Cand ascultam sau citim pilda vamesului si a fariseului, putem avea tendinta sa ne identificam foarte usor cu vamesul.
Atunci un gand ascuns se strecoare pe nevazute in inima noastră şi ne şopteşte aşa: ce bine ca nu sunt eu ca fariseul! Ce bine ca eu sunt pacatos si nu judec pe altii, la fel de pacatosi ca mine! Ce bine ca nu sunt eu ca fariseii si carturarii, ca aceia care stiu multe si fac fapte bune si care se lauda cu cunostintele si cu faptele lor! Eu nu sunt si nu vreau sa fiu ca fariseii care ii judeca pe ceilalti, vai, dar eu nu pot sa fiu asa, Doamne fereste, dar eu ii iubesc pe toti! Multumescu-Ti, Tie, Doamne, ca eu sunt un vames umil, care nu judec pe nimeni, eu iubesc pe toata lumea, eu nu gandesc de rau pe nimeni, eu fac ascultare si ii vad pe toti buni, pe toti ingeri, sufletul meu se incalzeste si se inaripeaza de cele mai calde simtaminte… Si uite-asa se face ca vamesul devine…. fariseu.
In primul rand trebuie să fim atenţi la mesajul adevărat pe care l-a transmis Hristos prin pilda Vameşului şi fariseului! Pilda ne invită să fim smeriţi dar realişti, să ne ferim de lăudăroşenie şi să fim discreţi.
Daca noi am urma cu adevarat vamesului din Evanghelie, atunci am face exact ceea ce a facut si el. Ne-am vedea, adica, pacatul nostru cu sinceritate, ne-am scarbi si umili de propria noastra fatarnicie si trufie. Am intelege si am spune ca “cel dintai dintre farisei sunt eu“. Fapta vamesului este pocainta, inima infranta si zdrobita, duhul umilit.
Părintele Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan îi invita adeseori pe ucenici să se roage cu puţine cuvinte asemenea vameşului. El le spunea că “ …rugaciunea este un act launtric al duhului nostru care de multe ori se exprimă cel mai corect prin tăcere! Tăcerea noastră in fata lui Dumnezeu, tăcere pentru că Dumnezeu vede toata profunzimea gandurilor noastre, toate dorintele inimii noastre, si nu intotdeauna suntem capabili sa le exprimam in cuvinte. Dumnezeu intelege miscarile tainice ale inimii si ne raspunde la ele. …”
Mulţi cred că rugaciunea inseamna doar sedere in fata icoanelor si rostirea formulelor randuite (de dimineata si de seara sau a psalmilor). Desigur, cu o astfel de rugaciune poti sa fii obisnuit inca din copilarie si sa o savarsesti in fiecare zi. Dar aceasta rugaciune este cu totul nesatisfacatoare si foarte uşor ne poate duce la formalism şi fariseism dacă nu este dublată de o atentă cercetare lăuntrică.
Oamenii contemporani aflaţi într-o goană nebună după laude şi aprecieri, vor simţi nevoia să se laude pe ei înşişi chiar şi atunci cand se roagă, sau vor fi măguliţi de duhovnicii care îi laudă mereu şi le vorbesc numai depre cele plăcute lor.
Nu suntem “buricul pământului” nici măcar al Bisericii, deci nu trebuie să ne afişăm cu faptele noastre bune, pe care (dacă există) Dumnezeu le vede în ascuns şi le răsplăteşte cum ştie El mai bine.
Rugăciunea vameşului : “Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului!” , ne îndeamnă prin simplitate şi concizie la discreţie şi delicateţe!