Istoric Program Galerie Sf.Moaste Evenimente Tamaie Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
 
 
 

 

 

 

 



Maica Domnului
Prodromita

Asculta

Inapoi
Despre castitate



 Consecintele desfranarii
 Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca femeia nu este rea, ci patima cu
care poate fi privita si inteleasa. Nici trupul ei nu e rau, ca un suport
al sufletului, care trebuie sa devina templu al Duhului Sfant, ci privirea
patimasa, atingerea pacatoasa, chiar si cu gandul, dorinta de a-l poseda.
Ceea ce este rau intr-o patima nu este lucrul sau materia, ci pofta
cazuta, masura pacatului pe care o atasam acestora, deci nu lucrul, ci
reaua lui utilizare, lipsa de descernamant in legatura cu el.
 
 Trebuie aratat si faptul ca, in legatura cu aceasta patima, gravitatea si
culpabilitatea ei poate deveni mult mai mare, iar efectele ei mai adanci
si mai periculoase, in cadrul familiei, decat inainte de intemeierea ei.
Mai mult si mai greu pacatuieste patimasul in cadrul familiei decat
inaintea intemeierii acesteia. Mai mare este orbirea celui ce nu a reusit
sa descopere adevarata semnificatie a casatoriei crestine si iubirea
sotiei, decat a celui care nu a descoperit acestea, intr-o relatie
trecatoare. Ca si pacatul impotriva Duhului Sfant, aceasta atitudine
insemna indiferenta, sfidare, negare a tainei cununiei, a persoanei
celuilalt, o invartosare in pacat si lipsa iubirii.
Este mai mare caderea celui ce cauta, in cadrul familiei, sa
insitutionalizeze placerea personala, decat a celui ce o cauta ocazional
si in fuga. De aceea, sub paravanul unei vieti familiare oneste se pot
ascunde pacate si crime dintre cele mai inspaimantatoare.
 
 Omul stapanit de aceasta patima "pierde simtul pudorii, care este unul
dintre elementele fundamentale ale moralitatii. Devine un cinic, isi
istoveste fortele fizice si intelectuale, isi ruineaza avutul, poate fi
atins de boli grele, contagioase si mortale, isi roade floarea tineretii
pentru ca desfranarea aduce intotdeauna o batranete prematura. Desfranarea
e un pacat care produce obisnuinte tiranice, ce paralizeaza orice avant
spre desavarsire. Desfranatul devine egoist si obsedat. Echilibrul
puterilor sufletesti este rupt. Trupul este acela care comanda tiranic,
iar vointa devine sclava acestei patimi rusinoase".
 
 Patimasul nu reuseste sa patrunda in miezul fiintei iubite, ci se
ciocneste si se impotmoleste in invelisul care acopera taina sufletului ei
- atat de sarac in forme si manifestari, in comparatie cu inima. El nu mai
intelege taina pe care celalalt o reprezinta, o taina pe care el este
dator - pentru a nu-i distruge farmecul - sa o sporeasca, inaltandu-se
astfel si pe sine, ci reduce acest mister la trup si nici macar pe acela
nu-l intelege just, ca un mediu, un suport al vietii spirituale, chemat sa
devina " templu al Duhului Sfant", ci il considera o sursa de neintrecute
placeri".
 
 Manifestarile Desfranarii 
Patima desfranarii se desfasoara dupa un scenariu si potrivit unui
mecanism ce are mult mai multe in comun cu instinctul si cu pofta, decat
cu ratiunea si cu discernamantul. Declansarea si derularea patimii
desfranarii este insotita de unele manifestari:

(a) o stare crescanda de neliniste si de agitatie, un zbucium si o tulburare sufleteasca in
continua progresie;

(b) o tulburare a sufletului si un tremur continuu al
trupului, in asteptarea tot mai nerabdatoare a momentului implinirii ei;

(c) o reducere progresiva a factorului rational, in favoarea celui
rational, patimas, o stingere a discernamantului, o intunecare a ratiunii,
a puterii de judecata si de eliberare, sfarsind prin pierderea controlului
asupra lucrarilor sufletului si a simturilor;

(d) o teama si o adversitate, o gelozie bolnava fata de tot ceea e i-ar putea periclita
implinirea patimii, fie ca este vorba de persoane, fie de obiecte;

(e) o tiranie a patimii asupra patimasului, care conduce
nevitabil spre declansarea ei.
 
Toata aceasta tensiune e o teama de necunoscut. Teama ca nu cumva cele
gandite si dorite sa nu se implineasca dupa scenariul laborat. Teama ca
persoana vizata nu se va ridica la nivelul steptarilor, ca nu se va lasa
antrenata in acest mecanism al patimii. Teama de a nu fi inselat in
dorinte si asteptari. Teama de a nu pierde mai mult decat rapesti, de a nu
afla altceva si mai putin decat doreai, in final, teama de a nu pierde
"lucrul" iubit sau de a nu fi abandonat de acesta.  Dupa indeplinirea
dorintei si disparitia placerii, desfranatul se simte un izolat, un singur
si un strain chiar si langa victima lui, langa care credea ca va simti si
trai viata din plin, cu toata fiinta sa. Are un sentiment de zadarnicie si
un regret, ca unul ce n-a intalnit ceea ce a dorit, un sentiment de
frustrare si angoasa.
  
Desfranarea e un Pacat
Desfranarea este pacat foarte mare pentru ca rapeste omului curatia
trupeasca si sufleteasca, distruge sanatatea, intuneca mintea, impietreste
inima si indeparteaza pe om de Dumnezeu. Sfantul Duh prin gura Sfantului
Apostol Pavel ne invata sa fugim de desfranare: "nu stiti ca trupurile
voastre sunt madulare ale lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos
le voi face madularele unei desfranate? Nicidecum! Sau nu stiti ca cel ce
se alipeste de desfranata este un trup cu ea? "Caci vor fi - zice
Scriptura - cei doi un singur trup. Iar cel ce se alipeste de Domnul este
un duh cu El Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care-l va savarsi omul
este in afara de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi
trupul sau. Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant,
Care este in voi, pe Care-L aveti de la Dumnezeu, si ca voi iu sunteti ai
vostri? Caci ati fost cumparati cu pret! Slaviti, dar, pe Dumnezeu in
trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu
" ( 1 Corinteni 6, 15-20).
 
Despre acest pacat al desfranarii, Sfantul Apostol Pavel ne spune ca cei
ce se fac vinovati de astfel de pacate, nu vor mosteni imparatia lui
Dumnezeu (1 Corinteni 6, 9-10), ci vor fi pedepsiti in "in focul cel
vesnic" (Isaia 33, 14; Matei 25, 41).
 
Cum sa te pazesti de ispitele tineretii 
Sfantul Teofan Zavoratul spune ca tanarul trebuie sa se pazeasca a nu
cadea in aceasta cumplita stramtoare. Nu calca pe acest drum! Alunga
semnele care il vestesc - tristetea aceea fara sens si simtamantul de
singuratate. Impotriveste-te fatis. Daca te-ai intristat, nu te lasa in
voia visurilor, ci indreapta-ti atentia asupra vreunui lucru de seama si
va trece. Daca ti s-a facut mila de tine, sau te gandesti cat de bun esti,
grabeste a te dezmetici si alunga toanele acestea cu o anume severitate si
hotarare fata de tine insuti, limpezindu-ti mai cu seama gandul sanatos al
usuratatii celor ce-ti trec prin minte. O smerire sau o micsorare de sine,
voita ori intamplatoare, in acest caz ar fi ca apa turnata peste foc.
Trebuie avut grija ca acest simtamant sa fie inabusit si alungat mai ales
pentru ca el porneste o miscare. Daca te vei opri aici, nu se va mai
petrece nimic; nu vei mai avea nici dorinta de a placea in mod deosebit
altora, nici de a te imbraca cu haine frumoase, nici de a iesi tot timpul la plimbare.

Daca acestea navalesc, lupta-te cu ele. Cea mai buna aparare sta in cea mai severa randuiala in toate: in lucrarile trupului si inca mai mult in lucrarea mintii. Sporeste-ti studiile, stai acasa, nu te deda la
distractii. Daca trebuie sa iesi, pazeste-ti simturile, fereste-te de
persoanele de sex opus si - mai ales roaga-te.
 
Pe langa aceste primejdii care vin din insusirile tineretii, mai sunt
doua. Mai intai, un fel de a cugeta care ridica in slavi cunoasterea
rationala sau ratiunea personala. Un tanar socoate drept titlu de cinste
sa arunce o umbra de indoiala asupra a tot ceea ce exista, lasand la o
parte cele ce nu se potrivesc masurii cu care judeca el lucrurile. Aceasta
este de ajuns pentru a-si smulge din inima trairea care se naste din
credinta, prin Biserica, si ramane singur. Cautand inlocuitori pentru ceea
ce a lepadat, se arunca in teorii faurite fara nici o legatura cu Adevarul
dumnezeiesc; se incalceste in acestea si izgoneste din mintea sa toate
adevarurile de credinta. Prapadul e inca si mai mare daca aceste teorii ii
sunt puse la indemana in scoli si daca un astfel de duh stapaneste acolo.
Oamenii de astazi cred ca intra in stapanirea adevarului, dar nu fac decat
sa stranga idei cetoase, desarte si ciudate, in cea mai mare parte a lor
impotrivindu-se chiar simtului realitatii; numai ca aceste idei ii atrag pe cei nepriceputi si devin un idol pentru tanarul iscoditor.
 
In al doilea rand este felul lumesc de a cugeta. Chiar daca acesta ar
putea  sa para folositor, atunci cand domina intr-un tanar se dovedeste o
adevarata pacoste. Se arata printr-o viata dusa incoace si incolo de
senzatiile primite prin simturi, printr-un fel de a fi in care persoana
zaboveste foarte putin in launtrul ei, fiind mai mereu in afara, fie in
visuri sau realitate. Cugetand astfel, omul uraste viata launtrica si pe
cei care vorbesc despre ea si o traiesc. Pentru el, adevaratii crestini
sunt niste mistici cu mintile zdruncinate sau niste prefacuti si asa mai
departe. Nu poate ajunge la intelegerea adevarului, fiind impiedicat de
duhul lumii atat de prezent in cercurile de viata lumeasca in care tanarul
este ingaduit fara nici o retinere, ba chiar e sfatuit sa intre. Prin
legatura cu ele, toate ideile si obiceiurile stricate ale lumii sunt
presarate in sufletul deschis al tanarului, care nu a fost prevenit din
timp si nici pregatit sa li se impotriveasca. El acum isi formeaza o privire asupra vietii, iar acest duh lumesc se intipareste in el ca in ceara, iar el fara sa vrea ii devine fiu. Dar a fi un astfel de fiu e tot ce poate fi mai potrivnic
infierii noastre de catre Dumnezeu in Hristos Iisus.
 
Castitatea conjugala 
Exista si o castitate in viata conjugala, diferita de cea care-i este
proprie celibatului. 
In timp ce acesta din urma implica o infranare totala, in cadrul
casatoriei crestine, in virtutea caracterului ei strict monogam,
infranarea ca atare se refera la manifestarile sexuale extraconjugale,
simpla dorinta constituind deja adulter: "Ati auzit ca s-a zis celor de
demult: "Sa nu savarsesti adulter". Eu insa va spun voua ca oricine se
uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui"
 (Mt.
5, 27- 28). Tamaduirea sau ferirea de desfranare, la acest nivel,
presupune punerea in lucrare a unora dintre mijloacele descrise mai
inainte, indeosebi "paza ochilor" si, mai inainte de toate, "paza inimii",
"caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele rele: desfranarile,
adulterul, nerusinarea
" (Mc. 7, 21-22; Mt. 15, 19). Sfantul Ioan Gura de
Aur spune ca Hristos, facand vadit rolul primordial al dorintei, ne arata
si mijlocul prin care putem scoate raul din radacina: "Nu numai raul
vazut, dar chiar radacina raului ne invata s-o taiem Hristos. Si pentru ca radacina preacurviei este pofta nerusinata, Domnul mustra nu numai adulterul, ci si pofta. Doctorii fac raspunzatoare pentru boala insasi pricina bolii. Tot asa face si Domnul".
 
Desfranarea insa nu este in nici un fel legata de unirea conjugala in
sine, ci, dimpotriva, aceasta este un mijloc de a se feri omul de ea.
Majoritatea Sfintilor Parinti vad in casatorie, pentru cei care nu se pot
infrana, un leac impotriva desfranarii; dupa unii, acesta si este unul
dintre rosturile ei. Acest punct de vedere urmeaza intru totul invatatura
Sfantului Apostol Pavel: "Din pricina desfranarii, fiecare sa-si aiba
femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul ei
" (1 Cor. 7, 2); "sa nu
va lipsiti unul de altul..., ca sa nu ispiteasca Satana, din pricina
neinfranarii voastre
" (l Cor. 7, 5); "celor ce sunt necasatoriti si
vaduvelor le spun: bine este pentru ei sa ramana ca si mine. Daca insa nu pot sa se infraneze, sa se casatoreasca. Fiindca mai bine este sa se
casatoreasca, decat sa arda
" (I Cor. 7, 8-9).
Castitatea conjugala despre care vorbesc Parintii, urmand Apostolului care
indeamna: "Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat" (Evr. 13,
4), nu inseamna abstinenta sexuala. Legatura sexuala tine in mod esential
de casatorie. Apostolul Pavel o spune foarte limpede: "Barbatul sa-i dea
femeii iubirea datorata, asemenea si femeia, barbatului. Femeia nu este
stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia. Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala, pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu
rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna (...)" (l Cor. 7, 3-5). 
Infranarea,
asa cum vedem din sfatul Apostolului, isi are un anume loc al sau in
cadrul vietii conjugale, dar numai pentru un timp si in vederea implinirii
unor cerinte duhovnicesti foarte precise.
 Sfantul Grigorie de Nyssa chiar
spune ca "cel prea infranat isi chinuieste constiinta, cum stabileste
Apostolul (I Tim. 4, 2), si "se scarbeste si de casatorie ca de o desfranare".
 
De asemenea, castitatea conjugala presupune ca omul sa nu fie stapanit de
pofta si manat de pornirile trupului, iar unirea trupeasca a sotilor sa nu
se faca din pricina lor. Astfel, Clement Alexandrinul da acest principiu:
"sa nu facem nimic manati de pofta". Unirea sotilor nu trebuie inspirata
de instinct, manifestare impersonala a naturii biologice, nici de dorinta,
ci de iubire.
 
Unul dintre roadele curatiei este linistea si lipsa de tulburare a inimii.
De asemenea ea desfiinteaza incordarea si dezbinarea dintre suflet si
trup, restabilindu-le armonia.
 
Castitatea este usa iubirii. Fara ea, nu se poate ajunge la cunoasterea
duhovniceasca. Virtutea curatiei se vadeste a fi pentru om izvor de
sfintire; prin ea Duhul Sfant si Hristos se salasluiesc in inima omului,
facandu-l asemenea ingerilor si chiar asemenea lui Dumnezeu.
Curatia trupeasca este izvor de bucurie duhovniceasca de nespus si mai
presus de placerile trupesti pe care le-a parasit pentru ea cel care a
castigat-o!

 

Evenimente

• PELERINAJ IN ISRAEL SI...
• undefined
• PELERINAJ IN ISRAEL SI EGIPT

Calendar


 
 
 
Istoric Program Galerie Evenimente Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
                 
        @ Schitul Darvari 2008