“Un batrân tâmplar se afla în pragul retragerii din activitate. Era înca în putere de aceea stăpânul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea, batrânul era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai
linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea.
Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, stăpânul îi ceru sa mai construiasca doar o singură casa.Batrânul accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare.
Când în cele din urma o ispravi, stăpânul veni sa o vada. Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:
–  Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!
Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca îsi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel.
Asa e si cu noi. Ne construim vietile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim în casa care tocmai ne-am construit-o. Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita. Însa nu ne putem întoarce înapoi.
Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scândura sau ridici un perete. Viata e întocmai cum ti-o cladesti.Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mâine. Deci nu uita: ce faci, te face !”