" Părinte Vladimir, e posibil oare ca oamenii de azi să nu fie pregătiți pentru căsătorie?
Nu numai că e posibil, ci majoritatea se dovedesc a nu fi pregătiÅ£i. În fiecare zi observăm cum oamenii nu-ÅŸi văd locul lor într-o viitoare familie, nu-ÅŸi înÈ›eleg responsabilitățile pe care le au atunci când se căsătoresc. În general, au o idee foarte vagă asupra sensului È™i scopul său. În lumea contemporană, familia este foarte adesea înÈ›eleasă doar ca un mijloc de a satisface nevoile trupeÅŸti ÅŸi sufleteÅŸti.
Din păcate, în societatea noastră de astăzi, nu există nici o idee clară asupra căsătoriei. È˜i chiar È™i în predania Bisericii învăţătura despre căsătorie nu este suficient de dezvoltată. Cu mult mai bine este reprezentată învăţătura despre asceză, despre nevoinÅ£a monahală. Dar despre familie, despre căsătorie, diverÅŸi autori au scris mult, dar cu toate acestea nu suficient, în special pentru timpurile de acum. Deoarece o perioadă nouă ridică noi întrebăriÈ™i probleme, iar răspunsurile adecvate pentru acesteasunt foarte puÈ›ine astăzi.

După ce criterii să se ghideze omul care intenÅ£ionează să-ÅŸi întemeieze o familie? Cum să facă să nu greÅŸească, luând altceva drept dragoste, atunci când dragostea nu apare?
Din păcate, mulÈ›i oameni nu mai înÈ›eleg ce este dragostea. Astăzi, prin acest cuvânt se înÅ£elege doar o anumită atracÈ›ie a bărbatului È™i a femeii unul faţă de altul, un fel de simpatie reciprocă. Acest mod de a înÅ£elege dragostea, desigur, nu poate fi o temelie de nădejde pentru căsătorie: atracÅ£ia poate să scadă. Apoi, în cazul în care soÈ›ia „se urâÅ£eÅŸte", nu mai este la fel de atrăgătoare, trebuie lăsată, căutată alta. Dragostea pare să fi trecut, iar odată ce eu nu o mai iubesc, cine mă oligă să mai trăiasc cu ea? Avem libertate! În cele din urmă, acest „nu iubesc" este argumentul principal pentru desfacerea căsătoriei. ÎnÅ£elegând în acest fel dragostea, ea nu mai este bază pentru căsătorie, ci o bombă cu ceas, care mai devreme sau mai târziu o va distruge.
Motivul pentru acest lucru se găseÅŸte în înlocuirea înÅ£elesurilor: dragostea este confundată cu îndrăgostirea, iar acestea sunt lucruri fundamental diferite. Se spune în limbajul ascetic creÈ™tin că îndrăgostirea este o patimă, o pasiune, adică o atracÅ£ie senzuală (lipsită de componenta spirituală - n.r.).
Dar iubirea în sensul creÅŸtin nu este doar un sentiment, ci o aranjare a inimii omului, prin care el este gata să se uite pe sine de dragul celor pe care îi iubeÈ™te. Atunci el nu trăieÈ™te pentru propriile interese È™i dorinÈ›e, ci pentru interesele oamenilor iubiÅ£i È™i este pregătit să sacrifice de dragul bunăstării lor tot ceea ce are, până la propria sa viață.
Îndrăgostirea, dimpotrivă, ca orice pasiune, încearcă să posede obiectul dorinÈ›ei sale È™i e concentrată exclusiv pe ea însăşi, pe propria satisfacÈ›ie.
Dacă pe măsură ce timpul trece, în căsătorie, îndrăgostirea trece ÅŸi face loc adevăratei iubiri, aceasta poate fi considerată o căsnicie fericită. Tocmai aÅŸa se concepea familia odinioară.
Astăzi, se vorbeÅŸte foarte mult despre dragoste, dar prin aceasta se are în vedere îndrăgostirea ca dorinţă arzătoare, ceea ce duce la consecinÈ›e regretabile.

Dacă îndrăgostirea trece cu timpul, iar dragostea adevărată apare abia în căsătorie, încotro să se orienteze cineva care doreÅŸte să-ÅŸi întemeieze o familie?
Nu cred că dragostea apare numai în căsătorie. Dragostea este o caracteristică a inimii omului. Dacă omul a descoperit în sine această însuÅŸire, atunci el Îl iubeÈ™te pe Dumnezeu, îi iubeÈ™te pe cei dragi, animalele, natura. Astfel de persoane, căsătorindu-se, sunt dinainte pregătite să-ÅŸi iubească alesul. Cu siguranţă, cu toÈ›ii ÅŸtim că în secolele anterioare adeseori soÈ›ii nu se vedeau niciodată unul pe celălalt chiar până la cununia religioasă. Pe atunci, părinÅ£ii erau cei care căutau mireasa sau mirele, ei se înÅ£elegeau între ei È™i, astfel, decideau soarta copiilor lor. În literatură aceasta a fost prezentată ca o încălcare grosolană a libertății copiilor, o opresiune a acestora, o asprime È™i o bădărănie înfiorătoare a părinÅ£ilor, care nu pot fi tolerate È™i trebuie să fie combătute.
Dar să ne gândim că, în ciuda faptului că oamenii se căsătoreau atunci fără să se È™tie unul pe altul, familiile erau cu mult mai stabile, mai trainice È™i, cu siguranţă, mai fericite. Dar astăzi, când viitorii soÈ›i au atât de mult timp È™i posibilitatea de a se cunoaÅŸte È™i discuta înainte de căsătorie, familiile fericite nu mai sunt atât de multe.
Într-adevăr, în trecut, atunci când părinÈ›ii găseau fiicei lor un mire vrednic, ea nu putea pur ÅŸi simplu să se îndrăgostească de el, pentru că nu-l cunoÅŸtea, È™i, uneori, nici măcar nu-l văzuse înainte. Dar ea s-a pregătit să-l iubească, s-a pregătit să-i dedice întreaga viață necunoscutului ce urma să-i fie soÈ›, să-i fie companie È™i ajutor de nădejde. AcelaÈ™i lucru se poate spune ÅŸi despre mire. Viitorea dragoste conjugală a fost coaptă dinainte în sufletele lor.
VreÅ£i să spuneÅ£i că dragostea adevărată nu implică nici o atitudine selectivă, subiectivă că, dacă o persoană este pregătită să iubească, ea se poate îndrăgosti de cine doreÅŸte?
Nu, desigur, se întâmpla pur È™i simplu să nu-i placă de cineva sau să fie caractere ce nu se potrivesc. În această abordare, se întâmplau de multe ori greÈ™eli È™i abuzuri intenÅ£ionate. È˜i, în ziua de azi, nimeni sănătos la minte nu ar promova o asemenea metodă de încheiere a căsătoriilor. Desigur, deÈ™i iubirea nu este doar un sentiment, ci un sentiment de simpatie personală; admiraÈ›ia, apropierea sufletească sunt prezente în ea È™i joacă un rol important. Dar eu încă mai doresc să subliniez că, înainte era vorba de dispunerea de a-l accepta pe celălalt aÅŸa cum este el, cu toate avantajele È™i dezavantajele, È™i dispoziÅ£ia de a-l iubi, în ciuda posibilelor dificultăți È™i obstacole. Mai înainte am evidenÅ£iat această dorință de a se sacrifica de dragul persoanei dragi, natura însăși a iubirii jertfelnice era pe primul loc.
Acum, dimpotrivă, tinerii, de regulă, sunt convinÅŸi că nu se cuvine să-ÅŸi sacrifice interesele È™i confortul în numele iubirii, că mariajul există anume pentru a satisface nevoile egoiste. Adică este vorba numai de îndrăgostire, de pasiune. Dar pe un asemenea fundament instabil, nici o structură solidă nu poate fi construită.

Ce anume aduce cea mai multă fericire în căsătorie?
Sentimentul de unitate în dragoste, unitate în Dumnezeu. Când toÅ£i în familia ta îl iubesc pe Dumnezeu È™i se iubesc unii pe alÅ£ii.Aceasta ÅŸi este cea mai mare bucurie, mai ales atunci când în jurul tău marea vieÅ£ii se zbuciumă, în jurul tău e furtună ÅŸi vijelie, È™i în luntrea familiei tale e liniÅŸte, bucurie, pace, dragoste È™i Hristos.Atunci îÅ£i doreÅŸti ca toată lumea să fie bine si fericită, te bucuri că binele este mai puternic decât răul, iar în inimă îÅ£i pătrunde mulÅ£umirea faţă de Dumnezeu."