Capetele despre dragoste

1. Dragostea este o dispozitie buna si afectuoasa a sufletului datorita careia el nu cinsteste nici unul dintre lucruri mai mult decat cunostinta lui Dumnezeu. Dar este cu neputinta sa ajunga la deprinderea dragostei cel ce e impatimit de ceva din cele pamantesti.

2. Dragostea este nascuta de nepatimire; nepatimirea, de nadejdea in Dumnezeu; nadejdea de rabdare si indelunga rabdare; iar pe acestea le naste infranarea cea atot-cuprinzatoare. infranarea la randul ei, e nascuta de frica  lui  Dumnezeu,  in  sfarsit  frica  de  credinta  in Domnul.

3. Cel ce crede in Domnul se teme de chinuri; cel ce se teme de chinuri se infraneaza de la patimi; cel ce se infraneaza de la patimi rabda necazurile; cel ce rabda necazurile va avea nadejde in Dumnezeu, iar nadejdea in Dumnezeu desface mintea de toata impatimirea dupa cele pamantesti; in sfarsit mintea desfacuta de acestea va avea iubirea catre Dumnezeu.

4. Cel ce iubeste pe Dumnezeu pretuieste cunostinta Lui mai mult decat toate cele facute de El si staruieste pe langa ea neincetat cu mare dor.

5. Daca toate cele ce sunt, prin Dumnezeu si pentru Dumnezeu au fost facute, si daca Dumnezeu este mai bun decat cele ce au fost facute de El, cel ce paraseste pe Dumnezeu, care e neasemanat mai bun, si se ocupa cu cele mai rele, se arata pe sine pretuind mai mult cele facute de Dumnezeu decat pe Dumnezeu.

6. Cel ce are mintea pironita in dragostea de Dumnezeu dispretuieste toate cele vazute si insusi trupul sau, ca pe ceva strain.

7. Daca sufletul e mai bun decat trupul si daca Dumnezeu, care a facut lumea, e neasemanat mai bun decat lumea, cel ce cinsteste trupul mai mult decat sufletul si lumea zidita de Dumnezeu mai mult decat pe Dumnezeu nu se deosebeste intru nimic de inchinatorii la idoii.

8. Cel ce si-a desfacut mintea de iubirea si de preocuparea staruitoare de Dumnezeu si o are legata de ceva din cele ce cad sub simturi, acela cinsteste trupul mai mult decat sufletul si cele facute de Dumnezeu mai mult decat pe Dumnezeu, care le-a facut.

9. Daca viata mintii este lumina cunostintei, iar aceea e nascuta de dragostea catre Dumnezeu, bine s-a zis ca nimic nu este mai mare decat dragostea dumnezeiasca.

10. Cand mintea porneste in focul dragostei spre Dumnezeu, nu se mai simte nici pe sine, nici vreun lucru oarecare. Caci luminata fiind de lumina dumnezeiasca cea nemarginita, paraseste simtirea fata de toate cele facute de Dumnezeu, precum si ochiul sensibil nu mai simte stelele, cand rasare soarele.

11. Toate virtutile ajuta mintea sa castige dragostea dumnezeiasca. Dar mai mult ca toate, rugaciunea curata. Caci prin aceasta zburand catre Dumnezeu, iese afara din toate cele ce sunt.

12. Cand mintea e rapita prin dragoste de cunostinta dumnezeiasca si, iesind afara din toate cele facute, simte nemarginirea dumezeiasca, atunci coplesita de prezenta dumnezeiasca, se trezeste la simtirea smereniei sale asemenea dumnezeiescului Isaia si rosteste cu uimire cuvintele Proorocului: “O, nenorotitul de mine! Sunt pierdut! Caci om fiind si buze spurcate avand si locuind in mijlocul unui popor ce are gura spurcata, am vazut cu ochii mei pe imparatul Domnul Savaot”.

13. Cel ce iubeste pe Dumnezeu  nu poate sa nu iubeasca si pe tot omul ca pe sine insusi, desi nu are placere de patimile celor ce nu s-au curatit inca. De aceea cand vede intoarcerea si indreptarea lor, se bucura cu bucurie mare si negraita.

14. Necurat este sufletul patimas, care e plin de ganduri de pofta si de ura.

15. Cel ce vede in inima sa vreo urma de ura fata de un om oarecare, pentru vreo anumita greseala, e cu totul strain   de   iubirea   de   Dumnezeu,   deoarece   iubirea   de Dumnezeu nu sufera catusi de putin ura fata de om.

16.  “Cel ce Ma iubeste pe Mine, zice Domnul, va pazi poruncile Mele”. “Iar porunca Mea aceasta este, ca sa va iubiti unii pe altii”. Cel ce nu iubeste asadar pe aproapele   nu  pazeste  porunca.   Iar  cel   ce  nu  pazeste porunca nici pe Domnul nu-L poate iubi.

17.  Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel.

18.  Fericit este omul care nu se lipeste de nici un lucru stricacios sau vremelnic.

19.   Fericita   este  mintea   care   a  trecut  peste  toate lucrurile  si  se desfateaza   neincetat    de    frumusetea dumnezeiasca.

20.   Cel ce preface grija de trup in pofta si pentru lucruri vremelnice tine minte raul de la aproapele, acela slujeste zidirii in locul Ziditorului.

21.   Cel ce isi pastreaza trupul nesupus placerii si sanatos il are impreuna slujitor spre lucrarea celor bune.

22.  Cel ce fuge de toate poftele lumesti se aseaza pe sine mai presus de toata intristarea lumeasca.

23.  Cel ce iubeste pe Dumnezeu cu siguranta iubeste si pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate pastra banii, ci-i foloseste cu dumnezeiasca cuviinta, dand fiecaruia din cei ce au trebuinta.

24. Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu nu cunoaste deosebire intre rau si bun, intre drept si nedrept, cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului, ci imparte tuturor la fel, dupa trebuinta, chiar daca cinsteste mai mult, pentru buna aplecare a voii, pe cel virtuos decat pe lenes.

25. Precum Dumnezeu, fiind prin fire bun si fara patima, iubeste pe toti la fel, ca fapturi ale sale, dar pe cel virtuos il slaveste, ca pe unul ce si-a insusit cunostinta si prin aplecarea voii, iar pe cel lenes il miluieste pentru bunatatea Sa si il intoarce in veacul acesta prin certare, tot asa si cel bun fara patima in aplecarea voii sale iubeste pe toti oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire si pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel lenes il miluieste pentru fire si din compatimire, ca pe un lipsit de minte ce umbla in intuneric.

26. Dragostea se face cunoscuta nu numai prin daruirea de bani, ci cu mult mai mult prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca.

27. Cel ce s-a lepadat cu adevarat de lucrurile lumii si slujeste nefatarnic aproapelui prin iubire se slobozeste degraba de orice patima si se face partas de iubirea si cunostinta dumnezeiasca.

28. Cel ce a dobandit in sine dragostea dumnezeiasca, nu osteneste urmand Domnului Dumnezeului sau, asemenea dumnezeiescului Ieremia ci sufera cu vitejie orice osteneala, batjocora si ocara, neluand in seama catusi de putin raul de la nimeni.

29. Cand vei fi ocarat de cineva, sau dispretuit in vreo privinta oarecare, fii cu luare aminte dinspre gandurile maniei, ca nu cumva, despartindu-te de dragoste din pricina supararii, sa te asezi in tinutul urii.

30. Cand vei suferi pentru vreo ocara sau necinste, sa stii ca te alegi cu un folos. Caci prin ocara e alungata de la tine slava desarta.

31. Precum amintirea focului nu incalzeste trupul, asa credinta fara dragoste nu lucreaza in suflet iluminarea cunostintei.

32. Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sanatos, asa si cunostinta lui Dumnezeu atrage spre sine in chip firesc mintea curatita prin dragoste.

33. Minte curata este aceea care s-a despartit de nestiinta si e luminata de lumina dumnezeiasca.

34. Suflet curat este acela care s-a eliberat de patimi si se bucura neincetat de dragostea dumnezeiasca.

35. Patima de ocara este miscarea sufletului impotriva firii.

36. Nepatimirea este o stare pasnica a sufletului, care face ca sufletul sa se miste cu anevoie spre rautate.

37. Cel ce prin sarguinta a dobandit roadele dragostei nu se stramuta din aceasta, chiar de-ar patimi zeci de mii  de rele. Sa te incredinteze despre aceasta Stefan, ucenicul lui Hristos, si cei ca el si insusi Mantuitorul, care se ruga Tatalui pentru cei ce-L ucideau si cerea iertarea de la El, ca pentru unii ce nu stiau ce fac.

38. Daca propriu iubirii este sa rabde indelung si sa fie cu bunatate, cel ce se lupta cu manie si planuieste viclesug vadit este ca se face strain de Dumnezeu, daca Dumnezeu este dragoste.

39. “Sa nu ziceti, spune dumnezeiescul Ieremia, ca sunteti biserica Domnului”. Iar tu sa nu zici ca simpla credinta in Domnul nostru Iisus Hristos poate sa ma mantuiasca. Caci aceasta este cu neputinta de nu vei dobandi si iubirea fata de El prin fapte. Doar despre credinta simpla s-a spus: “si dracii cred si se cutremura” (Iacob 2, 19).

40. Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata.

Filocalia vol  II

In memoriam – GRIGORE  VIERU

Reaprindeţi candela

Reaprindeţi candela-n răscruce
Lângă busuiocul cel mereu—
Degerat la mâni si la picioare
Se întoarce-acasă Dumnezeu.

Doamne,Cel din slăvi creştine
Ce păcate oare-ai săvârşit
Că te-au dus acolo si pe Tine
In Siberii fără de sfârşit ?!

Refren:
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândeţe măreaţă
Chiar şi pe cei care te-au dus
In Siberii de gheaţă

Ninge frigul şi pustiul plouă
Degerată-mi este inima
Doamne,bine nu ne-a fost nici nouă
Fără sfatul şi lumina Ta

Doamne, intră şi-n a mea chilie
Si-amândoi, răniţi şi îngheţaţi
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi fraţi.

Refren.
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândeţe măreaţă
Chiar şi pe cei care te-au dus
In Siberii de gheaţă.

De ce-ai dat Doamne?

Si chiar izvorului ii vine
Un fel de greata uneori.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!
E falsa mila ori e muta,
Iar crucea de la piept e joc.
In moarte tot mai multi se muta,
Vazand ca-n viata nu au loc.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!

La Mănăstirea Căpriana

La Mănăstirea Căpriana
Bate un clopot în zi de duminică
La Căpriana rană pe rană,
Rană pe rană se vindecă.
Intră în templu, om al durerii.
Nu-i o ruşine să intri-n biserică.
E o ruşine liniştea serii
A o preface-n cazarmă isterică.
Bate frumos un clopot,
Bate un clopot
Al învierii şi bunei vestiri!
Vine din cer un şopot.
Vine un şopot
Şi mă ridică din mare pustiiri!
Bate un clopot ca o chemare
La Căpriana un miros de crinişte
Iar la Putna, sfântă şi mare,
Dangăt de aur răspunde în linişte.
Semn că ne vede, semn că ne-aude
Dragostea Putnei în zi de duminică.
Când în lumina viselor ude
Rană pe rană în taină se vindecă.

Doina

Eu mor pe cruce pentru ea,
Iar lumea hohoteste rea.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Din paine iau, sa pot zbura,
Cat de pe flori albina ia.
Dar tot eu sunt si judecat
Ca, trandavind, m-am imbuibat.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Ajuns-am a umbla mereu
In brate cu mormantul meu.
Si nu stiu unde sa-l mai pun
Sa am un somn mai lin, mai bun.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!

Aceasta lună plină

Această Lună lină
De nu va răsări –
În locu-i răsări-va
Lin chipul maică-mi.
Acest, o, glas al mierlei
Pe ram de va muţi,
În locul lui suna-va
Sfânt glasul maică-mi.
Această punte, Doamne,
De se va prăbuşi,
Întinde-s-or în locu-i
Mâini două-a maică-mi.

Doamne odihneşte cu drepţii pe robul tau Grigore…!

„E un zgomot foarte devreme…Nu sunt de părere. . . “

Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii „Sf. Maria” din Techirghiol, s-a exprimat în legătură cu mesajul Părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă din jud. Neamţ.

În opinia Părintelui Arsenie, mesajul duhovnicului de la Neamţ nu face decât să tulbure credincioşii, iar, prin aceasta, să cădem pradă ispitelor diavolului.

„Dacă aş fi pus în situaţia să mă închin la 666, atunci aş lua măsuri pe viaţă şi pe moarte. Dar până atunci… .

E o grabă şi, dacă ar fi să mă angajez la o luptă (duhovnicească, n. red.), nu e o tactică bună de luptă … E un zgomot foarte devreme, ce îi angajează pe credincioşii care se consumă şi îi dau duşmanului câştig de cauză… Nu-i momentul şi, poate, nu va fi acest moment cât vom trăi noi. Astea sunt probleme de timp. Aşa că se face un zgomot gratuit, risipind ceva. Nu sunt de părere….”

Totodată, duhovnicul de la malul Mării Negre îi îndemână pe credincioşi la păstrarea unei vieţi duhovniceşti de echilibru şi de rugăciune neîncetată, chiar dacă suntem supuşi ispitelor:

„Suntem făcuţi de Dumnezeu cu multă posibilitate de înţelegere, dar şi cu putinţa de a ne orienta în timp…

Vezi-ţi de viaţa ta duhovnicească, pentru că Biserica este acolo întru totul unde este Adevărul.

Să spui neîncetat «Doamne Iisus Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Să spui rugăciuni la Maica Domnului, Stăpâna Cerului şi a Pământului, care este supărată pe cei care nu-i mai cer nimic.

Avem un înger păzitor, pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să ne păzească sufletul până la moarte, pentru ca să fim păziţi şi să nu lase viaţa noastă în mâinile unui duşman, care este diavolul.

Şi, mai înainte de toate, îl avem pe Iisus; de ce nu-i cerem ajutorul Lui? Să ne rugăm lui Dumnezeu când e vorba de ceva. Niciodată, niciodată nu ne rugăm degeaba!!!

Nu mă tem de focul ăsta, mă tem de alt foc!”.

Cu privire la mesajul Părintelui Iustin Pârvu în care se spune că ierarhii Bisericii „trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor”, Părintele Arsenie Papacioc afirmă că:

„Sfântul Sinod face ce doreşte, nu pot să-i poruncesc, pentru că are putere de discernământ ca şi Hristos, ca şi noi. Eu stau liniştit, ca să stau şi mâine liniştit.”

Despre documentele care conţin informaţii stocate electronic, Părintele Arsenie Papacioc spune că, deşi nu se pricepe la amănunte privind electronica, acceptarea documentelor nu însemnă lepădarea de credinţă, situaţie asemănătoare cu cea în care ne-am afla pe teritoriul unui stat străin:

„Dacă ne-am găsi în Turcia, am cumpăra pâine pe bani turceşti, dar asta nu înseamnă că ne-am turcit. “

Întrebat ce mesaj i-ar transmite Părintelui Iustin Pârvu de la Neamţ, duhovnicul de la Techirghiol, în vârstă de 90 de ani, a spus:

„Am mare evlavie la Părintele Iustin, dar nu sunt de părere… Eu vreau o evoluţie fără revoluţie.. i-aş spune: «Blagosloviţi şi mă iertaţi».”

Interviul a fost acordat Postului de Radio Dobrogea

De ceva vreme pe blog-urile ortodoxe se duce o “lupta crancena” cu argumente pro si contra, cu indemnuri care mai de care mai incendiare si revolutionare, cu replici taioase pana la limita vorbelor urate… si toate acestea pe marginea unei teme “noi” : semnele sfarsitului lumii, venirea lui antihrist si insemnarea populatiei cu semnul fiarei.

Dezbaterea a fost declanşată de o scrisoare semnată de Părintele Justin Pârvu – duhovnicul de la Mânăstirea Petru Vodă,  intitulată : ” Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Iubiţi ortodocşi ai acestui neam!”.

Suntem anunţaţi astfel că vremile apocaliptice au început, anticrist activează printre noi şi urmează însemnarea populaţiei cu numărul fiarei, primul pas fiind introducerea paşapoartelor biometrice.

Îndemnul de a ieşi la luptă şi de a ne arunca cu pieptul în ascuţişul sabiei “ca o torpilă japoneză” … au ridicat semne de întrebare asupra autenticităţii acestei scrisori desconspirată de limbajul violent şi militant.

Telefoane, dezminţiri, reveniri,etc… totul e neclar . Cert este însă un lucru, că această scrisoare a dat de lucru fraţilor ultraortodocşi, care stau acum pe picior de război cu autorităţile statului, gata să declanşeze manifestări de stradă şi petiţii prin care să ceară revenirea asupra deciziei de introducere a noilor paşapoarte biometrice.

Nu ne propunem acum să dezlegăm enigma acestor paşapoarte şi mai ales dacă acele “elemente de securitate” conţin şi semnele antihristului ci am dori să vedem care ar trebui să fie adevărata preocupare a creştinilor .

Am găsit în acest sens  posibile răspunsuri pe care vă invităm să le analizaţi cu atenţie:

1. Pr Arsenie Muscalu
2. Pr Porfirie Bairaktari în vol  “Profeţii şi mărturii creştine despre vremea de acum”, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria, 2004 , a fost întrebat  aşa:

” – Părinte, se vorbeşte mult despre 666 şi venirea antihristului, care se apropie – unii zic că deja a venit -, despre inscripţia electronică de pe mâna dreaptă sau frunte, de ciocnirea dintre Hristos şi antihrist şi zdrobirea celuia din urmă, despre a Doua Venire a Domnului. Ce spuneţi în legătură cu toate acestea?

– Ce să spun? Eu nu spun că am văzut-o pe Maica Domnului, că va fi război sau alte din astea. ştiu că va veni antihristul, că va fi a Doua Venire a Domnului, dar când, nu ştiu. Mâine? Peste o mie de ani? Nu ştiu. Dar nu mă neliniştesc, pentru că ştiu că ceasul morţii este, pentru fiecare din noi, a Doua Venire a Domnului. şi ceasul acesta e foarte aproape .

Luându-mă de mână şi ţinându-mă strâns, părintele Porfirie mi-a zis:
– Părinte Athanasie, acum sunt orb, ochii mei trupeşti nu mai văd – am cancer la hipofiză -, dar cu ochii cei duhovniceşti văd destul de bine. Înainte să pleci, vreau să-mi spui ce crede Părintele Emilianos al nostru despre 666 şi antihrist!

Era imediat după catastrofa de la Cernobâl. Lumea era tulburată; zilnic, oamenii veneau cu zecile la Părintele, care se afla atunci aproape de Atena, şi-l întrebau înspăimântaţi ce va fi, dacă va veni antihristul şi-i va însemna cu 666.
I-am răspuns:

– Părintele Emilianos ne-a sfătuit alaltăieri, la o adunare, să nu ne neliniştim. Noi să ne îngrijim să avem o relaţie vie cu Hristos, iar antihristului să nu-i dăm prea mare importantă; altminteri, el va deveni centrul vieţii noastre, iar nu Hristos.
Părintele Porfirie plesni patul cu mâinile şi exclamă:

– Slavă ţie, Doamne, c-am găsit un fiu duhovnicesc care să fie de acord cu mine! Uite, copilul meu, ce-au făcut duhovnicii ăştia aici, în lume! Au tulburat sufletele, au creat atâtea probleme familial şi psihologice cu 666-ul ăsta!   Nu mai pot oamenii dormi, au început să ia calmante şi somnifere ca să doarmă! Ce-i asta? Hristos nu vrea astfel de lucruri, copilul meu! Şi ştii ceva? Pentru noi, creştinii, atunci când vieţuim în Hristos, nu există nici un antihrist. Ia spune-mi, poţi tu şedea aici, pe pat, unde şed eu?

– Nu, părinte.
– Păi, de ce?
– Pentru că m-aş aşeza deasupra şi v-aş strivi.
– Când ai putea să şezi tu aici, în locul meu?
– Doar dacă aţi pleca cuvioşia voastră, doar atunci aş putea să vă iau locul.
– Vezi! Aşa se întâmplă şi cu sufletul. Când Îl avem pe Hristos înlăuntrul nostru, unde să mai încapă şi antihristul?

Poate, oare, vreo altă existenţă străină să încapă în sufletul nostru? Dar noi, astăzi, copilul meu, nu-L mai avem pe Hristos în noi şi de aceea ne temem de antihrist. Unde e Hristos, acolo e şi Raiul. Hristos este totul, asta să le spui oamenilor.

Să nu se teamă. şi încă ceva: dacă ar veni acum antihristul în persoană cu un aparat cu raze laser şi mi-ar spune că vrea să mă însemneze cu 666, eu aş sta. O să-mi răspunzi: „Bine, Părinte, dar nu-i ăsta semnul lui?”. Ba da, şi să mă însemneze cu încă o mie de 666 cu raze laser, şi aş accepta[2].

De exemplu, când ti se însemnează paşaportul sau mâna, în timpul unei călătorii într-o ţară necreştină, cu simbolurile acelei ţări, oricare ar fi ele, nu le accepţi ca şi credinţă, nu mărturiseşti nimic. Când eşti sigur că nu mărturiseşti nimic contrar iubirii lui Hristos şi că pe El Îl iubeşti profund şi puternic, nu ai nici o teamă că ai putea să te lepezi de El prin acţiunile altora asupra ta. De ce? Pentru că pe primii mucenici îi dădeau fiarelor, iar ei făceau semnul crucii şi fiarele deveneau mieluşei; erau azvârlişi în mare, iar ei făceau semnul crucii şi marea se preschimba în uscat; erau azvârliţi în foc, iar ei făceau cruce şi focul se prefăcea în răcoare. Dar noi, astăzi, copilul meu, mai credem în Hristos, mai credem noi în crucea noastră? De ce S-a pogorât Hristos? Oare nu ca să întărească slăbiciunea noastră? Asta să-i spui şi Părintelui Emilianos şi oamenilor: să nu se teamă de antihrist. Suntem fiii lui Hristos, fiii Bisericii.

Eram foarte impresionat. şi Bătrânul adăugă:
– Cum a venit Patriarhul Dimitrios în Atena?
– Cu avionul.
– Lasă, asta ştiu, că doar n-o fi venit înot omul! Dar ce fel de documente avea la el?
– Păi, avea paşaport.
– Grecesc sau turcesc?
– Nu ştiu…
– Ei, nu ştii! Avea paşaport turcesc! şi care-I simbolul naţional al Turciei?
– Nu ştiu, Părinte!
– Hai, că eşti culmea! Semiluna e simbolul naţional turcesc, măi! şi ce au spus despre semilună Părinţii Bisericii noastre, după ce a apărut Mahomed?
– Nici asta nu ştiu, Părinte!
– Ei, o să-ţi iau diploma şi-o să ţi-o fac bucăţi! Ce fel de teolog eşti?, a glumit Bătrânul.
– Văd că posedaţi cuvioşia voastră această diplomă.
– Da, că o am în inimă. Semiluna e simbolul antihristului. Dacă semiluna e simbolul antihristului, iar Patriarhul nostru are pe paşaport acest simbol, cu toate însemnele sale, înseamnă oare că Patriarhul este slujitorul lui antihrist? Nu, copilul meu, nicidecum! Hristos nu este îngust la minte, aşa cum suntem noi, oamenii, care vrem să ne „apărăm drepturile”. Asta să-i spui părintelui şi oamenilor: să nu se teamă nici de antihrist, nici de 666!
Am fost foarte impresionat şi uşurat” (Ger. 118).