Este regula numărul unu, şi toate celelalte sunt detalii ale ei. Starea de bine mental grăbeşte refacerea fizică… Sănătatea noastră este o funcţie a psihicului şi a gândirii pozitive. Omul este ceea ce gândeşte. O gândire care selectează afecte pozitiv, o gândire bazată pe mulţumire fermă va asigura o sănătate bună sau o recuperare rapidă. Aceasta se întâmplă deoarece trăim într-o lume în care pierdem adesea condiţia sănătăţii celei bune. Mulţumirea lăuntrică este garantul păstrării acestei stări.

Cum se poate dobândi mulţumirea? Mută mintea de la „veacul acesta“ şi mintea se va schimba. Întrebaţi-vă: suntem mulţumiţi? Există o relaţie între mulţumire şi inteligenţă, între mulţumire şi înţelegere. Dacă eşti tipul cerebral, întâi înţelegi lumea şi eşti mulţumit că lumea este ceea ce este. Dacă aparţii tipului intuitiv, afectiv, întâi îţi creezi starea de mulţumire, şi va urma înţelegerea. Depinde cărui tip mental îi aparţii. Dacă dominanta este intuitivă, atunci creează-ţi o stare de mulţumire; din ea va rezulta inteligenţa. Dacă dominanta este cerebrală, atunci înţelegerea creează mulţumire.

Este un fapt valabil şi în relaţia dintre doi oameni, doi soţi. V-aţi pus vreodată întrebarea de ce apar frecvent situaţii conflictuale între soţi? Pentru că nici unul nu înţelege natura celuilalt. De pildă, femeia trebuie înţeleasă din punct de vedere al dinamicii afective. Oscilând între închidere şi deschidere. Ca să se refacă afectiv, uneori femeia se închide, se retrage în sine, pare mâhnită. Bărbatul o vede închisă şi retrasă, şi atunci se gândeşte că sentimentele ei faţă de el s-au răcit. Dar acel bărbat nu înţelege că aşa-zisa răceală a femeii este o fază naturală prin care ea trebuie să treacă pentru a-şi reface comportamentul afectiv.

Dinamica masculină este alta, oscilând între fugă şi revenire. Ca să-şi refacă afectivitatea, bărbatul fuge. Iată de ce, atunci când vede un bărbat „fugind“, femeia n-ar trebui să se teamă că sentimentele lui faţă de ea s-au răcit; ea ar trebui să ştie că dinamica lui afectivă se reface prin fugă. Această idee nu trebuie înţeleasă eronat, cum că cei care fug au şi dreptate s-o facă. Fuga poate fi exprimată divers — un bărbat „fuge“ în cititul presei, e absent din casă. E şi asta o fugă. Sau „fuge“ să joace table cu vreun vecin. Sau „fuge“ la mănăstire, dacă este mai pios. Femeia trebuie să înţeleagă că bărbatul are, la un moment dat, nevoie să „fugă“. Înţelegerea faptului că asemenea stări sunt naturale ar putea evita numeroase conflicte, conflicte care generează ulterior perturbări de personalitate ale membrilor familiei — fie localizate scurt, fie cu amprentă de durată aspra copiilor.

Psihologii au explicat deja că majoritatea impasurilor pe care le vor avea copiii noştri mai târziu sunt cauzate de conflictele din familie, petrecute în perioada copilăriei acestora. Aceasta este, deci, prima regulă: sănătatea este o consecinţă a binelui mental. Iar acest bine mental are la bază înţelegerea şi stare de mulţumire. Nu automulţumire, ci acea mulţumire care, la urma urmei, înseamnă înţelegere.

Unii consideră boala ca fiind doar o pedeapsă pentru păcate: aceasta poate duce la o slăbire psihică. Omul bolnav se reface mai greu când consideră că a fost bătut de Dumnezeu, şi că Atotputernicul i-a dat boala în chip de pedeapsă. Dar dacă boala nu este doar o pedeapsă pentru păcate, ce este atunci? Putem vorbi despre boală ca fiind o oprire de la păcat, o informaţie, o atenţionare că am încălcat o lege. În bunătatea Sa, Dumnezeu alege și caile durerii pentru al ajuta pe om să se dezlipească de păcate și să întoarcă iarăși privirea către cer.

S-a pus adesea întrebarea: „De ce ne îmbolnăvim?“. Un răspuns ar fi că ne îmbolnăvim ca să ne amintim de Dumnezeu. Întotdeauna când suntem bolnavi ne amintim de Dumnezeu. Putem spune că de fapt, ne îmbolnăvim ca să ne smerim, ca să ne aducem aminte că suntem trecători. În afară de asta, de ce ne mai îmbolnăvim? Ne îmbolnăvim ca să smulgem tandreţe. În lumea aceasta în care toţi sunt grăbiţi, nimeni nu vrea, nu are timp ca să ne dea tandreţe. Atunci, inconştient, ce facem? Ne îmbolnăvim, ca să smulgem tandreţe, căldură. Le amintim celor din jur că ne datorează căldură, căci ei uită! Toţi datorăm ceva semenului.

3. Boala nu trebuie privită ca o catastrofă, ci ca un prilej de introspecţie, de linişte, de întrerupere a gândurilor

Definiţia păcatului o ştim. Păcatul sunt grijile şi încălcarea celor trei legi universale revelate. Dacă până acum nu ştiaţi foarte limpede ce înseamnă „păcat“, iată o definiţie ajutătoare. Păcat înseamnă să ai griji — dacă ai griji, ai păcate. Grijile ne împuţinează liniştea, împuţinează viaţa. „Rumegarea“ gândurilor slăbeşte omul. Boala prilejuieşte această întrerupere a grijilor; este o oprire forţată din „mecanica păcatului“, din mecanica vieţii păcătoase.  Există o a 11-a poruncă — noi ştim doar 10, pe care le-am interiorizat şi după care ne conducem.Porunca a 11-a apare ca un verset în Psalmul 45, sună aşa: „Opreşte-te şi cunoaşte!“ („Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu“ Ps. 45:10). Considerăm această frază ca porunca a 11-a.

Ştiţi că în Pentateuh (Vechiul Testament) sunt 613 porunci?! În afară de cele 10, cele mai importante, în primele 5 Cărţi ale lui Moise apar deci şi multe altele. Iar a 11-a ar fi „Opreşte-te şi cunoaşte!“. Nu poţi ajunge la cunoaştere din mers. Noi trebuie să descoperim oprirea spirituală. Opreşte-te şi citeşte Filocalia sau Patericul. Opreşte-te şi fă un minut de introspecţie. Introspecţie înseamnă liniştea interioară. Nu analiza interiorul: analiza este un viciu intelectual. Introspecţia este doar linişte interioară.

Opreşte-te deci şi cunoaşte înălţimea ta spirituală, precum şi dimensiunea ta cea mare. Această a 11-a poruncă este încununarea celor 10 porunci cunoscute, după ce te-ai civilizat, când începi să-ţi descoperi dimensiunea metafizică. „OPRIREA“ este o practică. Ea a fost dezvoltată în Filocalia, care a propus „exerciţiul celor 6 opriri“. Acest „opreşte-te“ se poate referi şi la controlul celor 6 surse de agitaţie şi dezorganizare a personalităţii. Prima oprire este stabilitatea fizică: ea atrage după sine stabilitatea minţii şi lipsa grijilor. A doua oprire este oprirea de la păcat. A treia oprire este oprirea de la mâncarea care ne aprinde. A patra oprire: de la adunarea cu oamenii inferiori moral — deci un îndemn de a te aduna cu oameni sporiţi, cu oameni cu preocupări înalte. Oprirea este stazis. În greceşte, stazis înseamnă exerciţiu spiritual, cum ar fi rugăciunea. Şi rugăciunea este tot oprire. Aceasta este deci regula a treia: boala este un prilej de oprire, de introspecţie.

Omul se îmbolnăveşte nu numai pentru că încalcă o lege, ci să-şi amintească de o lege sacră, şi să se schimbe…

Dacă vom privi boala din acest punct de vedere şi dacă nu ne vom mai teme de ea, vom constata că astfel ieşim mai repede din boală. După ce au fost bolnavi, mulţi oameni şi-au schimbat modul de a mânca, de a trăi, de a (con)vieţui.

Asta înseamnă, întrucâtva, că mulţi sunt bolnavi pentru că, în inconştient, ei se lasă să fie bolnavi. Afirmaţia poate părea, la prima vedere, şocantă. Şi totuşi, ei sunt bolnavi, în primul rând, ca să-şi atragă un beneficiu nevrotic: vor să fie trataţi ca nişte copii. Când lupta vieţii ne copleşeşte, toţi simţim nevoia să fim trataţi precum copiii; atunci subconştientul „cheamă“ o boală. Dacă vrei cu adevărat să devii sănătos, devii sănătos.

Acest lucru este posibil: să-ţi ajuţi subconştientul. Este un proces care se petrece în stare de relaxare, într-o stare destinsă — mai ales dacă eşti bolnav. Relaxat, cu ochii închişi, repetă-ţi dorința însănătoşirii. Rostește o rugăciune scurtă: Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul și către Maica Domnului Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-mă! Repetarea acestor formule duce la preluarea lor de către rinencefal, iar rinencefalul transmite comenzile de refacere acolo unde este nevoie. Rinencefalul, diencefalul şi formaţiunile reticulare trimit comenzile de refacere acolo unde este slăbită structura noastră.

Boala nu numai că îţi dă o informaţie despre viaţă, dar îţi poate crea şi condiţia unei schimbări mentale profunde, o trăire iniţiatică. Acestea sunt regulile restabilirii sănătăţii. Ajungem din nou la regula dintâi: starea de bine mental întreţine starea de bine fizic şi grăbeşte refacerea fizică. Cu cât vom supraveghea mai bine mentalul, cu atât vom stăpâni starea de sănătate. Omul ar trebui să ştie nu numai cum poate să îşi revină, cum să-şi restabilească sănătatea. El ar trebui să ştie câte ceva despre corelarea dintre greşeală şi boală — ce tip de greşeală naşte o categorie de boală — tocmai pentru a evita îmbolnăvirea. Asta trebuie reţinut: faptul că, sănătoşi fiind, putem să evităm o eventuală îmbolnăvire prin starea de bine mental. Starea aceasta de bine mental poate fi clădită prin autoimpunere şi prin purificare.

Predispoziţia noastră pentru boală vine din predispoziţia pe care o avem de a alege răul. Noi alegem răul. Dumnezeu nu vrea răul omului; omul alege răul. Omul alege răul pentru că este uneori neştiutor. Nu ştie exact ce este bine şi ce este rău. Alteori omul alege răul din constrângere. Este constrâns să îl aleagă. Constrângerea ţine de firea omului, de naşterea lui. Originea bolilor depăşeşte, adesea, puterea noastră de înţelegere.

Există 3 origini reperabile:
1. Unele boli sunt genetice sau ancestrale: te-ai născut cu o povară în soartă. Nu eşti răspunzător de aceste boli, ele sunt nişte poveri. Te-ai născut cu ele.
2. Alte boli provin din conflictele sau traumele avute în perioada prenatală şi în copilărie. Dacă au existat conflicte puternice sau traume în acea perioadă, individul le va resimţi în tot timpul vieţii. Iată de ce copilăria, familia, mediul sacru al casei trebuie privire cu mare grijă.
3. Boli cu surse nomice. Nomos, în limba greacă, înseamnă lege. Acestea sunt bolile despre care deja am vorbit, venite dintr-o încălcare a Legii revelate. Şi este palierul actual: cumul cotidian de erori.

Pe lângă toate acestea, la maturitate putem să observăm că în noi există o predispoziţie la îmbolnăvire în funcţie de anumite coordonate — două la număr. Adică: (1) ne îmbolnăvim pentru că suntem agresivi şi (2) ne îmbolnăvim pentru că ne simţim vinovaţi.
Agresivul şi vinovatul se îmbolnăvesc mai uşor. Neagresivul şi nevinovatul fac faţă multor condiţii grele fără să se îmbolnăvească; fac faţă şi mediilor contaminate fără să se îmbolnăvească. În privinţa agresivităţii, trebuie spus că de multe ori nici nu o conştientizăm. Vă ştiţi agresivi? Cu siguranţă nu!

Există printre cunoştinţele mele un domn care este foarte bisericos; are circa 40 de ani, merge la biserică, este un bun închinător, un practicant al religiei. Cu toate aceste calităţi, femeia din preajma lui, prietena lui simţea lângă el un disconfort extraordinar. Cei doi au venit la mine să mă întrebe de ce se întâmplă acest lucru, de ce ea simte astfel. Dacă o priveai pe acea tânără , constatai că în preajma bărbatului respectiv  starea ei era una tensionată, grea…. Concluzia este că bărbatul avea o agresivitate inconştientă, foarte puternică, care influiența și starea sufletească a partenerei sale. El s-a mirat atunci — de unde agresivitate, când se ştia pios, milostiv? Stând un pic de vorbă cu el, am aflat că mai fusese căsătorit, divorţase şi purta o ură înverşunată primei sale soţii. E lesne de înţeles că, în preajma lui, orice femeie simte un mare disconfort, pentru că el se împotriveşte femeii în sine. Aflând acestea, bărbatul m-a întrebat ce-i de făcut. „Trebuie să-ţi rezolvi agresivitatea inconştientă“, i-am spus. În viaţa sa conştientă, el era bun, milostiv, însă inconştient era agresiv. El ştia că este bun ca pâinea lui Dumnezeu — făcea şi pomeni, punea lumânări la biserică — , nu agresiv.

„Cum să-mi dizolv agresivitatea inconştientă?“ m-a întrebat.
L-am sfătuit ca în fiecare zi, în rugăciunile sale, să o pomenească pe fosta lui soţie şi să ceară pentru ea putere, sănătate, gândire bună.
„Cum să cer aşa ceva pentru ea? Este o scorpie, cea mai mare scorpie! a ripostat el. Nu pot să mă rog pentru ea!“
„Acest nu pot trebuie să-l depăşeşti! Numai dacă te rogi pentru ea o să-ţi dizolvi agresivitatea inconştientă“.
„Dar nu merită…“, mi-a răspuns.
„Tocmai pentru că nu merită! Cu cât te rogi mai mult pentru ea, cu atât ea va înflori, acolo unde se află“.
„Dar nu merită să înflorească! Vreau să piară, să se usuce!“
„Iată, cred că ţi-ai conştientizat destul de bine de ce, când se află lângă tine, prietena ta se simte apăsată!“, i-am zis eu atunci.
Ce se întâmplă când ai o inimă înnegrită? Eşti vulnerabil. Poţi să iei foarte uşor o gripă sau o infecţie, de exemplu. În acelaşi timp, poţi resimţi influenţa negativă ce vine dinspre o anumită persoană, sau pur şi simplu din câmpurile din jurul nostru (din care, când suntem sănătoşi, selectăm numai pozitivitatea). Revenind, pot să vă spun că acel pacient a reuşit până la urmă să se vindece, să se roage cu bucurie pentru acea „scorpie“. În cele din urmă a început să vadă că nu era chiar aşa de scorpie cum credea el, şi că numai încărcătura lui de ură o făcea pe fosta lui soţie să pară atât de rea.

O doză de agresivitate inconştientă avem cu toţii, să ştiţi. Ne naştem cu ea. Ea este baza complexului Cain. Inconştient, vrei să-l elimini pe semenul tău. Omul se simte bine dacă elimină un om. Subconştientul se simte bine când lichidează pe cineva, când extermină. Ce înseamnă acest lucru? Să ne gândim la serviciu, de exemplu. Toţi colegii îţi par răi şi urâcioşi. Te-ai simţi bine dacă ai reuşi zilnic să elimini câte unul… Inconştient, deci, purtăm în noi complexul Cain — unii mai puternic, alţii mai slab. Cert este că acest complex produce în noi o anumită vulnerabilitate. Cum dispare agresivitatea inconştientă? La modul practic, această agresivitate dispare mâncând mai des verdeţuri. E un lucru la îndemâna noastră. Dacă mănânci verdeţuri, descreşte agresivitatea inconştientă — foarte simplu. E una dintre cele 6 opriri: oprirea de la hrana care aprinde simţurile, care aprinde agresivitatea. Noi nu ne dăm seama, mâncăm asemenea hrană spre împuţinarea vieţii noastre şi spre urâţirea ei.

Dar mai ales terapia iertării şi ofranda remediază agresivitatea inconştientă. „Împacă-te cu aproapele tău… cu fratele tău, cu pârâşul tău“. (Matei 5:23-25). Dacă ai o aversiune faţă de cineva, atunci la rugăciune evocă-i faţa senină şi „dăruieşte-i“ mental: pace, sănătate şi Har. Agresivitatea inconştientă se împarte şi ea în 3 categorii: împotriva ta, împotriva semenului tău şi împotriva spaţiului în care trăieşti. Conflictul psihic cu spaţiul predispune la boli de piele, dar şi la dizarmonii nervoase.

Cei agresivi împotriva lor înşişi sunt foarte mulţi. Poate tu crezi despre tine că eşti blând. Adesea cei blânzi îi iartă pe toţi ceilalţi şi se atacă pe ei înşişi. Asta este o agresivitate împotriva ta. Să nu spui niciodată: „Nu merit să trăiesc“. Această agresivitate naşte predispoziţii maladive în zona bazală. Bolile uterului pornesc de la această atitudine, de la această auto-depreciere, de la această auto-ieftinire a femeii. Dacă aveţi probleme în zona bazală, la aparatul uretral, să ştiţi deci, că prima măsură pe care trebuie s-o luaţi este să vă schimbaţi atitudinea faţă de voi. Orice altă depreciere naşte aici vulnerabilitate.