" Suntem tineri si ne dorim adesea sa cunoastem din tainele iubirii, sa iubim si sa fim iubiti deopotriva. Ne gandim mult la asta, defapt ne gandim mai tot timpul la asta. Iar unul din gandurile care ne ocupa mintea destul de des in aceasta privinta...este sarutul. Sarutul cu persoana iubita.

Pacat insa ca nu ne dam seama de mediul deplorabil in care suntem invatati sa intelegem sarutul, mediu in care am fost crescut si eu, bine-nteles, mediu in care cresc din ce in ce mai multi tineri: Sarutul de la televizor.

Am vazut multe saruturi la viata noastra mai ales la televizor, unele in filme de duzina, altele in filme cu povesti sclipitoare. Dar toate sarutarile pe care le-am vazut daruite cu atata gratuitate, oricat de frumoasa si de ziditoare ar fi fost povestea de dragoste in interiorul carora au luat nastere, raman un pacat.

Si un astfel de sarut este pacat pentru ca nu este consfintit de taina casatoriei, si mai mult decat atat, este unul adulterin caci multi actori si actrite care joaca in astfel de roluri sunt casatoriti(e) legitim in viata de zi cu zi cu alte persoane. Oricat de "profesional" ar fi sarutul, pacatul tot este infaptuit, dar mai rau...ca are recul in inimile noastre. Si ne-am impartasit de pacatul lor, uitandu-ne, de tare multe ori.

Asa am fost invatati sa cautam sarutul cu orice pret, de la o varsta cat mai frageda, sa-l daruim fara sa ne gadim cata incarcatura sufleteasca si cata insemnatate are, ajungand sa slutim unul din cele mai intime si curate gesturi de dragoste, in ceva grosolan, patimas si banal.

Abia dupa ce m-am casatorit, am invatat ca sarutul nu este un gest de afectiune fata de sot/sotie ci o impartasire a dragostei, in taina lui Dumnezeu. Ca ma vatam atunci cand caut sarutul cu dezinvoltura, caci sarutul este ceva intim si profund, iar nu superficial si in vazul lumii. Ca pentru sarut, trebuie sa-mi curatesc buzele cu rugaciuni si lacrimi, ca sarutul nu este doar al buzelor, ci o unire a inimilor...ca sarutul se adreseaza doar familiei, sfintelor moaste si icoanelor. Ca el nu se adreseaza si nu se va adresa in veci  prietenului (prietenei) de doua saptamani sau doua luni...ci doar sotului (sotiei).

Abia atunci cand privirea inocenta a copilului tau se aproprie de buzele tale, abia atunci cand curatia lui te pune fata in fata cu necuratia ta, ca intr-o oglinda,...abia atunci realizezi ca esti ca un betiv notoriu in fata unui sfant.

Cand saruti fruntea nevinovata si inocenta a copilului tau, cum sa nu te cutremuri si sa nu te gandesti ca iti manjesti propriul copil de necuratia buzelor tale care s-au spurcat de-a lungul vremii cu atatea injurii, minciuni, betii, care au sarutat patimas alte buze decat cele ale mamei copilului tau... si cate si mai cate?!?

Cum sa nu te mustre constiinta care striga in tine arzator: "Sfanta sarutare...unde esti?"

Incă mai sunt astăzi fete care vor să-şi sărute doar soţul. Încă mai sunt oameni care ştiu că sărutul  nu este doar o banala atingere a buzelor, ci este un act liturgic, este o impartasire tainică a doua inimi."

Cum se sărută ?

 ” Da...acesta este cu siguranţă un complex de care ne lovim aproape toţi tinerii mai devreme sau mai târziu...Primul meu sărut. Oare cum o fi?  Când vedem atâtea şi atâtea săruturi promovate la televizor şi pe stradă cu atâta pasiune, cum să nu te gandeşti la cum este să săruţi persoana pe care o iubesti? Iar faptul că nu ştii să săruti este dat de inocenta ta, cel putin trupească. Dar ce te faci când ştii că totul are un început...un început pe care nu-l ştii.

Oare de ce nu a dat Dumnezeu în firea omului ca să ştie dinainte cum trebuie să se sărute? Este atât de stanjenitoare această situaţie... Dacă iubirea este un sentiment atât de firesc, atunci de ce sărutul, acest gest de iubire, ne pare pe cât de tentant, pe atât de necusocut? Insă tocmai aici este problema, că Dumnezeu chiar a dat din firea omului să ştie cum să se sărute cu persoana iubită, numai că această taină este ascunsă adânc în inimă, ca o comoara de mult preţ, şi iese la suprafaţă tocmai atunci când tu cu persoana iubită vă veţi descoperi împreună.

Nu a fost niciodată nevoie de o şcoală, o tehnică, sau exerciţii speciale pentru ceva atât de firesc ca sărutul. Buzele curate oferite soţului/soţiei sunt o jertfă deosebită făcută pe altarul dragostei, poate o jertfă mai mare decât chiar fecioria, pentru că defapt fecioria trupului începe întotdeauna de la buze. Defapt problema nu este cum să mă sărut cu persoana iubită, pentru că eu, înainte de asta am nevoie să ştiu cine este persoana iubită şi când să mă sărut cu persoana iubită?

Eu vreau să fiu întotdeauna împreună cu persoana iubită, pentru că aşa mă simt împlinit, iar această persoană nu poate fi decât viitorul meu soţ sau sotie. Este persoana în care am toată încrederea, şi cu care vreau să-mi împart toată fiinta...inclusiv sărutul. Aţi oferi buzele doar viitorului soţ (soţie), chiar dacă pare un ideal desprins din timpuri străvechi, este ceea ce işi doreste fiecare tânăr îndrăgostit, de cele mai multe ori chiar fără să realizeze. Şi din păcate, de cele mai multe ori ,realizează prea târziu.

Dacă mă gândesc bine, inima-mi spune că eu nu vreau să cunosc mai multe buze străine, care la rândul lor s-au cunoscut cu mai multe buze străine, din impulsul hormonilor, pentru a-mi stăvili o curiozitate şi poftă de moment...pentru că asta nu este iubire. Eu vreau să-mi dăruiesc buzele doar persoanei cu care vreau să merg pe drumul veşniciei, şi mi-aş dori ca acea persoană să gândească şi să facă la fel pentru mine. Îmi doresc foarte mult ca persoana cu care mă voi casatori să nu-şi impartă buzele cu nimeni decât cu mine.

Poate îmi vei zice că par idealist, sau gelos din cale-afară. Dar stai putin...oare nu simţi şi tu in inima ta că iubirea şi orice gest care decurge din ea este intimă? Nu simţi nevoia de intimitate atunci când eşti alături de cel pe care-l îndrăgeste inima ta atât de mult? Nu simţi nevoia de a te dărui unei singure persoane în totalitate? Dragostea se dezvlăuie doar în intimitate, acoperită de haina căsătoriei. Altfel cu sigurantă că mă voi vătăma. Dăruirea buzelor prin sărut, este  întotdeauna precedată de dăruirea inimii, fie ea curată sau pătimaşă.

Nu poţi să săruţi pe cineva dacă inainte de asta nu ţi-ai fi dăruit inima acelei persoane! Primul impuls este intotdeuna al inimii, iar mai apoi urmează şi buzele. Aşadar, dacă mă gandesc mai bine, eu nu vreau să-mi dăruiesc inima unui străin pentru un sărut trecator. Eu nu vreau acel sărut "perfect"  cu persoana "perfectă" la momentul "perfect" promovat atât de ieftin în filmele siropoase de la televizor,...care defapt nici nu există. Şi cu sigurantă nu vreau să-mi pară rău mai târziu că am sărutat "persoana perfectă" care s-a dovedit a fi mai târziu iubitoare de mai multe 'persoane perfecte'.

Eu vreau, ca atunci când voi ajunge la bătrâneţe, atunci când îmi voi îndulci privirea cu chipul soţului (soţiei), atunci când îmi vor aluneca ochii pe buzele  sale, să-mi aduc aminte cu inima arzând de bucurie că primul sărut a fost acel sărut în care am desfăcut împreună pecetea veşniciei. Defapt răspunsul la cum se sarută este cât se poate de simplu...Se sărută cu veşnicia în inimă!

Articole preluate de pe www.ortodoxiatinerilor.ro