“Fiti voi seceratorii cei harnici! Uitati de instinctele voastre supraincitate de catre unii dintre dascalii voStri, al caror principiu este: „Am mama, am tata, am fii, am fiice, am salariu prea mare ca sa accept sacrificiul Si suferinta pentru Hristos Si pentru Biserica Lui!”

Cuvantul catre tinerii teologi

Cel ce iubeSte pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubeSte pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. (Mt. 10:37)

“Nu intentionam sa adaug acest cuvant suplimentar la cele „Sapte cuvinte catre tineri” rostite în Postul Mare, tanarul meu frate întru ale Teologiei, dar am fost silit la aceasta revenire din motive interne Si externe. De aceea voi face apel în „Cuvantul” de fata, într-o mai mare masura decat în cele anterioare, la simtul nostru de dreptate, de onoare Si de curaj.

Din clipa în care m-am hotarat sa atac public Si deschis problema libertatii cultului, din clipa în care m-am decis sa protestez public împotriva daramarii bisericilor - si bine am intrebuintat pluralul!- am stiut la ce trebuie sa ma astept: la persecutie, la teroare, la inscenare de judecata, la santaj. Si, in cateva luni, am trecut prin toate acestea, cu singura deosebire ca tot ceea ce s-a intamplat a fost mai inuman si mai josnic decat mi-am inchipuit. Din clipa aceea, tot ce se leaga - din fiinta si din viata mea - de activitatea publica a devenit cu adevarat public. Pentru aceasta va dezvalui parte din cele intamplate, ca sa stiti la ce sa va asteptati atunci cand credinta si iubirea voastra de oameni va vor determina sa actionati in sensul in care actionez eu. Dar nu pe toate vi le voi spune, caci nu vreau sa credeti ca fata oamanilor este numai hada, ci vi le voi spune doar pe cele ce justifica acest „Cuvant“.

Doua reprosuri mi s-au adus - si total opuse - in legatura cu cele „Sapte cuvinte“. Pe de o parte, mi s-a reprosat - si cuvantul este atat de eufemizat incat, fata de realitate, devine aproape dulceag - ca predicile mele ar fi adresate seminaristilor si ca, prin urmare, acuzatia de ateism si materialism ar cadea asupra profesorilor Seminarului, in mod exclusiv. Aceasta acuzatie este atat de flagrant rau intentionata incat ar fi insemnat o inutila si pagubitoare pierdere de vreme sa ma fi ocupat de combaterea ei.

Pe de alta parte, unii teologi mi-au reproSat ca, acordand prioritate tineretului laic în predicile mele, i-am neglijat pe tinerii teologi. Aici trebuie sa ma dezvinova­tesc: nu v-am neglijat, tinerii mei prieteni Si frati! Stiam ca voi sunteti mai credincioSi, mai drepti Si mai generoSi decat mine, ca prezenta voastra numeroasa Si asidua la predicile mele de la Biserica Radu-Voda (sau de pe treptele ei, atunci cand biserica mi-a fost închisa) era o dovada ca voi înSiva va implicati în continutul „Cuvintelor” Si ca erati, într-o larga masura, voi cei care va rosteati parerile prin gura mea. In sfarSit, motivul intern sta în impulsul care ma îndeamna sa critic unele probleme imediate, legate de noi, teologii.

Este vremea, fratii mei, cand cuvintele Mantui­torului - „… dar vine ceasul cand tot cel ce va va ucide sa creada ca aduce închinare lui Dumnezeu” (In. 16:2) - se adeveresc Si devin foarte actuale. Nu fac afirmatii fara adresa, ci va spun aceste lucruri fiindca împotriva celor predicate de mine în numele lui Iisus, împotriva pro­testului meu contra daramarii Bisericii Enei, împotriva voastra, a teologilor care ati venit, peste toate interdictiile, sa ascultati adevarurile rostite cu curaj Si raspicat în Biserica Radu-Vodas-au ridicat învatatorii voStri cei mari, directorii voStri de conStiinta Si formatorii viitorilor preoti ai neamului nostru. S-au ridicat cuprinSi de „o nobila manie”, pazindu-va cu toata straSnicia, ca nu cumva sa veniti în serile de miercuri la cele „Sapte cuvinte“! Nu v-au pazit de ispitele lumii, de betie, de desfranare Si de alte pacate cu care lumea va ademeneSte, ci v-au lasat sa va aparati singuri, dar au sarit sa va opreasca sa ascultati cuvantul lui Dumnezeu spus într-un fel nou! Au fost - vorba broSurilor de propaganda pentru lupta de clasa - „foarte vigilenti…” Fiindca v-au determi­nat sa dati declaratii unii împotriva altora, sa-i denuntati - denuntandu-va pe voi înSiva - pe toti cei ce s-au facut vinovati de grava crima de a-mi fi ascultat predicile! Splendida actiune duhovniceasca, prin care o institutie teologica este transformata în una de ancheta! AS dori sa-l intreb pe cel ce a desfaSurat ancheta, pe parintele spiritual Moldovan, daca Si atunci cand era inginer a luat de la muncitorii Si subalternii sai asemenea declaratii. Ma refer la tipul acestor declaratii delatoare. Daca a luat Si atunci, înseamna ca este pe o linie de continuitate Si ca, de fapt, nu pentru Teologie se afla acolo unde se afla… Daca nu, sa ne explice: unde Si cand a învatat sistemul acesta de ancheta?!

Cine are ca îndreptar de conStiinta pe: „Eu am copii de crescut” Si ca justificare morala pe: „Rectorul m-a pus sa iau declaratii“, acela are, în loc de suflet, un mecanism teleghidat. Sa-Si aduca aminte acele cuvinte ale Mantuito­rului care constituie motto-ul acestei predici….

Cunosc înfocarea cu care preacucernicia sa lupta împotriva „Oastei Domnului” (o grupare ortodoxa Si de pietate creStina), fiindca a îndraznit sa puna pe melodii populare Si de alt ritm anumite texte pioase. Ar fi însa bine sa înteleaga un lucru care pentru un om credincios este foarte limpede: pe masura ce falsa Stiinta desacralizeaza lumea, uneori chiar ajutata de anumiti preoti, pe aceeaSi masura credinta simpla extinde sacrul în toate domeniile de manifestare umana.

Noi Stim însa ca pe cat de riscant este sa combati ateismul oficial Si neoficial, pe atat este de comod Si de rentabil sa ataci „Oastea Domnului”, chiar daca ar avea mici nepotriviri, cand Si aSa este obligata sa-Si tina aduna­rile în semiobscuritate, fiind uneori risipita cu brutalitate de catre Militie. De fapt, nu exista decat o singura solutie a problemei: aceea de a-i aduna pe toti membrii „Oastei Domnului” sub acoperiSul Bisericii noastre, fiindca sunt oameni pioSi Si devotati, care doresc sa fie reprimiti. Numai aSa se poate solutiona o problema, iar nu cu vio­lenta. In problemele spirituale, violenta nu solutioneaza, ci complica. Vorbesc de aceSti oameni simpli Si cinstiti în credinta lor, Si care vor trebui sa fie reprimiti. Caci sunt oameni care ard pentru credinta Si-Si apara fiinta lor re­ligioasa cu o daruire cu care nu toti Stim Si vrem sa o facem. Caci unde a fost parohul Bisericii Enei în noaptea cand daramatorii ei au venit, noapte dinainte Stiuta? De ce nu a stat în altar sa o apere, caci cine ar fi îndraznit sa darame o biserica peste slujitorul ei?

Unde au fost preotii de la Biserica din FocSani, cand secretarul de partid al judetului, domnul Dobrovici, la fel de roman dupa nume ca Si dupa fapte, a daramat acea biserica? Ar fi îndraznit oare acest domn sa arunce în aer biserica odata cu slujitorii ei? Fiti siguri ca nu! De altfel, mai demni Si mai curajoSi s-au aratat unii dintre macaragii Si buldozeriSti care au refuzat sa participe la daramarea bisericii, pentru care fapt, din cate mi-au relatat localnicii, la patru dintre ei li s-a desfacut „demonstrativ” contractul de munca. Oare care va fi fost rasplata data celor ce au daramat aceste biserici Si care va fi fost sanctiunea aplicata preotilor dezertati de la datoria lor?

Va veni vremea, si ea nu este departe - cand vom sti lista completa a celor care au semnat pentru daramarea Bisericii Enei Si vor fi cu totii acoperiti de rusine; va veni o vreme cand vom cunoaSte lista completa a celor care au refuzat sa semneze, socotind acest act de distrugere drept o actiune barbara Si anticulturala, iar aceStia vor fi cinstiti de toata suflarea romaneasca. Ceea ce pot sa va spun de pe acum este ca aceia care au refuzat sa semneze sunt cei mai de seama reprezentanti ai culturii noastre contemporane (istorice, literare, artistice), iar pronuntarea în public a numelui lor va întari Si mai mult în noi stima pe care le-o purtam Si va dovedi ca numai cine este barbar în conceptie poate distruge trecu­tul religios Si cultural al neamului nostru, pentru a pune în locul lui fantoSa schiloada a ateismului. AceSti oameni [care au refuzat sa semneze] au ascultat, chiar daca nu le cunoSteau lamurit, cuvintele Mantuitorului, dintr-un sentiment adanc de cinste Si de onoare: „Sau ce ar putea sa dea omul în schimb pentru sufletul sau?” (Mc. 8:37).

In ultimele luni am primit numeroase telefoane de intimidare, de la persoane care îSi ascundeau instinctele teroriste, pornirile de torturatori morali, dupa anonimatul telefonului. Gama amenintarilor adresate mie Si familiei mele se întindea de la distrugerea noastra morala Si pana la cea fizica Si civila. Pe masura ce se va ivi necesitatea, voi face publice aceste amenintari, ca sa vedeti toti de cata „cinste Si omenie” dau dovada aceSti indivizi! Unii se erijau în aparatori ai regimului politic din tara noastra, care ar fi fost amenintat, chipurile, nu Stiu cum, de predicile mele! Poate fi o minciuna mai mare decat aceasta?! Ceea ce este însa ciudat este faptul ca toti aceSti „aparatori” se straduiau sa ma convinga de faptul ca regimul pe care îl aparau este un regim gata la orice abuz Si care ar putea sa ma distruga pe mine fara nici o vina, iar pe familia mea pentru vina ca eu nu am vina! Aceasta în timp ce eu credeam ca regimul din tara noastra mai are în vedere anumite principii umanitare, care nu-i îngaduie asemenea abuzuri…

Va spun toate acestea oarecum în treacat, pentru ca voi sa le faceti publice Si sa înceteze odata pentru totdeauna acest Santaj Si acest gangsterism moral, care îmi cere sufletul meu drept rascumparare pentru familia mea amenintata. Ca ele sa devina publice, spre condam­narea unor astfel de atitudini Si spre sporirea demnitatii noastre umane, dupa cuvantul lui Iisus: „Ceea ce va graiesc la întuneric, spuneti la lumina Si ceea ce auziti la ureche, propovaduiti de pe case” (Mt. 10:27). Caci glasul meu nu ajunge, ci el trebuie multiplicat de sutele voastre de glasuri, ca adevarurile de credinta Si de omenie sa ajunga la urechile tuturor.

Ramanem strans uniti în jurul ierarhiei Si ierarhilor noStri, fiindca fara ierarhie Biserica ar fi ca un organism fara schelet tare. Ramanem în jurul lor Si le amintim ca sunt conducatorii spirituali a cel putin paisprezece milioane de credincioSi romani Si ca printre aceStia se gasesc oamenii cei mai buni, care Stiu sa uneasca iubirea de patrie cu universalitatea iubirii creStine, ca Si credinta cu adevarata cultura. Sa aiba aceasta conStiinta Si vor fi apostolii lui Hristos pe pamant romanesc, iar noi - maruntii lor ucenici. Daca un singur episcop ar fi fost alaturi de noi, nu am fi asistat la daramarea Bisericii Enei, sau, in cel mai rau caz, la ora aceasta am fi vazut-o reconstruita pe locul ei. Nici nu am fi asistat indurerati la aruncarea in aer a Bisericii Domnesti din Focsani. Ii rugam cu umilinta pe ierarhii nostri sa nu ingaduie ca pe locul Bisericii Enei sa fie construita o carciuma profanatoare, in care se vor dezvolta betiile, violentele si prostituarile ulterioare! Sa apere acest pamant sacru, pe care au calcat unii dintre voievozii nostri, iar biserica sa fie recladita, cu toate odoarele de pret, asa cum a fost! Aceasta este o datorie de roman si de crestin pentru fiecare dintre noi!

Nu vom inceta sa protestam impotriva acestui sacrilegiu si acestei ilegalitati. Nu vom osteni niciodata sa ne opunem unor asemenea abuzuri si acte anticulturale, precum cele savarsite la Focsani si la Bucuresti, si vom face publice aceste incalcari. Este dreptul nostru, al tuturor, de a incerca sa le impiedicam. Si cine ne-ar putea opri, cata vreme Hristos este cu noi? Caci ce pret are viata noastra in afara lui Hristos, de vreme ce El insusi ne asigura ca „cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa” (Mc. 8:35). Sau: „Voi sunteti sarea pamantului […] Voi sunteti lumina lumii” (Mt. 5:13-14).

In fiecare an ies de pe bancile facultatilor mii de ingineri, doctori, profesori etc. si se pierd in anonimatul maselor si al profesiei lor. Dar daca intr-un singur an ar iesi o mie de preoti tineri, patrunsi de duhul jertfelniciei, preoti asa cum ne cere Hristos, in mai putin de un an fata spirituala a tarii noastre s-ar schimba, aSa cum S-a schimbat la fata Iisus pe Muntele Taborului. Caci astfel de preoti sfintesc lumea Si aduc un duh nou de adevar Si de dreptate, o dragoste cereasca Si o consolare hristica pentru lumea în suferinta.

Poporul acesta al nostru este ca un lan copt, care aS­teapta sa fie secerat pentru Hristos: „Ridicati ochii voStri Si priviti holdele ca sunt albe pentru seceriS” (In. 4:35). Dar unde sunt oare vrednicii seceratori? Ridicati-va ochii, va spun eu, Si veti vedea cat de putini sunt aceStia! Iar graul se scutura pe camp, în afara împaratiei lui Dumnezeu…

Fiti voi seceratorii cei harnici! Uitati de instinctele voastre supraincitate de catre unii dintre dascalii voStri, al caror principiu este: „Am mama, am tata, am fii, am fiice, am salariu prea mare ca sa accept sacrificiul Si suferinta pentru Hristos Si pentru Biserica Lui!“.

Ridicati ochii duhului vostru spre poporul care crede în voi Si pentru care nu exista alta salvare spirituala decat Biserica! Sa fiti seceratori, sa fiti pastori!

Si, mai ales, rugati-va lui Dumnezeu sa dea neamului acestuia seceratori buni, care sa nu-Si iubeasca nici parintii Si nici copiii mai mult decat pe Hristos, Care „vazand multimile, I s-a facut mila de ele, caci erau neca­jite Si ratacite, ca niSte oi care nu au pastor. Atunci a zis ucenicilor Lui: SeceriSul este mult, dar lucratorii sunt putini. Rugati, deci, pe Domnul seceriSului, ca sa scoata lucratori la seceriSul Sau” (Mt. 9:36-38).

Sa ne rugam lui Dumnezeu Si pentru seceriS, Si pentru seceratori!”

Al optulea cuvant catre tineri al Pr. Calciu Dumitreasa