Îmi propun sa îţi vorbesc pe limba ta, fratele meu drag – îmi propun sa îţi arat adevărul despre zilele noastre. Ce cuvânt ciudat “adevărul”! Este atât de rar întâlnit adevărul – si totuşi, toţi îl au pe buze, si s-ar zice ca îl propovăduiesc… La televizor ni se vorbeşte despre adevăr, la şcoală ni se vorbeşte despre adevăr, in politica ni se vorbeşte despre adevăr – si totuşi, daca suntem sinceri, vedem cum aceste adevăruri se contrazic sau dispar in neant, dovedindu-se ca sunt minciuni, de prea multe ori. Aşa frumos spune Ioana Ilie in poezia “Adevărul”:

Sau un superb pasaj, al cărui autor nu îl cunosc: “De lumină nu-i e frica nimănui. De adevăr însă, da. Deşi sunt definiţia reciproca a uneia fata de cealaltă – aici pe pământ lumina este suverană – adevărul însă… e primit numai prin uşa din dos. E nevoit sa se furişeze in casele noastre, in palate si grădini, in parlamente si guverne, sub forma unei vampe de autostradă cu ciorapi ieftini si remaiaţi, cu parfum contrafăcut si pomeţii roşii – de parcă cineva ar fi muscat din ei. Adevărul… toţi îl recunosc – dar… Nu-l mărturisesc.“.

In primul rand te avertizez de la început ca mă voi raporta la Hristos – eu cred cu toată tăria si cu tot sufletul ca adevărul nu este o suma de idei si de concepte, ci o Persoană – acest Hristos controversat despre care lumea se ruşinează sa mai vorbească.

In al doilea rand te voi chema la o lupta – îţi voi demonstra ca viaţa pe care o trăieşti acum nu te va satisface niciodată, iar golul din inima ta ( pe care trebuie să recunoşti ca îl simţi ) nu se va umple niciodată… Fii sincer, nu ai simţit niciodată, noaptea mai ales ( când suntem singuri, si avem un moment de linişte in care ne putem cerceta ) ca ceva lipseşte din inima ta? Eu am simţit această stare dureroasă într-o etapă critică a vieţii, a căutărilor mele, când eram si eu ca si tine… Nu, nu îţi vorbesc de sus – de altfel nu mi-as putea permite, sunt poate la fel de tânăr ca si tine. Lupta la care te chem este o lupta împotriva superficialităţii care ţi se impune de mic, si de care si eu sunt afectat, in aceeaşi măsură ca si tine.

Golul din inima ta este golul generat de lipsa de afecţiune, de iubire – toţi avem nevoie de afecţiune. Crezi ca exista vreun om pe acest pământ care sa nu simtă, acut, nevoia de iubire? Eu sunt convins ca nu. La început, omul are nevoie de iubirea părinţilor, iar in timp simte nevoia iubirii unei persoane cu care sa îşi unească viaţa. Ce ne facem însă daca golul rămâne cu toate acestea? Si cu siguranţă va rămâne! Omul are nevoie de iubirea lui Dumnezeu, de o relaţie cu El. Iar eu iţi spun ca această iubire, neasemănată cu nimic, este singura care poate umple acel gol.

Misérables, Les movie download

Lumea de astăzi însă nu iţi oferă această soluţie, ci plăceri extrem de trecătoare, care te fac sa uiţi de acel “gol”. Omul daca nu se interiorizează, daca nu îşi cercetează regulat starea sa interioară, nu îşi dă seama de propriile lipsuri. Aceasta generează superficialitatea de care vorbesc, care se resimte in toate domeniile. Tinerii, oamenii, fiind din ce in ce mai extrovertiţi ( si încurajaţi sa fie aşa! ), renunţă la tăcerea care te face sa analizezi “la rece” tot ce se întâmplă in interiorul si in exteriorul tau. De altfel, această grabă a lumii de acum – si nu îmi spune ca nu simţi cum totul se mişcă din ce in ce mai repede, ca un taifun care vrea sa te prindă si să te tragă si pe tine – are acest rost: de a nu iţi lasă timpul necesar pentru a te ocupa de interiorul tău. Pană si muzica din transportul in comun ţi se impune, parca special, ca sa nu te lase sa te aduni si sa te gândeşti la sufletul tău …

Grav. Daca pană la comunism (mă voi referi strict la România), modelul tânărului era un om tăcut, sobru si credincios, acum acest model este înlocuit cu un tânăr vorbăreţ, glumeţ si cu “propriile lui păreri despre religie”. Daca pană la comunism, tinerii in noaptea de Înviere se adunau in faţa bisericii si se îmbrăţişau cu dragoste, după cuvintele stihirii Paştilor “Aceasta este ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea! Să ne îmbrăţişăm unul pe altul! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere!”, astăzi se dedau la orgii si beţii – nu de multe ori terminându-se violent sau chiar tragic…

Mai are sens vreo comparaţie? Clar ceva se întâmplă, ceva atacă sufletul tău, prietene! Dacă tot am făcut o comparaţie cu trecutul, s-a inoculat prin toate mijloacele posibile ideea ca tot ce este vechi este învechit si prost, nu mai este bun şi trebuie înlocuit cu ceva nou. Fals! Un fals imens, pe care sufletul tău care tânjeşte după adevăr nu trebuie sa îl accepte! Sufletul omului este strâns legat de religie ( iar religia de traditie ), de relaţia cu Divinitatea, de adevărurile credinţei sale, iar curentul modernist, fiind anti-tradiţional ( prin definiţie ) este anti-religios, iar fiind anti-religios este anti-uman! Raportând religia la Dumnezeu, nu putem spune că religia se modernizează in sensul in care Dumnezeu s-ar moderniza. Dumnezeu este acelaşi, Adevărul este aceleaşi… Ceea ce era bun si plăcut lui Dumnezeu in trecut este si acum bun si plăcut in faţa Lui. Am ţinut neapărat sa specific si acest lucru deoarece am întâlnit multi tineri care si-au însuşit concepţia greşită “Dumnezeu s-a schimbat, s-a modernizat, si acum sunt mult mai multe lucruri permise”.

In perioada comunistă, binele era delimitat clar de rău, binele fiind reprezentat de sfinţii martiri si marturisitori – tineri ca si tine, majoritatea murind pt. Hristos in temniţele comuniste, iar răul de sistemul ateu cu slugile sale. Acum însă totul este mult mai pervers, răul este mascat într-o diversitate imensă de forme, înadins ca sa te ameţească. Îţi trebuie foarte mult discernământ ca sa poţi să supravieţuieşti. Tu însă trebuie sa îţi pui întrebări, trebuie sa fii interesat de soarta sufletului tău ! Dacă nu acum frate, atunci când? Eşti la vârsta la care trebuie sa vrei sa muţi munţii! Si numai cu acel grăunte de muştar de credinţă vei reuşi!

Prietene, îţi propun in final un experiment. Probabil ai auzit de Spovedanie. Nu este un proces prea complicat – doar vorbeşti o jumătate de ora, poate chiar o ora, cu un preot, stand lângă el si spunând ce năzbâtii ai făcut ( evident privită din exterior – de fapt are o semnificaţie şi un rol mult mai profund). Dacă nu ai făcut-o niciodată, iţi propun să încerci. Logic, o discuţie despre sufletul tău, nu îţi poate face rău. Ai sa fii surprins însă cat de greu îţi va fi sa te duci – acest lucru descoperindu-ţi conceptul de ispită şi lupta dracilor, care au tot interesul ca tu sa nu te apropii de Hristos. Însă dacă vei lupta, ai făcut un pas imens înainte, ai câştigat prima ta bătălie cu vrăjmaşul – si Dumnezeu îţi va răsplăti sigur. De fapt, acesta este rezultatul experimentului – răsplata de la Dumnezeu. In acel moment, totul va curge spre mai bine, vei gusta din dulceaţa iubirii Lui, vei simţi cum acel gol din inima se va umple cu apa vie de care însetează sufletul tău. Încearcă, nu ai nimic de pierdut. Este primul pas in lupta cea mare!

Frate, hai sa ne răzvrătim sistemului care ne vrea baloane de săpun, frumoase la exterior însă goale pe dinăuntru! Hai sa ne umplem inimile de iubire si sa Îl facem pe Hristos aliatul nostru! Nu este uşor – însă imediat ce vei gusta din dulceaţa acestei iubiri, vei vedea ca nu va mai conta nimic altceva!

Hristos a fost un luptător, a învins sistemul de atunci, iar ultima Sa mare lupta a fost chiar cu moartea – pe care a învins-o. Prietene, tu acum trebuie să duci credinţa ca o flacară nestinsă in inima ta si să învingi! Hai, împreună cu Hristos, la luptă !

Ne-am prea obişnuit cu numele noastre şi ne strigăm unul pe altul, ne recomandam cu mare uşurinţă simplu şi sec: Ioan, Nicolae, Ştefan…

Dacă stăm să analizăm o clipă şi să înţelegem că numele noastre le primim la naşterea din colimvitră şi că ele ne sortesc un drum în viaţă, atunci putem deveni mult mai atenţi şi responsabili faţă de propriile noastre nume.

Obişnuiesc să încep discuţiile în Taina Spovedaniei de la întrebarea ” Ce nume porţi?”. Preţ de câteva secunde se aşterne o linişte deplină. De fiecare dată am senzaţia că penitentul din pricina emoţiilor nu poate să-şi rostească numele. De fapt în tainicul adânc al omului, în acel moment are loc un proces de identificare: ” Cine sunt eu şi ce nume port???”

Constat de ficare dată că preotul nu greşeşte niciodată în împlinirea sacerdoţiului său, că Harul lui Dumnezeu îl acoperă şi-l asistă, iar taina îşi imprimă adânc specificul asupra fiecărui primitor. Vreau să spun adică, fiecare nume primit în Taina Botezului rămâne ca o pecete de neşters asupra noului creştin. Conştient sau nu, poartă cu el această pecete toată viaţa şi la un moment dat constată căt de mult se identifică cu numele său!

Există o slăbiciune omenească de a ataşa fiecărui nume o imagine de persoană, şi o încărcătură pozitivă sau negativă în funcţie de viaţa şi comportamentul persoanei cu care il comparăm. De exemplu în mintea mea foarte multă vreme am crezut că numele “Costel” este unul negativ şi instinctiv mă feream de persoanele care purtau acest nume. De ce? Simplu! În copilărie aveam un coleg la grădiniţă pe nume Costel , care nu făcea decăt lucruri năstruşnice şi de fiecare dată când mă asociam cu el, se sfârşea rău pentru mine, cu o aspră urecheală din partea mamei, îngrijorată pentru poznele făcute.

A trebuit să treacă o bucată de vreme ca rezonanţa acestui nume să-şi schimbe pentru mine semnificaţia, la întâlnirea unui preot ce purta cu mare cinste  numele Constantin  şi m-a cucerit prin viaţa şi faptele sale, încât ajunsesem să mă gândesc cât de frumos ar fi fost dacă părinţii mi-ar fi pus numele la botez  Constantin! Am înţeles atunci şi care este deosebirea între Costel şi Constantin!

Sfântul Arhidiacon Ştefan a fost hărăzit de Dumnezeu să fie un purtător de cunună. Nu o cunună de aur şi pietre scumpe ca ale prinţilor şi împăraţilor pământeşti, ci mai degrab o cunună de spini asemenea celei purtate de Domnul Hristos – pe care l-a iubit atât de mult.

În limba gracă “stefanos” înseamnă “cel încunnat” sau “purtător de coroană”.

Cunoaştem şi Ştefani care au purtat coroană de aur aici pe pământ şi au fost încununaţi şi dincolo în Împărăţia cerească. Unul dintre ei îşi doarme somnul lin sub lespedea mormântului de la Putna.

Ferice de cei care ştiu să-şi poarte numele cu demnitate şi să se ridice la înălţimea semnificaţiei sale duhovniceşti!

Arhim. Teofil ( cel iubit de Dumnezeu )

“Glas în Rama s-a auzit, plîngere  şi tînguire şi ţipăt mult, Rahila plîngea pentru fiii săi şi nu voia să se mîngîie că nu mai erau.”

uciderea pruncilor

Cunoaştem că Patriarhul Iacov a avut doisprezece fii; adică din Lia, femeia lui cea dintîi, şase: Ruvim, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon; din Rahila, doi: Iosif şi Veniamin. Din Vala, slujnica Rahilei: Dan şi Naftalim; şi din Zelfana, slujnica Liei, doi: Gad şi Asir. Din care s-au făcut cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, după numărul celor doisprezece patriarhi luîndu-şi numirile.
download Misérables, Les
La naşterea celui mai mic copil al lui Iacov – Beniamin, Rahila a murit. Numele copilului “Ben-amin” inseamnă “fiul durerii”, şi din Beniamin s-a nascut seminţia care stăpânea ţinuturile Iudeii, deci şi Bethleemul.
Rama se află în preajma Bethleemului şi este locul unde Patriahul Iacov si-a îngropat soţia dragă, pe frumoasa Rahila.

Tipatul din Rama s-a auzit cu mult timp de Nasterea  lui Iisus:
A fost un bărbat Levit care locuia în hotarele muntelui Efraim şi care şi-a luat femeie din Betleem, pămîntul Iudei. Însă a fugit femeia lui de la dînsul, la casa părintelui său, în Betleem şi a stat acolo patru luni. Atunci bărbatul ei s-a dus din hotarele Efraimului şi a venit la Betleem ca să ia femeia înapoi la dînsul. După ce a stat în casa tatălui femeii lui cinci zile, pe la amiază sculîndu-se cu femeia lui, s-a întors iarăşi şi a venit pînă în dreptul Iebusului, adică Ierusalimului. Cu dînsul avea o pereche de asini împovăraţi, femeia lui şi sluga lui; apoi plecîndu-se ziua apunînd soarele au mers aproape de Gavaa, care este în seminţia lui Veniamin şi s-au abătut acolo să găzduiască. Deci au intrat înăuntru şi au şezut în uliţa cetăţii, căci nu era cine să-i primească în casă. Spre seară a venit un om bătrîn de la lucrul lui de la ţarină şi omul acela era din muntele Efraim, iar acum era trecător prin Gavaa şi oamenii acelui loc erau fii ai lui Veniamin. Bătrînul a ridicat ochii şi a văzut pe acel bărbat călător şezînd în uliţa cetăţii şi a zis către dînsul: “De unde vii şi unde mergi?”. Iar ei au răspuns: “Venim de la Betleem, pămîntul Iudeei şi mergem pînă în părţile hotarului lui Efraim. Şi am venit ca să găzduiesc aici; dar nu este cine să ne primească în gazdă. Paie şi grăunţe pentru asinii noştri, pîine şi vin avem destul, eu, soţia mea şi copilul, şi nu avem lipsă de nici un lucru”.

Bătrînul a zis către dînsul: “Pace ţie, însă în uliţă nu te vei sălăşlui”. L-a dus în casa lui, a făcut loc asinilor lui şi a spălat picioarele lor, au mîncat şi au băut. Şi pe cînd ei se veseleau, iată oamenii cetăţii, fiii celor fărădelege au înconjurat casa, bătînd în uşă şi zicînd: “Scoate afară pe bărbatul pe care l-ai găzduit ca să-l cunoaştem pe dînsul”. Stăpînul casei a ieşit la dînşii şi le-a zis: “Nu, fraţilor, să nu faceţi rău bărbatului care a intrat în casa mea, să nu faceţi nebunia aceasta. Iată, fiica mea este fecioară, iată femeia lui, să le scoţ pe dînsele şi să le vedeţi”. Deci a luat bărbatul cel călător pe femeia lui, a scos-o afară la dînşii, pe care au necinstit-o şi apoi au eliberat-o.

Către ziuă femeia a venit şi a căzut lîngă uşa casei unde era găzduit bărbatul ei şi a murit. Dimineaţa sculîndu-se bărbatul ei a deschis uşile casei şi a ieşit ca să meargă în calea lui, şi iată, femeia lui era căzută lîngă uşile casei. Şi a zis către dînsa: “Scoală-te să mergem”. Dar nu era glas într-însa şi nu era auzire. Atunci a luat-o şi a pus-o pe asin şi a mers la pămîntul său. Apoi a luat sabia şi a tăiat-o în douăsprezece părţi, pe care le-a trimis la toate hotarele lui Israel. Toţi cei care le-au văzut au plîns. Apoi s-au sculat toate seminţiile asupra seminţiei lui Veniamin şi au cerut pe bărbaţii cei fărădelege să-i ucidă, dar ei n-au vrut să-i dea, ci, ieşind din Gavaa, s-au pregătit a sta împotrivă la război. Toate seminţiile s-au luat la război cu seminţia lui Veniamin şi au căzut în ziua aceea din fiii lui Israel douăzeci şi două de mii.

După aceasta fiii lui Israel au judecat să nu treacă cu vederea această nedreptate. S-au adunat iarăşi la bătălie împreună şi au ieşit fiii lui Veniamin în întîmpinarea lor din Gavaa, în ziua a doua şi au căzut din fiii lui Israel optsprezece mii. Apoi s-au suit fiii lui Israel în Betel, înaintea Domnului, au plîns înaintea Lui cu plîngere mare şi a auzit Domnul glasul lor şi le-a zis: “Mai suiţi-vă încă o dată, căci mîine îi voi da în mîinile voastre”. Suindu-se fiii lui Israel în ziua a treia împotriva fiilor lui Veniamin, s-au pornit la război lîngă Gavaa şi au făcut ocolire împrejurul ei, adunîndu-se şi făcînd război mare. De această dată s-au biruit fiii lui Veniamin, i-au omorît de la mic pînă la mare, au înconjurat cetăţile lor, fiii lui Israel şi le-au prădat şi le-au ars pînă în temelii, încît s-a pierdut de tot din ziua aceea seminţia lui Veniamin şi fiii Rahilei.

Pentru aceasta evanghelistul pomeneşte de Rahila şi de ţipătul din Rama, arătînd proorocia aceasta. Că precum în vremea de atunci s-a pierdut seminţia lui Veniamin şi fiii Rahilei, aşa s-a făcut şi aici la naşterea Domnului, căci s-a pierdut toată odrasla pruncilor de doi ani şi mai jos, după cum zice şi evanghelistul: Şi nu vrea să se mîngîie, căci nu mai erau. Că glas în Rama s-a auzit, se înţelege înaltă propoveduire, că Rama se tîlcuieşte înalt. Drept aceea, acest glas, care în Rama s-a auzit, înseamnă glas de înaltă propovăduire. Căci cu adevărat s-a vestit în marginile lumii, prin glasul apostolilor, cu înaltă propovăduire, uciderea pruncilor şi pînă la marginile lumii s-a auzit.

Sf. Ioan Gură de Aur talcuieste uciderea pruncilor din Bethleem în mod duhovnicesc … el spune că şi  gândurile bune ale omului sunt ca pruncii nevinovaţi. Ele trebuie îngrijite şi crescute în fapte ale credinţei. Mulţi însă preferă să ucidă din faşă gândurile bune şi se aseamănă atunci cu Irod cel crud şi fără de minte, care a ucis toţi pruncii din Iudeea, sperând să-L ucidă şi pe Hristos.

Arhim. Teofil Anăstăsoaie