9
May

Nu ai om? … ” Ecce Homo!”

   Posted by: admin   in Cuvinte duhovnicesti

eccehomo

   Expresia “Nu am om care sa mă arunce în scăldătoare!” este una folosită adeseori pentru a exprima lipsa unei cunoştinţe, a unei persoane care să pună o vorbă bună pentru a obţine un favor, un post mai bun, o promovare….

Nu mulţi cunosc însă că această expresie este de origine biblică şi a fost rostită de slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda în faţa lui Iisus, pentru ai explica cum a rabdat 38 de ani la marginea scaldatorii, cu nadejdea ca intr-o zi va veni un om care-l va ajuta sa se coboare in scăldătoare imediat după tulburarea apei, pentru a-şi redobândi sănătatea.

Acest om a apărut într-o bună zi…era mai mult decât un om, era Iisus Fiul lui Dumnezeu, care şi-a arătat puterea vindecându-l pe slăbănog numai cu cuvântul.

Nu avea om dar a găsit pe Dumnezeu!

Redăm mai jos căteva fragmente grăitoare din predica IPS  Antonie Plămădeală de la Duminica vindecării slăbănogului la scăldătoarea Vitezda: 

“ Evanghelia aceasta este o Evanghelie a comuniunii. Ne învaţă să purtăm grijă unii faţă de alţii, să trăim ca fraţii, să nu lăsăm pe nimeni în izolare, în singurătate, să nu lăsăm pe nimeni aşa cum a fost lăsat acel slăbănog care, timp de 38 de ani, n-a găsit un om care să-l ajute.

Se plâng unii că nu sunt iubiţi. Dar oare s-au gândit să iubească şi ei? Iubirea se întoarce spre cel ce iubeşte. Ea îl bucură întâi pe acela, deşi ea se întoarce apoi şi dinspre cel iubit. „Cel ce-si iubeşte fraţii, spune Sf. Ciprian, e onorat la rândul său cu preţul iubirii” (Despre gelozie si invidie, 16).

Pilat a rostit, arătându-L pe Iisus iudeilor în momentul Patimilor, acel enigmatic: „Iată Omul!(Ioan 19, 5). Nici nu ştia Pilat ce spune. Sau poate ştia. In socoteala lui de roman cinic, va fi închis în această formulă scurtă o întreagă filosofie. Iată cât valorează omul în faţa voastră, îl condamnaţi pe nedrept, dintr-o ambiţie pe care eu n-o înţeleg, dar trebuie să vă fac pe voie, ca să vă astâmpăr!

Iată Omul!” — omul pe care îl reclamaţi că a vrut să se facă rege. Are el acum înfăţişarea unui rege? „Iată-l pe împăratul vostru”, a mai zis Pilat, aruncându-le o batjocură. Asemenea împărat meritaţi. Desfigurat. Bătut. Desfiinţat ca om! „Să-l răstignesc pe împăratul vostru?” – „Nu avem alt împărat decât numai pe Cezarul de la Roma, au răspuns, „şi dacă nu-L răstigneşti, nu eşti prieten al Cezarului”.

Si au răstignit „Omul!” Evident, cu complicitatea lui Pilat, şi complicitatea lui e cu atât mai gravă, cu cât Il ştia si Il declara nevinovat. Fără să ştie exact ce face, Pilat dădea de fapt definiţia omului adevărat, a omului pentru alţii, a Omului Iisus Hristos care se născuse ca să slujească, nu ca să fie slujit, să se jertfească pentru alţii, nu să lase pe alţii să se jertfească pentru El.

„Iată Omul! …. Ecce Homo!”

Iată omul de omenie, iată omul model, ar fi trebuit să gândească Pilat, dar el a gândit cu totul altceva!

Iată Omul pe care-L aştepta slăbănogul de 38 de ani!

Iată Omul pe care-L aşteptăm şi noi. Pentru că avem si noi slăbănogelile noastre de 38, sau de mai putini, sau de mai mulţi ani, care aşteaptă pe cineva să ni le vindece. »

This entry was posted on Saturday, May 9th, 2009 at 11:29 pm and is filed under Cuvinte duhovnicesti. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed at this time.