Istoric Program Galerie Sf.Moaste Evenimente Tamaie Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
 
 
 

 

 

 

 



Maica Domnului
Prodromita

Asculta

Inapoi
Darurile barbatului

Cele patru depozite sufleteşti date de Dumnezeu în paza bărbatului (filiaţia, căsătoria, maternitatea şi sororatul), în cele patru ipostaze ale lui - de tată, de soţ, de fiu şi de unchi matern (deci de frate) sunt astăzi degradate şi prin degradarea lor vine surparea lumii. Dumnezeu a înzestrat familia, pe fiecare în parte, cu hambare pline. Nimeni nu porneşte în viaţă, pe drumul familiei sale, sărac, cu hambarele goale. De la Dumnezeu ai multe, de la tine poţi spori ori măcar păstra.

Răspunderea pentru hambarele divine ale familiei cade toată asupra capului de familie - asupra tatălui. Lucrul acesta a fost recunoscut în dreptul roman, chiar dacă acolo ideea apare sub înţelesul dreptului tatălui, nu sub înţelesul pe care ni-l tâlcuieşte ideea divină de slujire. În dreptul roman, tatăl e „şeful“ familiei sale (pater familias), nu slujitorul ei, cum ni se tălmăceşte în învăţătura Evangheliei. Profilul bărbatului şi deci al tatălui este, iată, decisiv pentru calea pe care va merge familia lui.

Profilul tatălui atrage după sine un anume tip al climatului familial, o anume configuraţie a sentimentelor familiale predominante în cadrul familiei. Degradarea tiparului patern atrage, de aceea, degradarea sufletească a întregii familii, o noologie familială degradată.

Tatăl poate să fie autoritar, dar şi despotic şi neresponsabil, ceea ce atrage o dinamizare direcţionată a climatului familial, pe care îl putem examina pe un ax orizontal, un continuum de variaţie. La un pol pe acest ax se situează un tată excesiv autoritar, compulsiv spre represiune, iar acest tipar patern se corelează cu un climat familial în care vor precumpăni sentimente bazate pe frică şi adeseori pe ipocrizie. În genere, într-o familie autoritaristă, marcată de un exces de autoritate, femeia este „respectuoasă“ formal, face copii din datorie, iubeşte din datorie etc.

Pe acelaşi ax orizontal, la polul opus, compus de tipul tatălui nonresponsabil, care nu-şi asumă răspunderi în familia lui, pentru familia lui, degradarea îmbracă forma anarhiei: familii monoparentale, fii fără sentimente filiale şi deci cu sentimente de apartenenţă diminuate, anarhie afectivă în raport cu valorile comunitare: zeflemea, profanare, înjurătură (de mamă, de femeie, de patrie), hulă. Într-un atare climat se naşte un afamilism sui-generis, transpus în lume prin predispoziţii spre profanare, spre hulire de Dumnezeu şi spre zeflemea şi deopotrivă spre cele mai stranii experimentalisme parafamiliale.

Mulţi dintre intelectualii „faimoşi“ de astăzi se încadrează aici, descind din atari familii anarhizate. Pe axul vertical, la rândul său, putem reprezenta, în lumina teoriei lui E. Demolins, la un pol, tipul familiei particulariste, iar la celălalt pol, tiparul familiei patriarhale. În viziunea lui E. Demolins, tipul familial patriarhal presupune, pe lângă alte trăsături, un tip special de autoritate a capului de familie în care se îmbină funcţiile tatălui, ale magistratului, pontifului, suveranului. „Tatăl familiei sau patriarhul“ are autoritatea asupra întregii familii; autoritatea paternalistă e posibilă în condiţiile inexistenţei unei puteri publice ori a unei puteri publice diminuate; „...acţiunea puterii publice creşte pe măsură ce aceea a tatălui scade“ (prezentarea celor două tipare familiale la I. Bădescu, „Istoria sociologiei. Perioada marilor sisteme“, Editura Economică, Bucureşti, 2000).

Acesta este tipul patriarhal pur, mai ales atunci când patriarhul este şi cel care menţine grupul sub ascultarea adevăratului Dumnezeu (cum au făcut patriarhii Vechiului Testament) şi deci mediază raportul comunităţii cu autoritatea sacră (pontif â punte). Întregul destin al societăţilor patriarhale (şi/sau ţărăneşti) atârnă de capacitatea lor de a controla raportul dintre autoritatea patriarhului şi autoritatea publică, adică dintre „autoritatea patriarhală“ şi „direcţia“ iniţiată istoric prin apariţia unei clase specializate în administrarea „domeniilor publice“ şi deci în exercitarea autorităţii publice. La rândul său, tiparul particularist de familie, restrânsă la nucleul tată-mamă-copii, consacră „triumful individului asupra statului“. Ea este tipul familial al naţiunilor scandinave şi anglo-saxone. „Familia particularistă formează caractere independente la tineri, le dezvoltă capacităţile de iniţiativă şi putere organizatorică, pregătindu-i să conducă afaceri şi activităţi comerciale în mod independent. Graţie iniţiativei individuale şi capacităţilor speciale, individul este apreciat prin el însuşi. El este organizator şi patron al unor grupuri sociale publice sau private legate direct de afacerile iniţiate“. În societăţile în care predomină acest tip, individul „prevalează asupra comunităţii, viaţa privată asupra celei publice, profesiunile utile asupra celor liberale şi administrative“ (E. Demolins).

Deja răspunderea pentru cele depozitate de Dumnezeu în tezaurul sufletesc al familiei este, iată, împărţită de tată şi fiu. Ei se află împreună răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru starea familiei lor. Dumnezeu a pus, iată, în depozitul spiritual al familiei daruri suprafireşti, dar a trecut asupra capului de familie, odată cu libertatea folosirii lor, şi răspunderea pentru ele. În acest sens putem tâlcui că insul se mântuie pe sine prin şi deodată cu familia lui, are, altminteri spus, puteri de mântuire în familia lui, dar şi teribile primejdii de cădere. Pentru toate, Dumnezeu ne-a dat şi putere. Restul vine de la noi înşine. Şi răspunderea cade asupra noastră odată cu libertatea de a folosi ceea ce este de la Dumnezeu după cum ne este voia. Dacă vom găsi calea ca să facem cu voia noastră voia lui Dumnezeu, atunci am găsit şi cheia cu care se vor deschide uşile raiului pentru noi. Ratarea rolurilor şi risipirea darului familiei aduce, iată, primejdia să tragi după tine, în abisul osândei veşnice, toată familia ta. Este în puterea ta să dăruieşti familiei raiul sau iadul. În toate acestea este voia ta şi răspunderea ta, încât nu e temei să faci pe Dumnezeu răspunzător pentru nenorocirile familiei tale. Dumnezeu ţi-a dat şi dacă tu ai risipit ceea ce ai primit de la Dumnezeu, culegi ce-a rămas din cele degradate în cele ale lumii, adică neghina. Ceea ce ai semănat cu faptele tale aceea culegi pentru familia ta.

Acesta este îndreptarul pentru buna familie, altul nu există nici pe pământ şi nici în cer. Iar dreptarul acesta este la tine, bărbat tânăr, care te pregăteşti să devii soţ şi tată, fiind fiul maicii tale şi fratele surorii tale. În faţa sfântului altar dai unul dintre marile tale examene pentru deprinderea învăţăturii divine. Cu tine odată, la acelaşi examen, sunt prezenţi toţi ai tăi, tot neamul tău, în frunte cu părinţii tăi după fire. De data aceasta însă cel ce poate câştiga pentru ei toţi eşti tocmai tu, aşa cum ieri a fost tatăl tău, alaltăieri tatăl tatălui tău ş.a.m.d. Poate că el a câştigat ori o fi pierdut examenul acesta divin.

Articol preluat din Ziarul Lumina - luni 15 decembrie 2008

 

Evenimente

• SĂ-I ÎNVĂȚĂM COLINDE...
• DĂRUIND VEȚI DOBÂNDI
• Pelerinaj în Țara Sfântă

Calendar


 
 
 
Istoric Program Galerie Evenimente Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
                 
        @ Schitul Darvari 2008