Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, în săptămâna luminată am fost pelerin în Capadocia – patria Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie de Nisa, a Sfântului Grigorie de Nazianz şi a altor părinţi ai Bisericii.

  Din impresiile pe care le-am adunat în cursul acestui pelerinaj, câteva mi s-au imprimat în suflet şi m-au făcut să cad pe gânduri.

Mai întâi, faptul că pe toată întinderea acestui ţinut legendar şi determinant pentru istoria bisericească – nu mai există creştini ortodocşi, majoritatea populaţiei fiind musulmană.

Zeci şi sute  de biserici creştine, sunt lăsate în paragină, cu picturile  murale distruse, sfinţi cu ochii scoşi sau scrijiliţi – suspinând în taină după vremurile când erau cinstiţi cu slujbe, tămâiaţi şi luminaţi de candele sfioase.

În oraşul Nevşehir – Nisa de odinioară, biserica în care a slujit Sf. Grigorie de Nisa ( fratele Marelui Vasile ) , a fost transformată de turci în puşcărie.  În naos şi pronaos au fost construite celule, iar în Sfântul Altar au fost aşezate toaletele. Azi nu mai este folosită pentru deţinuţi, dar celulele au rămas mărturie a vremurilor triste de batjocură. Am putut observa în celule, freşcele cu picturile ce împodobeau odinioară biserica – acum martori schilozi a suferinţei şi torturilor îndurate de încarceraţi. Am cântat aici printre zăbrele cântarea pascală “Ziua Învierii”… iertând toate fraţilor celor ce ne urăsc pre noi!

Nici la Yuzelgurt – Nazianzul Sfântului Grigorie Teologul, biserica sa nu a avut o soartă mai fericită deoarece a fost transformată în moschee, picturile au fost acoperite cu var , iar icoanele distruse. Singura mărturie a vremurilor de odinioară a rămas catapeteasma frumos ornamentată, despuiată de icoane şi aşezată spre Mecca – noul loc de rugăciune .

Mânăstirile organizate de Sf. Vasile cel Mare şi săpate în formaţiunile calcaroase din valea Goereme, au rămas muzee goale admirate şi fotografiate de curioşii turişti care nu pot înţege de ce acei monahi au ales să-şi părăsească casele lor şi să vieţuiască printre stânci şi pietre. Am fost avertizaţi din vreme să nu cântăm nimic deoarece aceste monumente sunt foarte vechi!!! Numai că mărturisirea luminii învierii nu poate fi ţinută de nimic şi am cântat sfinţilor schilodiţi – de pe pereţii bisericilor rupestre , imnul Hristos a înviat în limba română.

Daca în timpul lui Alexandru cel Mare ţinutul Capadociei era cunoscut sub numele de ” ţinutul cailor frumoşi”, Sfântul Vasile cel Mare a reuşit să-l boteze cu un nume nou frumos : “ţinutul monahilor”.

Aici a venit din Siria vestitul monah Simeon care s-a nevoit în vârful  unui  stâlp  biruind firea şi pe demoni.

De ce oare a îngăduit Dumnezeu ca aceste vestite ţinuturi – leagăn a părinţilor capadocieni şi a teologiei primelor sinoade ecumenice să ajungă astăzi locuri turistice lipsite de viaţa creştină ??? 

Răspunsul nu poate fi altul decât … pentru păcatele noastre!  

Arhim. Teofil Anăstăsoaie