÅŸi. El este organizator ÅŸi patron al unor grupuri sociale publice sau private legate direct de afacerile iniÅ£iate“. În societăţile în care predomină acest tip, individul „prevalează asupra comunităţii, viaÅ£a privată asupra celei publice, profesiunile utile asupra celor liberale ÅŸi administrative“ (E. Demolins).
Deja răspunderea pentru cele depozitate de Dumnezeu în tezaurul sufletesc al familiei este, iată, împărÅ£ită de tată ÅŸi fiu. Ei se află împreună răspunzători în faÅ£a lui Dumnezeu pentru starea familiei lor. Dumnezeu a pus, iată, în depozitul spiritual al familiei daruri suprafireÅŸti, dar a trecut asupra capului de familie, odată cu libertatea folosirii lor, ÅŸi răspunderea pentru ele. În acest sens putem tâlcui că insul se mântuie pe sine prin ÅŸi deodată cu familia lui, are, altminteri spus, puteri de mântuire în familia lui, dar ÅŸi teribile primejdii de cădere. Pentru toate, Dumnezeu ne-a dat ÅŸi putere. Restul vine de la noi înÅŸine. Åži răspunderea cade asupra noastră odată cu libertatea de a folosi ceea ce este de la Dumnezeu după cum ne este voia. Dacă vom găsi calea ca să facem cu voia noastră voia lui Dumnezeu, atunci am găsit ÅŸi cheia cu care se vor deschide uÅŸile raiului pentru noi. Ratarea rolurilor ÅŸi risipirea darului familiei aduce, iată, primejdia să tragi după tine, în abisul osândei veÅŸnice, toată familia ta. Este în puterea ta să dăruieÅŸti familiei raiul sau iadul. În toate acestea este voia ta ÅŸi răspunderea ta, încât nu e temei să faci pe Dumnezeu răspunzător pentru nenorocirile familiei tale. Dumnezeu Å£i-a dat ÅŸi dacă tu ai risipit ceea ce ai primit de la Dumnezeu, culegi ce-a rămas din cele degradate în cele ale lumii, adică neghina. Ceea ce ai semănat cu faptele tale aceea culegi pentru familia ta.
Acesta este îndreptarul pentru buna familie, altul nu există nici pe pământ ÅŸi nici în cer. Iar dreptarul acesta este la tine, bărbat tânăr, care te pregăteÅŸti să devii soÅ£ ÅŸi tată, fiind fiul maicii tale ÅŸi fratele surorii tale. În faÅ£a sfântului altar dai unul dintre marile tale examene pentru deprinderea învăţăturii divine. Cu tine odată, la acelaÅŸi examen, sunt prezenÅ£i toÅ£i ai tăi, tot neamul tău, în frunte cu părinÅ£ii tăi după fire. De data aceasta însă cel ce poate câÅŸtiga pentru ei toÅ£i eÅŸti tocmai tu, aÅŸa cum ieri a fost tatăl tău, alaltăieri tatăl tatălui tău ÅŸ.a.m.d. Poate că el a câÅŸtigat ori o fi pierdut examenul acesta divin.
Articol preluat din Ziarul Lumina - luni 15 decembrie 2008 |
